Mihai Stepan Cazazian

RESTITUIRI / Despre istoria Armeniei –

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

„Bukowinaer Post”, Redactor şef: Moriz Stekel, Nr. 452 Cernăuţi (marţi, 27 octombrie 1896)

Foileton

Despre istoria Armeniei

O schiţă istorică de Bogdan Cavaler de Prunkul

„Mărinimia se răspândeşte fără alegere

Norocul, fără aprobare.”

(Schiller, „Sărbătoarea victoriei”)

În prezenţa chestiunii orientale, atât de puternic adusă în prim plan, cu care destinul Armeniei este atât de strâns legată, doresc să încerc să creionez o scurtă schiţă istorică a acestui popor fără noroc, cu atât mai mult cu cât doar o mică parte a publicului este informată despre istoria Armeniei.

Îndepărtata ţară, care se întinde între Caucaz şi Mesopotamia, între Eufrat şi Marea Caspică, a format fostul Regat al Armeniei, care purta numele de „Haiasdan” în limba naţională. După vechi tradiţii armeneşti, Haik, strămoşul armenilor, a venit aici din Babilon şi a cucerit popoarele care se găseau acolo. El şi urmaşii săi şi-au întins noul regat până în punctul în care Armenia a fost micşorată îtr-o satrapie de către puternica Asirie. Armenia a rămas vreme îndelungată sub stăpânirea oraşului Ninive, până când Baruir a îndepărtat ruşinoasa povară de la sine şi de la poporul armean şi s-a declarat independent. Sub urmaşii săi, Tigranes I, regatul a atins o expansiune mai mare a puterii, care totuşi nu a durat mult, căci în acele vremuri regele-erou al Macedoniei, Alexandru cel Mare, a năvălit cu armata sa. După moartea acestuia, Armenia a fost ocupată de seleucizi, care au ocupat-o până în momentul în care – peste 160 de ani – parţii au început să joace un rol important pe scena lumii. Seleucizii au fost expulzaţi şi Armenia a primit un principe part ca rege: Balarsakes (Varschag). Acesta, întemeietorul casei regale a Arsakizilor armeni, şi-a dedicat toate forţele noii patrii şi nu şi-a atras onoarea numai pe câmpul de luptă, ci s-a luptat pentru pacea patriei slăbite de războaie. Principii parţi au rămas mai multe secole pe tronul armenilor – Arsakizii – şi au condus cu blândeţe şi înţelepciune. Când romanii victorioşi au pătruns în Occident, armenii au fost primii care au trebuit să cedeze în faţa puterii romane. Regele Tigranes II, ginerele regelui Mithridates al Pontului, a obţinut mai întâi avantaje decisive prin intermediul romanilor. Dar, cu câţiva ani mai târziu, a apărut Antonius care, pentru a răzbuna înfrângerea lui Crassus, Silo şi Benditius, a supus Armenia şi a obligat-o să recunoască supremaţia Romei.

Curând, s-a ivit o perioadă care a schimbat viziunea vechii lumi păgâne şi a adus cu sine un proces politic multiplu în structura Asiei Mijlocii. A apărut Mântuitorul nostru, Isus Cristos, iar Armenia a fost unul dintre primele popoare care s-au convertit. Regele Tiridat a fost botezat de Sfântul Patriarh Grigore Luminătorul (anul 31), pe care l-a urmat de la început, şi în curând s-au arătat binecuvântările adevăratei credinţe creştine. Regatul s-a întărit în interior şi în exterior. Armenia începuse deja să joace un rol politic deosebit, pe când perşii au devenit cunoscuţi şi învăţătura creştinismului câştiga teren în faţa lui Zoroastru. Regele Diran, prea slab pentru a ţine piept perşilor, a introdus din nou idolatria, iar fiul său, Arsakes II, a trebuit să fie martorul cuceririi complete a Armeniei de către Sasanizi. Dinastia Arsakizilor a decăzut cu Artasir (428), Armenia a pierdut aproape complet independenţa politică şi a fost împărţită între perşi şi bizantini.

S-ar fi pierdut şi naţionalitatea armeană în aceste timpuri triste, dacă un preot sărac, pe nume Mesrob, un elev al Sfântului Sayak, nu ar fi descoperit alfabetul. Armenii trebuie să fie recunoscători pentru această descoperire, căci astfel s-a conservat naţionalitatea lor. Cu altă ocazie voi povesti despre literatura armeană atât de cuprinzătoare şi importantă pentru patrologie. Astfel, armenii s-au opus perşilor într-un război religios, conduşi de Vartan (451), au câştigat câteva bătălii, dar perşii au rezistat şi armenii au fost complet distruşi de cutremur, nu au căzut doar pe câmpul de luptă, ci au încredinţat sângele şi sacrificiul acelor eroi care au căzut pentru învăţătura creştină.

Între timp, bizantinii au luat decizia de a acorda ajutor armenilor aflaţi în pericol de moarte şi, la ordinul lui Iustinian, o armată s-a deplasat în Armenia. Deja Haiasdan pendula, căci un duşman mai temut decât perşii şi romanii, arabii, au ocupat Armenia. În luptele dintre bizantini şi arabi, Armenia a fost persecutată cumplit şi a fost condusă de guvernatori arabi.

Mai întâi, în anul 885, Aschod I, un principe din familia Bagradiţilor,a fost încoronat cu permisiunea califului, ca rege autonom al Armeniei. Ani a devenit capitala noului regat, unde Bagradiţii au condus pentru aproximativ două secole, până când li s-au opus grecii. Sagik, ultimul rege bagradit, le-a predat regatul, cu pretenţia unei numiri. A fost ucis în anul 1079.

Armenia a căzut acum într-o sclavie teribilă şi au început migraţiile către Sicilia şi către Europa, prin Caucaz, unde a fost plănuită o aventură uriaşă: cruciadele. În Cilicia, unde armenii şi-au conservat identitatea naţională, conducea casa regală a Rupenizilor, care veniseră acolo în calitate de conducători ai cruciadei. Un principe puternic din această dinastie, pe nume Leon, a realizat asocierea cu armenii şi a adus mari servicii armatei francilor, pentru care şi-a atras, pentru sine şi urmaşii săi, lauda Papei Celestin II şi împărtatului Heinrich VI, primind titlul de rege armean (1197). Când cruciadele s-au oprit şi Armenia a avut nevoie de orice sprijin din partea Europei, a fost ocupată de musulmani şi a intrat în colaps. Ultimul rege, Leon VI, care provenea din familia franceză Lusignan, a murit la Paris în 1392. În perioada actuală, o partea a Armeniei este ocupată de ruşi, o altă parte de turci şi a treia parte de perşi.

Aceasta este, pe scurt, istoria unui popor fără noroc, care este tratat mizerabil de Turcia.

La începutul anului viitor, va apărea o istorie cuprinzătoare a armenilor, scrisă de acelaşi autor, la editura Mechitariştilor.

traducere de Corina Derla

  •  
  •  

One Response to RESTITUIRI / Despre istoria Armeniei –