Mihai Stepan Cazazian

REFERAT /

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

“Căutaţi informații despre străzi, case, monumente din orașul nostru, Suceava” – o temă la care a răspuns și elevul Robert Foit

Robert Foit are 11 ani este elev în clasa a IV-a și nepot de soră al domnului Foit membru al unei vechi familii armenești din Suceava despre care am mai scris în paginile revistei noastre. Ioan Foit a fost președinte al sucursalei UAR din Suceava, implicat ani la rând în realizarea unor proiecte care vorbesc de trecutul armenesc al acestui oraș. Publicăm acest referat al lui Robert, încurajator și îmbucurător pentru noi armenii, prin care putem vedea cum tinerii comunității se interesează de strămoșii lor!

Referat pentru tema la Istorie din 14.05.2020

“Căutaţi informații despre străzi, case, monumente din orașul nostru.”

Exemple de străzi, case, monumente din Municipiul Suceava

Strada Armenească

Strada Armenească din Suceava, care, încă înainte de data menţionării sale documentare (Uliţa Mare Armenească -1597) şi până astăzi se întinde între aceleaşi repere urbane, Biserica Sf. Cruce şi Biserica Sf. Simion, îşi sublinia identitatea etnică la sfârşitul sec. al XIX-lea printr-un local public, care a dispărut între timp din peisajul urbei: Cafeneaua Armenească.

Cafeneaua Armenească constituia locul de întâlnire al armenilor ortodocşi şi catolici din urbe, care numărau în total, la vremea aceea, peste 200 de persoane (la recensământul austriac, din anul 1910, din cei 11.575 de locuitori ai Sucevei 232 erau etnici armeni – 201 armeni ortodocşi şi 31 armeni catolici).

Construită în perioada în care Suceava se afla în plină ofensivă edilitară spre a corespunde exigenţelor unei capitale de district din monarhia austro-ungară, Cafeneaua Armenească (al cărei plan de construcţie, datat 6 iulie 1897, s-a păstrat în Fondul documentar „Primăria oraşului Suceava” de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale), ridicată chiar în capul străzii, paralel cu Biserica Sf. Cruce, limita către Strada Armenească perimetrul care circumscria vechiul lăcaş de cult, cu turnul clopotniţă, casa parohială şi clădirea Şcolii primare armene (construită în anul 1823).

Construită ca local public (nu numai pentru comunitatea armeană), cafeneaua a fost ridicată cu sprijinul financiar consistent al bogatei şi influentei familii armene Prunkul.

Cafeneaua Armenească a fost deschisă cam în acelaşi timp cu darea în folosinţă a liniei ferate urbane Iţcani-Suceava (1898), linie care trecea prin faţa localului şi a Bisericii Sf. Cruce.
Dacă pentru Cafeneaua Armenească linia ferată urbană constituia, cu siguranţă, un lucru benefic, staţia „Răspântia”, aflată chiar în imediata apropiere (pe locul în care se află astăzi Autogara Suceava) aducând muşterii cafenelei, Biserica Sf. Cruce a avut de suferit, trepidaţiile provocate de trecerea trenului pe sub zidul lăcaşului de cult provocând surparea bolţii naosului (din fericire într-un moment în care în biserică nu se aflau enoriaşi, aşa cum menţionează în scrierile sale Victor Morariu), lucru care a făcut ca, din anul 1918, biserica parohială a armenilor orientali să nu mai poată fi folosită, serviciile religioase desfăşurându-se la Biserica Sf. Simion.

Casa Prunkul

Până mai ieri, tinerii identificau acest loc cu pub-ul Del’iri, fără să dea importanță, poate, clădirii din spate.

Foarte puțini își amintesc ce făceau boierii în vila lor, până în anii ’40, când au vândut clădirea. Şi mai puțini își amintesc cum acest imobil, naționalizat, a fost timp de câțiva ani sediul unei instituții de cinste pentru nou instalata conducere comunistă. Aici a funcționat o perioadă o casă a pionierilor. Preluată rapid de cooperație, clădirea boierilor armeni a devenit crâșmă cu ștaif, denumită “Restaurantul Național”. Construit, dărâmat și reconstruit, imobilul este cunoscut de sucevenii mai trecuți prin viață ca Restaurantul Național.

Prin unele documente se afirmă că „imobilul este atestat ca fiind construit în deceniul 2 al secolului al XIX-lea, prin contribuția învățătorilor suceveni și a funcționat până la sfârșitul secolului cu titlul de „Casa Institutorului”.

La începutul secolului al XX-lea, în urma unor datorii ale administratorilor, imobilul trece în posesia familiei Prunkul”.

In anul 1901 clădirea este deja obiectiv pentru o carte poștală, pe care este aplicat prin ștampilare „Villa Warteres Prunkul. Gruss aus Suczawa”.

Warteres este fiul lui Garabet Prunkul (1822 – 1895), bogat negustor armean din Suceava.

Din anul 1966, a devenit „Restaurantul Național” – unitate de elită în șirul „localurilor de deservire și alimentație publică”, localul cel mai cu ștaif din oraș, până pe la mijlocul anilor 70, când, în Suceava, se dădeau în folosință hotelurile „Arcașul” (1974) și „Bucovina” (1976).

După cum a menţionat Viorel Blanaru, consilier pe probleme de patrimoniu în cadrul Direcției de Cultură Suceava, după anul 1966, pentru o adaptare cât mai bună a planului de locuință al clădirii la cel de restaurant, se desființează treptele de la intrare la nivelul parterului, de pe fațada de nord, dinspre stradă și se înlocuiesc cu o terasă mare, cu forme curbe, la care se accede printr-o scară mare de onoare, având și aceasta, la rândul ei, o formă curbă. Demisolul, la care se intra, ca și în faza inițială, pe sub scară, se adaptează ca loc de depozitare și grupuri sanitare.

Începând cu anul 1999, la restaurantul existent s-au adăugat săli de jocuri, extinzându-se suprafețele utile cu noi zone – la demisol și parter, pe jumătatea de sud-vest a terenului parcelei, iar la etaj, de asemenea cu extinderea spre sud a zonei utile.

Conform datelor aflate în arhiva Direcției Pentru Cultură și Patrimoniu Suceava, casa Prunkul–Teliman este înscrisă în lista monumentelor încă din anul 1955, la categoria Monumente de arhitectură, sub numărul de inventar 2940 (regiunea Suceava, oraș Suceava), sub denumirea de Casă veche armenească, str. Pruncului nr.

Monumentul este clasat în categoria II, monumente de arhitectură și grupa valorică B.
Proprietarul imobilului este în acest moment SC „PÂINE CO” SRL Suceava. Imobilul boierilor armeni a fost în proprietatea asociației învățătorilor suceveni („Casa Institutorului”), fiind cumpărat de la familia Prunkul Teliman. După 1947, casa a fost naționalizată, în ea funcționând, pe rând, până în anul 1960, „Casa de oaspeți” a primăriei, apoi, până în 1966, „Casa Pionierilor”, iar din 1966 restaurantul „Național”. După 1990, imobilul a intrat în procesul de privatizare, fiind vândut în anul 1992 suceveanului Radu Kirstiuk.

Cea mai frumoasă clădire a Sucevei
interbelice a redevenit vizibilă după ce crâşma amplasată în faţa sa a fost
dărâmată

Casa Prunkul, imagine ilustrată din anul 1926. FOTO Arhiva Institutului de proiectare județean

Cea mai frumoasă clădire a Sucevei
interbelice a redevenit vizibilă după ce crâşma amplasată în faţa sa a fost
dărâmată

Casa Prunkul, imagine ilustrată din anul 1901. FOTO Arhiva Institutului de proiectare județean

Cea mai frumoasă clădire a Sucevei
interbelice a redevenit vizibilă după ce crâşma amplasată în faţa sa a fost
dărâmată

Casa Prunkul, imagine din anul 1966. FOTO Arhiva Institutului de proiectare județean FOTO Dănuţ Zuzeac

Casa Prunkul – care acum, dezbrăcată de toate însăilările din jur, arată ca un șantier fără organizarea aferentă, rămâne blocată în proiect, până când ori patronul Kirstiuk va avea bani să o termine, ori Ministerul Culturii o va scoate de pe lista monumentelor istorice și i se va putea schimba destinația, acceptându-se inclusiv demolarea, pentru valorificarea de către proprietar a terenului de la kilometrul zero al Sucevei.

Cea mai frumoasă clădire a Sucevei
interbelice a redevenit vizibilă după ce crâşma amplasată în faţa sa a fost
dărâmată

Casa Prunkul, în prezent

După ce pub-ul Del’iri, construit în față, a trebuit dărâmat pentru că nu respecta normele PSI, rămâne întrebarea importantă: când se va găsi un destin rezonabil pentru clădirea ce a fost proprietatea, rând pe rând, a unor institutori ajunși la ananghie, a unor boieri armeni, a pionierilor, a oaspeților comuniști la Primăria Sucevei, a unei cooperații ce a făcut restaurant cu ștaif comunist, a unui patron fără mijloace.

Bibliografie / Resurse web

  FOIT ROBERT SORIN, elev în clasa a IV-a B

Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, Suceava

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *