Redactor

REDESCOPERIREA COMUNITĂŢII EVREILOR DIN ARMENIA INTERVIU CU D-NA RIMMA VARZHAPETYAN PREŞEDINTA COMUNITĂŢII EVREILOR DIN ARMENIA

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 D-na RIMMA VARZHAPETYAN, născută FELLER, în oraşul ucrainean Dnepropetrovsk, a studiatla Institutul Politehnicşi este ingineră, având la activul său 43 de ani de activitate profesională. După ce s-a căsătorit cu un armean, s-a instalat în Armenia, lucrând în diverse întreprinderi industriale din oraşele Spitak şi Gyumri. Familia are doi fii, dintre care unul, specialist în High Tech,  trăieşte  la New York, iar celălalt este cetăţean israelian, dar vine-pleacă foarte des, fiind economist.

Începând din 1996, d-na Varzhapetyan este preşedinta Comunităţii evreilor din Armenia, o organizaţie neguvernamentală, înscrisăla Ministerul Justiţieiîncă din 1991, anul dobândirii independenţei ţării. Este totodată membră în Consiliul General al Congresului Evreiesc Euro-Asiatic, în Congresul Mondial al Evreilor Ruşi, precum şi în Consiliul de Coordonare Publică de pe lângă preşedintele Republicii Armenia.

În calitatea sa de coordonatoare a Consiliului Naţional al Minorităţilor (unsprezece la număr) şi pentru promovarea cooperării intercomunitare, în 2009, d-nei Rimma Varzhapetyan i s-a decernat o medalie din partea d-lui Tigran Sargsyan, primul ministru al ţării, iar în 2010, i s-a decernat o diplomă de onoare din partea d-lui Serge Sargsyan, preşedintele Republicii Armenia.

Era firesc să doresc o întrevedere cu deţinătoarea unei asemenea cărţi de vizită, o personalitate de frunte a obştei evreieşti din Armenia. Am găsit-o pe d-na R. Varzhapetyan în micul sediu din strada Kokhbaţi nr. 69 din centrul Erevanului.  Am rugat-o pe interlocutoare mea să-mi povestească despre viaţa actuală a Comunităţii pe care o conduce.

Suntem o comunitate alcătuită din cca. 300 de familii cu vreo mie de membri, care provin din multe familii mixte iudeo-armene. În principal, ei locuiesc în Capitală, dar şi la Gyumri, Ecimiadzin, Vanadzor, Sevan. Membrii noştri sunt, în general, intelectuali (jurişti, medici, ingineri, istorici, oameni de ştiinţă), câţiva oameni de afaceri şi funcţionari publici.Suntem finanţaţi din sponsorizări şi donaţii, căci din cauza crizei economice globale, nu mai primim ajutoare din Statele Unite. Primim ceva subvenţii de la statul armean. Când Armenia va fi mai bogată, probabil va creşte şi sprijinul material al statului pentru conaţionalii noştri.

          Monumentul din Erevan dedicat victimelor Genocidului Armean şi al Holocaustului Evreiesc

  Ambasada SUA şi Ministerul Afacerilor Externe din Israel ne-au sprijinit să publicăm, chiar să reedităm volumul „Evreii în Armenia – Evul Mediu”, pe care vi-l ofer şi veţi vedea că el conţine comunicările la Simpozionul din mai 2009, la care au participat cca. 50 de oameni de ştiinţă, diplomaţi, reprezentanţi ai cercurilor guvernamentale şi clericale din Armenia şi Israel, după descoperirea şi restaurarea cimitirului evreiesc medieval în provincia armeană Syunik, despre care am văzut că aţi scris un amplu articol în „Realitatea evreiască” de la Bucureşti.

            – Ce alte mărturii exită despre prezenţa evreilor în Armenia?

Sunt emfoarte mândri că la Institutul de manuscrise rare Matenadaran „Mesrop Maştoţ” din Erevan, care s-a mutat în cursul lunii septembrie într-o nouă clădire ultra-modernă, pe care vă sfătuiesc s-o vizitaţi, se află un număr important de manuscrise ebraice. Primele manuscrise ebraice au ajuns în colecţia Matenadaranului în 1937, pe vremea când colecţia de manuscrise se afla la Sf. Scaun de la Ecimiadzin (sediul Patriarhului Suprem al tuturor armenilor, N.A.) . Ele proveneau de la un celebru arheolog şi orientalist armean, Kalantar Ashkharhabek, care studiase la începutul secolului al XX-lea la Facultatea de Limbi Orientale din Sankt Petersburg. Este vorba despre trei manuscrise din piele, care sunt copii ale cărţii Genezei din Vechiul Testament. În 1939, Matenadaranul s-a mutat la Erevan, unde s-a construit o clădire impunătoare (lângă cea nouă de acum), unde numărul manuscriselor ebraice a crescut de la an la an. Unele provin din timpul celui de-al Doilea război mondial din Ucraina şi Republica Moldova, unde antisemitismul era puternic şi au fost aduse aici pentru a fi adăpostite, datorită toleranţei poporului armean. Unele manuscrise provin din donaţii, altele din achiziţii.

            – În ce constă activitatea dvs. În folosul Comunităţii?

            – Pe 20 noiembrie, am sărbătorit două decenii de existenţă a Comunităţii noastre. Rolul nostru principal este de reînviere a tradiţiilor noastre. Ca atare, desfăşurăm activităţi educaţionale, ţinem legătura cu cei din alte regiuni, păstrăm legătura cu patria istorică. În 2011, s-a stabilit prima legătură aeriană dintre Erevan şi Tel-Aviv. Asigurăm ajutor umanitar pentru bătrâni, ajutor care constă în compensaţii pentru electroenergie, o comisie medicală acordă consutaţii şi ajutor medical pentru diabetici, oferim sprijin moral şi material pentru supravieţuitori ai Holocaustului, ajutor care constă în bonuri valorice, distribuite lunar.

            – Cum privesc membrii Comunităţii dvs. problema Genocidului Armean?

Personal, ori de câte ori particip la diferite forumuri evreieşti din lume, pretutindeni susţin recunoaşterea Genocidului. Pentru noi este un bun exemplu cel al prof. Israel Charny din Ierusalim, el fiind un susţinător fervent al cauzei armene, motiv pentru care anul acesta a fost decorat de către preşedintele Republicii Armenia. La fiecare comemorare a Genocidului Armean şi a Holocaustului, depunem flori şi ne înclinăm în faţa unui monument comun, ridicat  aici, în Parcul Tineretului, graţie proiectului semnat de sculptorul Ruben Arutchyan. Nu pierdeţi prilejul să-l vedeţi!

            Am organizat  o seară comemorativăla Teatrul Rus „Stanislavski” din Erevan în ziua de 12 aprilie 2010, când marcând cei 120 de ani de la naşterea lui Franz Werfel (autorul romanului „Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh”), am omagiat memoria victimelor Genocidului Armean (1915-1923) şi Holocaustului (1939-1945).

            – Ce faceţi pentru ca noile generaţii de evrei să se apropie de rădăcinile lor, de limba maternă, de cunoaşterea patriei lor istorice?

            – La această întrebare cred că vă poate răspunde mai bine colega mea, ADELINA LIVSHITS , redactor-şef al publicaţiei noastre lunare şi profesor de ivrit.

            – Vă rog, doamnă Livshits.

            – Prin profesie sunt pianistă, dar fiind ataşată de Comunitatea noastră, începând din 2002 scot, cu sprijinul Congresului Evreiesc Euro-Asiatic şi al Ministerului Culturii din Armenia, revista „Mogen David” , care apare în limba rusă şi în ivrit, cuprinzând 12 pagini dedicate unor figuri din Comunitatea noastră (povestea câte unei familii), noutăţi din viaţa comunitară, dar şi din Israel, despre participarea preşedintei noastre la diverse festivităţi, despre viaţa Sinagogii noastre (unde Şef -Rabin este Gersh Meir Burshtein), despre noutăţi din domeniul medicinei şi chiar o rubrică de umor.

            În timpul regimului comunist nu se putea învăţa limba ivrit. Odată cu independenţa Armeniei, am început să predau cursuri de ivrit , dar şi muzică tradiţională evreiască la Şcoala noastră de duminică, frecventată de copii şi tineri ai Comunităţii, cu scopul de a-şi păstra identitatea naţională, deşi frecventează şcoli în limba armeană. Avem chiar un ansamblu vocal al copiilor(„Keshet”), care ocupă locuri fruntaşe la un Festival anual al minorităţilor. Mulţi dintre  copii şi tineri vizitează Israelul, după modelul armenesc „Hai acasă!”, ceea ce este un stimulent permanent pentru ei.

            În general, relaţiile noastre turistice sunt foarte intense cu Israelul şi cu SUA. Şi de acolo vin numeroşi turişti, ca de altfel de pretutindeni, căci Armenia este o ţară cu o cultură şi o civilizaţie veche, aşa încât au ce vedea aici. Avem mari speranţe că se vor intensifica activităţile economice din Armenia, căci nu se poate trăi numai din turism.

            – Iată, aşadar,  stimaţi cititori ai „Realităţii evreieşti”, că prin contactele avute la Erevan, am încercat să iau pulsul acestei mici, dar active Comunităţi a evreilor din Armenia, care face eforturi pentru restabilirea identităţii naţionale, pentru reînvierea moştenirii culturale în sânul unui popor ospitalier şi tolerant, care a trecut prin vicisitudini ale unui destin comun.

    Madeleine KARACAŞIAN

     fotografiile aparţin autoarei

      (Dupa revista „Realitatea evreiască” – Bucureşti,

        martie, 2012, nr.380-381)

  •  
  •