Mihai Stepan Cazazian

REMEMBER / Dispariția lui ZADIG Muradian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
cele doua capete mici, tunși scurt, Zadig la dreapta lui Siruni și Anush la stânga

Ne-am reunit duminică,8 Martie, cu ocazia karasunc-ului ( parastasul de 40 de zile ) de la dispariția lui Zadig Muradian.

În viața fiecăruia dintre noi sunt momente de durere și tristețe și suntem puși în situația de a “asista”, deoarece altceva nu putem face, la dispariția unei rude, prieten sau al unei cunoștințe. ”Asta este viața” spunem noi. Ar fi o consolare ?  Scriu aceste rânduri pentru Zadig, nu doar pentru că a fost o valoare, reușitele sale științifice ca membru al diverselor Academii din Franța, din România sau din Armenia fiind cunoscute dar a fost și singurul meu prieten academician, o onoare pentru noi toți romanahayi. Scriu pentru că am simțit nevoia de a împărtăși durerea mea de a pierde un simbol al vieții mele, primul meu prieten din copilărie. Datorită relațiilor noastre familiare, Zadig a fost să fie prima persoana care mi-a devenit apropiat…aveam 4-5 ani. Atât pentru Agop ( fratele meu), cât și pentru mine, el a fost printre primii membri ai generației noastre. La început el la București, noi la Ploiești  am avut din când în când ocazia să fim împreună, să ne jucăm ca toți copiii. Printre altele nu pot uita o dată la care familiile noastre au participat la festivitățile armeano-române din 8 August 1939  la Vălenii de Munte, în prezența personalităților istorice, Nicolae Iorga, Grigore Trancu Iași și H. Dj. Siruni. Sărbători imortalizate într-o fotografie pe care am moștenit-o din întâmplare, în care, cum se vede, împreună cu Zadig am reușit să ne strecurăm și să ajungem în aproprierea ilustrelor personalități (cele doua capete mici, tunși scurt, el la dreapta lui Siruni și eu la stânga).

Peste ani, când am devenit bucureșteni, anii adolescenței noastre, activi și plini de proiecte am reușit, printre altele, să contribuim împreună cu Zadig, Garbis Atamian, Alice Agonaian și alții la înființarea grupului “Sevan”. Mijloc de a ne întâlni, un cerc cultural unde fiecare încerca să-și afirme talentul celor 16-18ani  pe care îi aveam la acea epocă. După o perioadă în care nu ne-am văzut ne-am regăsit la Paris, fiecare cu activitățile sale dar prezenți la adunările familiare și reuniunile romanahay-lor. Zadig a fost un demn urmaș al tradiției Muradienilor, cunoscută de toți armenii din București. Cine nu își aduce aminte de firma “Zadig”, pe vremuri o instituție.

Împreună cu Aida el a întemeiat o frumoasă familie, cu cei doi copii, Vanic și Talin. Își împărtășea dragostea între cuibul său intim dar, în același timp, îndeplinind și rolul de protector al celor două dragi surori, Siran și Alice. Fericiți până în ziua când cumplita soartă l-a răpit pe Vanic, tragedie pentru un tată, pentru părinți, pentru toți cei din jur. De neconsolat, Zadig a trăit această dramă “singur” și, în ciuda intimității relației noastre în nici o ocazie nu l-am auzit abordând subiectul. A dorit, poate, să păstreze această mare durere numai pentru el și s-o poarte cu el.
În ultimii ani aveam obiceiul, cel puțin odată pe luna, să ne întâlnim și să luăm masa împreună, într-un bistro din Paris. Era un gurmand. Având în vedere vârstele noastre respectabile și prin câte am trecut vă închipuiți că nu ne lipseau subiectele de taifas.
Acum îl înțeleg mai bine pe tata, Dumnezeu să-l odihnească, care în ultimii ani de câte ori îl vedeam îmi spunea “mantces, mart ci manadz”. Pe atunci nu înțelegeam ce vrea să spună…

În calitatea lui de astrofizician, pasiunea și cercetările sale erau daruite cercetării enigmelor soarelui. Înălțat acum în infinitul cerului, să-i fie dragului Zadig, calea luminoasă și țărână ușoară.

 „Astvadz hokin lusavore”.

Anush KIRMIZIYAN

  •  
  •