Mihai Stepan Cazazian

REMEMBER : La 6 ani de la dispariţia lui Avedis Kellerian (14 aprilie 2008)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

efa baschet

Echipa de basket E.F.A Divizia I
În picioare: Tacvor Şişmanian (diriginte), Varujan Kucluchian, Apraham Bedrosian, Geo Hatenesian (diriginte), Agop Ghiragosian, Agop Kîrmîzian, Avedis Kelerian (diriginte).
Jos: Garbis Simonian, Levon Borugian, Antranic Vartanian

            Toamna  anului 1944.

Câteva luni după ce devenisem Bucureşteni, într-o Duminică dimineaţa ne aflam cu Agop, împreună cu tata, în curtea bisericii, pe atunci plină de lume. La un moment dat ne găsim în prezenţa unei persoane tinere, prezentabile şi elegante. Ochi negri dar cu o privire blândă, care, cred, fără să vrea ne-a impresionat pe amândoi.

Tata a întrerupt momentul de tăcere cu un „Baron Avedis, fiind noi sosiţi din provincie şi, necunoscând pe nimeni în Bucureşti, v-aş ruga să-i luaţi pe ambii fraţi sub aripa dumneavoastră şi să vegheaţi asupra conduitei lor în cadrul activităţilor sportive de la „E.F.A.”. Tăcere… Avedis a fost întotdeauna un timid.

Astfel l-am cunoscut pe Avedis Kellerian, devenit pe neaşteptate îngerul nostru păzitor. Personaj, pe cât de distins, pe atât de uman şi aproape. Pentru toţi cei care l-au cunoscut, este uşor de înţeles, cât de repede şi „fireşte” a reuşit să devină fratele nostru „mai mare”, pe care noi nu puteam decât să-l asultăm şi să-l respectăm.

Făcând parte din generaţia (poate ultima) a cărei tinereţe a avut un singur decor, perimetrul Biserica-Şcoala-Sala E.F.A. -Biblioteca Dudian-Casa Şahumian şi terenul de basket din curtea Casei Melik pe Spătarului şi îndrumaţi de oameni deosebiţi, personaje ca Avedis Kellerian mă determină astăzi să mă simt mai fericit, o consolare, poate, când în ultimul timp, mă tot gândesc că m-am născut cam devreme.

Avedis, nu ne lipsea la nici un meci, cu veseliile şi tristeţile rezultatelor. Avea profil de conducător. Atât de performant în acest rol, că el nu a avut niciodată nevoie să poarte un șort, să intre pe teren sau să transpire. În vestiare, la masa de arbitraj „în spate” la memorabile partide de ping-pong ale lui Garabet şi Vartanian; îl găseam peste tot, de fiecare dată cu o cămaşă mai albă ca zăpada, cu calmul lui imperial. Ştia măsura între a fi părzan şi a recunoaşte o înfrângere.

Am putea continua ore sau pagini întregi… Cunoscându-l m-ar fi tras de mânecă, sau cu simpla privire m-ar fi făcut să înţeleg că pentru astăzi… ajunge.

Nu aş vrea să termin fără să o amintesc pe Ani, sora, îngerul lui păzitor, care plecată înaintea lui, l-a lăsat pe Avedis prea singur şi cam rătăcit.

Acum, amândoi se odihnesc în frumoasa şi îngrijita grădină a lui Jonny, plecaţi pe drumul lung al veşniciei. Un Hair Mer pentru ei.

Avedis Kellerian face parte din cei, pe care tare aş dori să-l revăd dacă ar exista un d’apoi…

Hratch-Anouche Kirmizian

  •  
  •