Redactor

RECENZIE / NIMICIREA NEREUȘITĂ A UNEI NAȚIUNI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          Este necesară nu numai cunoașterea istoriei, ci și înțelegerea și interpretarea fluxurilor ei adeseori ascunse, deși faptele de multe ori ne sunt la îndemână. Sensul lor este cu mult mai important decât ceea ce ni se prezintă și are consecințe grave si adânci, care percutează la mare distanță în timp, iar cei mai mulți nu observă încotro se îndreaptă realitatea care se sprijină pe trecut pentru a se îndrepta  spre viitorul neclar pentru mulți, poposind pentru o clipă în prezentul efemer și înșelător.

          Ceea ce s-a petrecut în 1914-1923 în peninsula Asia Mică a fost ultima bătălie pentru cucerirea acestui teritoriu, în războiul de lungă durată, început cu circa o mie de ani în urmă, de către năvălitorii veniți din Altai, în valuri succesive. Vidul politic, real prin slăbiciunile manifeste ale Bizanțului, dar inobservabil pentru  călătorul superficial, a fost folosit de triburile turcice care se infiltrează în zonă pentru ca în secolul 13 să fie unite de Osman. În secolul 14, aceste elemente trec în Europa, ocolind Constantinopolul, și stabilesc capitala lor la Adrianopole, rebotezată Edirne. Secolele XIV-XV asistă la cucerirea pe rând a unor țări balcanice, iar Țările Române autonome se văd obligate să accepte statutul de suzeranitate față de otomani. Constantinopolul, atacat dinspre vest, cade în timpul sultanului Mehmed II. Apoi, cuceririle se îndreaptă spre est. Secolul XVI este cel care va înregistra cucerirea Armeniei, a Orientului Mijlociu, și a nordului Africii. Acest apogeu trebuia, firesc, să fie urmat de un declin. Începutul a fost bătălia de la Lepanto (1571), iar secolele următoare sunt marcate de Imperiul Otoman prin pierderi teritoriale . Dependența politică si economică a acestuia față de Europa, înregistrată în secolul XIX, formarea statelor independente (Grecia, Serbia, România, Bulgaria etc), pierderea Maghrebului, sunt urmate în 1911-1912 de pierderea Cirenaicei și a Tripolitaniei. Prăbușirea Imperiului Otoman este iminentă. Mișcările politice manifestate de înființarea unor partide politice armene care propun în platforma lor politică federalizarea Turciei după model elvețian pun în gardă mișcarea turcă CUP (Comitetul Uniune și Progres), care se teme de totala dezmembrare a Turciei. De ce?

          O spune dr Nazim, cel care a sugerat căile de eliminare a armenilor și nu numai a lor, deoarece ideile federaliste ale armenilor se puteau transforma în autonomie și independență, sub egida Rusiei, care în 1913, când aceste idei erau dezbătute la congresul secret de la Salonic, era încă o putere și foarte puțini puteau să se aștepte la catastrofa declanșată de Lenin-Troțki, cu capital sifonat din SUA cu ajutorul lui Thomson (1). Ideile dr Nazim subliniau că o Armenie independentă, un Kurdistan autonom, și teritoriile revendicate de greci (Megala Ideea) ar fi redus Turcia doar la hanatul Ioniei (Konia). Temerea era justificată, deoarece, dacă se însumau armenii, kurzii, grecii si caldeenii, elementul turc venea în minoritate. Dar…

          Dar aceste popoare erau captive minoritătii turce care deținea legislația, armata, poliția, sistemele de comunicație etc, în timp ce elementele neturce nu aveau mijloacele materiale de a se organiza și opune. S-a hotărât, deci, eliminarea lor fizică. Dr Nazim a insistat că ținta era întreaga populație, de la copii la bătrâni: o nimicire totală. Dintre toți, însă, armenii erau cei mai vizați. De ce? Pentru că ei erau de 4.000 de ani pe aceste pământuri, aveau mii de biserici, mănăstiri, cetăți și alte monumente istorice si îsi creaseră o intelectualitate care devenise vocală în toată Europa.

          Planul schițat de dr.Nazim  aștepta un prilej. Prilej în care planul urma să se detalieze. Și să fie pus în aplicare de CUP. Norii războiului se tot adunau deasupra Europei și intrarea în război a Turciei era un prilej propice pentru declanșarea planului criminal. Secole de apăsare a jugului otoman pe umerii popoarelor captive nu au reușit să turcifice  decât pe foarte puțini. Acum urma să aibă loc bătălia finală care să omogenizeze Turcia conform ideilor naționaliste ale CUP, precursoare a nazismului hitlerist. Și această bătălie asimetrică a avut loc. CUP a pus mâna pe putere printr-un puci și timp de patru ani a dus Turcia la ruină politică si economică, iar pericolul dezmembrării ei era real. Dar, totuși, Turcia a fost omogenizată. Dezmembrarea a fost oprită, însă, de serviciile Regatului Unit care se alarmase  de posibilitatea internaționalizării strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Nu vom ști niciodată cât a costat-o asta pe Anglia.  Strigătul delegatului englez la Congresul de la Berlin din 1878: „Nicio Bulgarie mare! Nicio Armenie Mare!” s-a reiterat și la Lausanne, care a înlocuit generosul Tratat de la Sèvres. Doar că de data asta s-a lucrat cu discreție.

***

          Aplicarea planului de eliminare a neturcilor, dar mai cu seamă a armenilor, a generat o hecatombă dantescă apocaliptică, în care au fost masacrati și schingiuiți sute de mii de cetățeni pașnici de toate vârstele prin cele mai diverse metode. Chinurile indescriptibile si cruzimea ancestrală a făptuitorilor erau de necrezut si doar câteva mii de fotografii mai aduc mărturii iconografice din acel timp (Armin Wegner). S-a urmărit nimicirea unei întregi națiuni care în propria sa țară a creat o cultură si o civilizație milenară.

          Cele două volume ale Arhimandritului Superior Grigoris Balakian, Golgota armeană, sunt mărturiile unui supraviețuitor care a asistat aproape pe toate teatrele de făptuire a crimelor, fiind un martor de prima mână.  Fiind un om cu studii tehnice, dar si teologice, poliglot, dotat deci cu spririt de observație și discernământ, mărturiile sale au o valoare superioară unor amintiri fragmentare voalate  afectiv și deci exagerate. Ele au fost decantate si scrise cântărindu-se faptele responsabil și în deplină cunoștința de cauză.

          Grigoris Balakian (1876-1934) a fost „victimă, martor și acuzator” (S. Selian), fiind unul dintre miile de armeni care au parcurs drumul sacrificiului (de aici titlul cărții) în anii 1915-1918. Mărturiile scrise pe care ni le-a lăsat sunt fapte pe care el le descrie în virtutea celor trei calităti ale sale, ca martor ocular traversând toate etapele acestei crime odioase minuțios puse la punct si trăite ca victimă de el. Astfel, documentul pe care ni l-a transmis este de o vădită autenticitate și dincolo de calitatea sa memorialistică este o pagină de neocolit în rechizitoriul în speța crimei de genocid, de crimă împotriva umanității.

          Cele două volume, deși scrise ambele la scurt timp după evenimente, au apărut de sub tipar la un interval de timp unul de altul. Astfel, primul volum a apărut la Viena în anul 1922, iar volumul al doilea la Paris în 1959, deoarece manuscrisul acestuia din urmă, scris la Manchester la scurt timp după primul, a avut un drum anevoios de parcurs până la tipar – habent sua fata libelli.

          Primul volum se ocupă de perioada 1914-1916. El este împărțit în trei părți: iulie 1914-octombrie 1914, apoi 1915-1916 (prima deportare) și partea a treia februarie 1916-aprilie 1916. Sunt descrise atât situația generală a armenilor, cât și evenimentele din Cilicia, Ciankiri, Engury, Ayaș, asasinarea lui Zohrab si Vartkes (scriitori si deputați în parlamentul turc). Partea a doua prezintă a doua deportare, spre Deir ez-Zor, din februarie 1916 până aprilie 1916. Drumul spre Ciorum, Yozgat, Bogazlian, Kaysery, Tamarza, Hacin, Sis-Karasubazar, Osmaniye, Haysanbeyli, Kanly-Gecid, Islahie, Ayran. Se prezintă planul de exterminare a armenilor din Turcia, așa cum era el văzut destul de limpede în acea vreme.

          Volumul al doilea (aprilie 1916-ianuarie 1919) descrie evenimentele la care autorul a fost martor ocular din perspectiva unui evadat, căci Grigoris Balakian a reușit să scape de sub bătaia puștilor călăilor și să parcurgă drumul anevoios al fugarului spre Europa. El fuge folosind tunelurile din Amanos, pe drumul Ayran-Bahce. E martor la suferințele femeilor armene din deșertul Ras ul-Ayn, apoi la masacrarea armenilor care lucrau la calea ferată din Amanos, la masacrele de pe drumul Bahce-Maraș, unde se încearcă islamizarea sa. Cu ajutorul unui prieten german, fuge la Incirlik și apoi spre Taurus. Aici se încheie prima parte a volumului II. În partea a doua, el își continuă fuga, de data asta prin tunelurile din Taurus. Se îndreaptă spre Kușcilar. O vreme rămâne la Belemedik, unde vin știri despre exilații armeni din Konya și din Bozanti. Urmează fuga spre Adana. Partea a treia a volumului II descrie perioada din Adana (ianuarie 1917-septembrie 1917). Aici, deghizat ca pacient la un spital, își ia un răgaz urmărind știrile din ziare: masacre, scufundarea Lusitaniei, victoria armenilor la Sardarapat, proclamarea Republicii Armene, apariția corpului expediționar britanic în Orientul Mijlociu etc. Dar în Cilicia aveau loc în continuare masacre. Reușește să evadeze și deghizat în militar german ia trenul spre Constantinopol. Aici, peste putin timp, asistă la capitularea Turciei. Turcii învinși adoptă o politică duplicitară și acuză în continuare pe armeni. Balakian pleacă la Paris, spre a nu se mai întoarce niciodată în sângeroasa Turcie. Redăm aici una dintre cugetările sale conclusive, pe care le notează în amintirile lui: „Dacă vrem să evităm noi jertfe și să tragem învățăminte din ultimul nostru naufragiu, trebuie să renunțăm la politica sentimentalistă și să apucăm calea unei politici realiste. Altfel, vom fi și vom rămâne o nație debilă, punând cruce cu mâna noastră pe istorie. Dacă există un vinovat pentru toate nenorocirile noastre naționale de nedescris, cu certitidine acela nu este străinul înșelător, ci noi, cei înșelați, pentru că nu am reușit să pătrundem o realitate atât de simplă.”

***

          Fără îndoială, aceste memorii trebuiau publicate, dar si difuzate pe larg, mult mai devreme. Traduse în mai multe limbi. Ulterior ecranizate. Pe marile și micile ecrane. Redactate în variante simplificate pentru copii. Dar noi, având la îndemână o asemenea armă puternică, am ignorat-o ani de-a rândul, meritându-ne neîmplinirea speranțelor noastre, ancorate în aer.

Este adevărat, combativitatea, strategia, tactica etc sunt lucruri care se învață. Dar noi nu am încercat să ni le însușim și nici nu am crescut profesori care să-i învețe pe elevii lor. Am stat pasivi, asteptând să se milostivească soarta. Dar soarta este ca vremea: frumoasă și furtunoasă, caldă si geroasă, iar noi avem datoria să nu ne abatem din drumul nostru si să mergem înainte (araci!) neabătuți pe orice vreme. Fără sa pierdem timpul.

***

          Cele două volume ale Arhimandritului Superior Grigoris Balakian, intitulate GOLGOTA   ARMEANĂ și apărute la Editura Ararat din București în anul 2019, în traducerea d-lui Sergiu Selian, care asigură și notele explicative, au fost scoase de sub tipar în condiții grafice deosebite, (tehnoredactor Laurențiu Alexandru Popescu), cu o copertă sugestivă. Versiunea în limba română apelează la un limbaj cursiv direct și limpede, facilitând accesul cititorului la faptele consemnate de autor. Gravitatea acestor fapte obligă pe orice armean sa parcurgă cele două volume, pentru ca astfel să aducă un omagiu bunicilor săi, căci nu există familie armeană în diaspora care să nu aibă victime ale marelui genocid armean din anii 1914-1923. Readucerea din adâncuri a istoriei noastre naționale în conștiința fiecăruia, conturarea clară a intereselor noastre majore de perspectivă, revigorarea identității și valorilor noastre seculare, sunt treptele necesare care pot să ne conducă pe calea reafirmării noastre ca națiune cu o viziune de viitor. Cartea lui Grigoris Balakian poate si trebuie să servească acestui scop nobil, iar traducătorul acestor volume cred că a avut în intențiile sale aceasta. Ca atare, această traducere a d-lui Sergiu Selian este nu doar un episod editorial, ci și un eveniment care, gestionat în mod adecvat, poate avea un rol formator pentru tineretul rumanahay.

          În special tinerii trebuie să citească această scriere excepțională în două volume. Lectura lor le va lărgi sufletele și le va oțeli inimile, le va deschide calea spre înțelegerea viitorului. Viziunea viitorului există în fiecare dintre noi, ascunsă. Aceste volume pot fi cheile care ar putea deschide această viziune.

Arpiar SAHAGHIAN

_____________________

1)William Boyce Thomson (1869-1930), directorul Băncii Federale din New York, și organizatorul misiunii Crucii Roșii americane în Rusia (1917) cu scopul declarat de ajutorare a orfanilor si văduvelor de război, dar care în realitate a transferat milioane de dolari proveniți dela banca Morgan și Rokefeler către Lenin și Troțki pentru organizarea Armatei Roșii contra generalilor care luptau pentru înlăturarea guvernării proaspetei puteri sovietice (generalii Vranghel, Platov, Denikin, Colceag, etc) deci finanțarea războiului civil.(sursa: A.C.Sutton)

  •  
  •  

2 Responses to RECENZIE / NIMICIREA NEREUȘITĂ A UNEI NAȚIUNI

  1. stanciu florin August 28, 2019 at 9:45 pm

    Se poate procura de la sediul editurii?

  2. Mihai Stepan Cazazian September 3, 2019 at 11:54 am

    Da, puteti procura de la Editura Ararat ( Bl. Carol I nr. 43, sector 2 Bucuresti)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *