Redactor

REMEMBER / Stephan Poen : DAVID OHANESIAN … personalitate de granit a teatrului liric românesc …

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul acesta, la 6 ianuarie s-au împlinit 90 de ani de la nașterea marelui artist român, baritonul DAVID OHANESIAN, iar în ultima zi a lunii septembrie am numărat deja zece ani de când a lăsat această lume. ( nota red. acest articol a fost publicat în REVISTA MUZICALĂ RADIO, 29.09.2017 ) Continui să port în sufletul meu cultul memoriei acestui mare artist și prieten de care mă simt legat în etern și al cărui nume rămâne unul dintre marile repere ale Teatrului Liric pe care l-a slujit cu un rar devotament sub semnul unei forțe fizice și ale unei intensități emotive ale căror proporții s-au impus în timp făcându-l să devină … monumentul de granit al școlii române de canto … Această … senzație granitică … am trăit-o de la primul impact pe care l-am avut cu vocea sa la radio, apoi în sala Operei Române din București, la cabină când l-am cunoscut personal și … am continuat să o simt și când am devenit foarte buni prieteni încă de pe vremea când eram student la Medicină. Chiar și intimitatea afectivă a prieteniei a tu per tu, ființa sa era tot … granitică … Era în acest om o caldă și robustă masivitate care pornea din lăuntrul ființei sale și care s-a menținut până în ultimele clipe ale vieții sale … L-am cunoscut foarte bine și am fost legat de o Prietenie care continuă în … Etern … Păstrez în suflet enorm de multe amintiri, colocvii, dialoguri, întâlniri, povestiri … Patima Muzicii volumul editat în 1986 care conține dialogurile purtate de marele artist cu Iosif Sava relevă o parte din personalitatea și firea Omului și Artistului David Ohanesian, acea parte care putea fi exprimată în acei ani ai regimului comunist; dar și pentru acea epocă, unele afirmații făcute de Ohanesian erau foarte îndrăznețe băgându-l pe Iosif Sava în teamă … La momentul potrivit, voi completa acest volum cu mult mai multe date și fapte așa cum Ohanesian mi-a spus în ultimele luni ale parabolei sale existențiale …

DAVID OHANESIAN s-a născut la 6 ianuarie 1927, la București, într-o familie de armeni gospodari care locuiau în cartierul Giulești. Tatăl lui sosise în România în anul 1915 din Turcia supraviețuind pogromului în care au murit un milion și jumătate de oameni; își văzuse părintele ucis în fața sa; mama sa, pe nume de familie Izmiriliu, era o armeancă deja ”românizată” provenind dintr-o familie ai cărui strămoși sosiseră în România pe vremea domnitorului Alexandru Cel Bun: mama să se născuse la Grozești, lângă Târgu Ocna, foarte aproape de Tescanii lui Enescu; părinții viitorului artist s-au căsătorit în anul 1921; tatăl avea o prăvălie de cafea în cartier. Viața în familie era echilibrată, marcată de severitatea extarordinară a tatălui a cărui fire se înrobustise de tânăr în tragediile trăite; această severitate a marcat foarte mult educația sa și a surorii sale, Areti, cu câțiva ani mai mare. După studiile primare și medii la Școala nr. 41, ”Prunea”, din cartierul Chibrit, a urmat Liceul Comercial Petru Rareș în același cartier pregătindu-se să devină contabil. După examenul de bacalaureat susținut în anul 1945, tânărul David Ohanesian este angajat contabil lucrând la C.F.R., la Societatea de Wagon Lits la început și apoi în alte societăți comerciale. Așa cum el însuși avea să mărturisească mai târziu, experiența de contabil i-a asigurat sentimentul organizării, al disciplinei și al rigorii la baza simțului de rigoare și responsabilitate, trăsături pe care le-a aplicat intens ca artist în pregătriea rolurilor și desfășurarea vieții sale sociale. Devenind independent economic, tânărul Ohanesian a început să frecventeze societatea, în mod deosebit Opera, urmărind cu o plăcere crescândă spectacolele și artiștii acelor vremuri. Bucuria de a asculta muzica stimulată de mic în familie avea să devină acum o adevărată pasiune pentru opera lirică mai ales că, încă din anii de liceu, fusese remarcat datorită forței neobișnuite a glasului său manifestate chiar și în vocea vorbită. Încă de când se angajase contabil, începuse să participe la activitatea artistică a Coralei C.F.R. conduse de Constantin Rădulescu, cel care avea să devină peste câțiva cel mai valoros și prestigios dirijor al Teatrului de Operetă din București vreme de un sfert de veac (1956 – 1981). În anul 1949 s-a angajat în Corul Radiodifuziunii unde, printre colegi, a întâlnit tineri ce aveau să devină mari nume artistice precum: Elena Basarab, Zenaida Pally, Cornelia Gavrilescu, Ioana Nicola, Emilia Petrescu, Alexandru Bădulescu, Mircea Buciu și mulți alții. David Ohanesian își amintea mereu cu emoție de acei ani și spunea că activitatea în cor fusese o școală de știință, muzicalitate, gust, stil. În acei ani corul lucra cu dirijorii Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Constantin Bobescu, Theodor Rogalski și … Constantin Silvestri sub a cărei baghetă a avut loc primul concert la care a luat parte cu Simfonia a IX-a de Beethoven.

La vârsta de 21 de ani, David Ohanesian, s-a înscris la Conservatorului ”Astra” aflat pe Cheiul Dâmboviței de atunci și al cărui director era Profesorul Nicolae Oancea; a fost repartizat la clasa profesorului Aurel Costescu-Duca, bariton dramatic, artist cu o foarte importantă carieră națională bucurându-se și de mari succese în unele țări europene; cântase și în Italia rolul titular din ”Rigoletto” și Amonasro din ”Aida” de Verdi dar mai ales Scarpia din ”Tosca” de Puccini despre care am mai auzit vorbindu-se când am sosit în Italia, acum trei decenii; soția sa era Doamna Victoria Costescu-Duca, o distinsă artistă cu o voce de soprană lirică spinto cu agilități și a cărei cultură muzicală și stilistică îi permitea să abordeze un repertoriu foarte amplu de operă și concert din școlile română, italiană, franceză și germană. Aurel Costescu-Duca era, la rândul lui, discipolul marelui bariton și profesor Dimitrie Popovici-Bayreuth de la care preluase cu severitate o solidă tradiție tehnică și stilistică transmisă apoi elevilor săi. La clasa Maestrului Costescu-Duca, David Ohanesian a întâlnit alți doi baritoni … Nicolae Herlea … și … Octav Enigărescu; acești trei tineri aveau să devină mai târziu tripleta de discipoli Costescu-Duca ducând mai departe prin cariera și faima lor școala Maestrului prin care erau legați în continuitate de Popovici-Bayreuth. După un prim an în care a lucrat cu Maestrul doar vocalize, tânărul Ohanesian a început să abordeze mici piese de început; între timp, reforma învățământului românesc din anul 1948 a impus, prin desființarea conservatoarelor private, transferarea la Conservatorul bucureștean care provenea din vechea Academie Regală de Muzică; fusese repartizat la clasa profesoarei Elena Saghin dar lucra în mod deosebit cu Benone Weiss iar totul era sub controlul Maestrului Costescu-Duca la care Ohanesian mergea regulat acasă pentru lecții în mod deosebit de tehnică vocală.

GARBIS ZOBIAN (Otello), DAVID OHANESIAN (Jago) – Verdi OTELLO, Opera Română din București

În toamna anului 1949, încurajat de profesorul Benone Weiss, tânărul Ohanesian se prezintă la o audiție pentru angajare de soliști la Opera Română din Cluj al cărei director era marele dirijor Constantin Bugeanu; impresia la audiție este excelentă și tânărul bariton David Ohanesian este angajat solist și înscris în anul al III-lea al Conservatorului clujean la clasa marelui tenor Dinu Bădescu care va contribui foarte mult la formarea și cizelarea viitorului mare artist care avea deja o tehnică vocală frumos conslidată prin studiile cu baritonul Aurel Costescu-Duca. Debutul absolut al baritonului David Ohanesian la Opera din Cluj a fost la 4 decembrie 1950 cu rolul Tonio din ”Paiațe” de Leoncavallo; muzical se pregătise cu dirijorul Eugen Lazăr iar pentru interpretare beneficiase de îndrumările regizorului Panait Victor Cottescu; parteneri în seara debutului i-au fost: Lia Hubic (Nedda), Augustin Almășan (Canio), Octav Enigărescu (Silvio), Alexandru Racolța (Beppe). Este foarte interesant faptul că David Ohanesian și-a făcut debutul absolut cu un rol atât de greu și de complex; greu deoarece chiar de la începutul reprezentației trebuie să interpreteze Prologul care are o țesătură înaltă și culminează cu un la1 bemol după care se încheie apoteotic cu un sol1 de mare forță; complex deoarece personajul solicită o teatralitate foarte încărcată de trăiri, gesturi și nuanțe chiar dacă se poate spune că linia vocală nu este lungă (Prologul, duetul cu Nedda și o serie de intervenții cu recitative melodice sau doar replici atât în primul cât și în cel de al doilea act). Am cunoscut foarte mulți baritoni care au așteptat experiența a cinci, zece sau chiar cincisprezece ani de activitate artistică până la abordarea acestui rol. Examinând panoramic toate datele istorice și artistice pe care le-am acumulat în peste patru decenii de cercetarea documentelor și arhivelor, dacă nu voi descoperi ulterior noi date despre alți artiști, până acum îl consider pe David Ohanesian singurul bariton care a realizat debutul absolut cu acest rol. Deci Ohanesian debutase în acest rol în 1950 și îmi amintesc că, după peste trei decenii, când a interpretat ultima dată acest rol pe scena Operei Române din București, sâmbătă 4 iunie 1983, glasul era puternic, timbrul consistent și cu foarte multe nuanțe expresive, iar acel la1 bemol era ca o lamă de oțel, elastic vibrantă și puternică; actoria era extraordinară și, în ciuda aspectului uman ingrat al personajului, își impunea … personalitatea artistică de granit … 

citește articolul integral aici

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *