Redactor

Recital Shakespeare, la Erevan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


images

Emil Boroghină va susţine duminică, 14 aprilie, la Erevan, Armenia, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional Shakespeare un recital din opera shakespeariană. Manifestarea culturală, care adună participanţi din mai multe ţări, este dedicată recitalurilor dramatice din opera cunoscutului poet şi dramaturg englez.

Recitalul lui Emil Boroghină porneşte de ideea lui Shakespeare „Lumea-ntreagă e o scenă/Şi toţi oamenii-s actori“, fiind un spectacol despre condiţia umană şi despre misiunea teatrului. Nu este un „recital de actor“, „ci, mai curând, un episod al unei aventuri personale cu Shakespeare, aventură începută acum o jumătate de veac. O recitire împreună a versurilor sale, aşa cum credincioşii citesc şi recitesc Biblia. Iar noi, puţinii aleşi, am trăit sentimentul că asistăm la un act sacral, la o spovedanie“, menţiona Maria Zărnescu în numărul 121 din 7 mai 2012 al revistei Yorick.
Reprezentaţia a fost adusă în faţa publicului, în premieră, în urmă cu 39 de ani, pe 22 aprilie 1974, fiind reluată într-o nouă formulă mult mai simplă, dar cu atât mai profundă, cu ocazia Festivalului Shakespeare de la Craiova, pe 29 aprilie 2012.
„Spectacolul urmează să fie prezentat, în afară de Erevan, în prima parte a lunii iulie la Festivalul Shakespeare Gyula din Ungaria şi la sfârşitul aceleiaşi luni la Gdansk, în Polonia. În România, spectacolul va fi prezentat pe 28 aprilie în recital extraordinar la Gala Recitalurilor Dramatice de la Bacău, şi pe 10 mai, pe scena Teatrului Naţional din Caracal, în deschiderea celei de-a treia ediţii a Galei de teatru «Ştefan Iordache»“, a precizat Emil Boroghină.

Cultura si IstorieMirela MARINESCU

http://www.gds.ro

 

  •  
  •