Mihai Stepan Cazazian

RECENZIE / Masacrul armenizilor

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

A apărut spre începutul verii acestui an cartea scriitorului și ziaristului botoșănean Eugen Hrușcă ”Cruciatul valah”*, operă literară de ordin imaginativ dar ancorată serios în faptul istoric – perioada domniei lui Despot Vodă Heraclidul în Moldova(1561-1563).

Autorul, un erudit cu o cultură și un rafinament intelectual aparte, a studiat îndelung și cu migală două monografii de epocă descoperite în biblioteci franceze, ale lui Johannes Sommer Pirnensis și ale lui Antonius Maria Gratianus, cele două constituind fundamentul pe care a brodat acţiunea romanului.

Scrisă în limbajul epocii, cartea prezintă viața grecului Iacob Heraclid, fiul adoptiv al despotului de Samos, ajuns domn al Moldovei sub numele de Despot Vodă.  O odisee trăită de un personaj fabulos, plecat la vârsta de 30 de ani din insula grecească şi care a cutreierat timp de aproape două decenii întreaga Europă: de la Montpellier – Franța, unde îşi desăvârşeşte studiile, până în Moldova, poposind prin Bruxelles, Wittenberg, Danemarca, Suedia, Polonia, Prusia sau Slovacia, ca profesor itinerant în universităţi celebre sau pe la curţi regale. Personajul, ajuns conjunctural chiar mercenar în armatele epocii – de la armata franceză a lui Henric al II-lea la cea adversă a lui Carol Quintul – îşi încheie aventura în mod tragic, fiind asasinat în fața cetății  Sucevei, după ce ocupase timp de doi ani tronul Moldovei.

De interes deosebit este capitolul care descrie un episod petrecut în ultimele săptămâni ale acelei domnii, este vorba despre masacrul ”armenizilor” din Moldova anului 1563. Autorul preia  informațiile în contextul istoric, apelând la același  ”Ciclu de XV Elegii” a lui Johannes Sommer, care era profesor în acel an la Scholla Latina de la Cotnari, înfiinţată de ”străinul” Despot Vodă şi distrusă din temelii de ”autohtonul” Tomşa,  cartea lui Sommer fiind apreciată drept cea mai temeinică relatare în timp despre domnia lui Ioan Iacob Heraclidul.

Este necesară o paranteză. Armenii sunt pomeniți în istoria României de multe ori disproporţionat în comparaţie cu rolul pe care l-au avut timp de secole în viaţa statelor românești. Din profitul realizat din comerţ şi meşteşuguri, armenii stabiliţi în părţile noastre chiar de la începuturile mileniului al doilea au strâns averi pe care nu le-au întors niciodată în ţara lor. Dobândind bunăstare, ei au construit în Ţara Valahă adoptivă (Moldova era cunoscută în perioada medievală sub această denumire, de unde și titlul romanului, Cruciatul valah), târguri, biserici și case – dintre care multe mai dăinuiesc și astăzi -, au sprijinit administrațiile, armata și diplomația. De multe ori averile armenilor au stârnit invidia autohtonilor, motive pentru pogromurile împotriva lor ale domnitorilor vremelnici, în vremuri tulburi sau de sărăcie. Istoria Moldovei consemnează un număr de cinci astfel de nenorociri îndreptate împotriva armenilor, toate încheiate repede. Prima, în anul 1551, când Ștefăniță Rareș, în scurtul şi zbuciumatul lui an de domnie, jefuiește averile şi bisericile armene, pogrom descris de Minas Tokatţi, în ”Cânt de jălire asupra armenilor din Țara Valahă”. Altele trei au fost în perioada domniilor lui Alexandru Lăpușneanu, ale fiului acestuia Bogdan al IV-lea (aceste prime două pogromuri sunt consemnate în ”Cronica armenilor de la Camenița, între 1410-1652”) şi cel din anul 1671, din timpul domniei lui Gheorghe Duca, pogrom desfășurat sub pretextul sprijinirii de către armenii din Moldova a răscoalei lui Hâncu.

Al cincilea pogrom (nu în ordine cronologică!) face obiectul capitolului „Masacrul armenizilor” din cartea lui Eugen Hrușcă. În anul 1563, la începutul domniei lui Ștefan Tomșa, sunt pedepsiţi armenii care l-au ajutat pe rivalul acestuia, Despot Vodă. Scriitorul preia din cartea cărturarului Johannes Sommer motivul adevărat al pogromului armenid: bogăția armenilor, invidiată de localnici, ”să ne mai scutească și bogătanii de armenizi cu caftanele lor mai lungi decât faloanele popești” (p. 463).

În acord cu cutumele epocii, motivul masacrului armenilor este desigur cel religios, lui vlădica Macarie – respectatul mitropolit care scrisese ”Cronica Moldovei” cu câțiva ani mai devreme – „displăcându-i cele ce erau scrise în pravila lui Alexandru cel Bun, dezavuând caftanele lungi în poale ale orientului turcesc” drept pentru care ”își revărsa umorile asupra armenilor, cei prea lesne bănuiți a fi fiind scule ale ismailitenilor asupritori” (citat de autor din același  ”Ciclu de XV Elegii”).

Pogromul din Moldova anului 1563, început în perioada asediului Sucevei condus de hatmanul Ștefan Tomșa, devine repede un adevărat masacru.  El a fost îndreptat la început împotriva femeilor armenilor bănuiţi de Tomşa că în sprijină pe Despot. Aici autorul descrie calvarul Panoreei: ”deși grecoaică, li se năzărise că ar fi din sămânța armenizilor, fiind și țiitoarea lui vodă Despot”, legată şi obligată să vadă cum ”fiul este sugrumat în leagăn” apoi ”tunsă cu o pereche de foarfece tocite de la tunsoarea oilor” şi „izgonită – supremă pedeapsă – la o mănăstire săracă și jefuită, tunsă chilug în monahie și ulterior omorâtă în temniță” (p. 464-465). ”Asupra muierilor de armeni se săvârșiră încă mai multe abominabile cruzimi, mai multe decât în contra altora, sub bănuiala că făceau rugăciuni pentru vodă Despot”. Masacrarea femeilor armenilor bănuiți a-l sprijini pe Despot Vodă întrece orice imaginaţie: ”multe femei au fost sugrumate, altele ”aruncate în râu cu tot cu pruncii lor zulufați, bucălați și plânși, ulterior căuzașele fiind bătute cu ciomegele de pe mal, ca să le treacă apa de creștet în gârlă” (p. 464).

Adevărata prigoană a fost îndreptată însă asupra armenilor înstăriţi, Sommer relatând în monografia lui că: ”în primul rând nu au scăpat negustorii armeni”. Epopeică este relatarea despre calvarul negustorului armean Ovannes Missir, fiul lui Gabriel Missir din Cracovia, care nimerise ”ca musca-n lapte” la asediul hatmanului Tomșa asupra cetății Sucevei, cetate în care  era adăpostit Despot Vodă. Negustorul armean a fost arestat, dezbrăcat, legat de mâini și de picioare, bătut cu cruzime și aruncat în albia Sucevei. Bun înotător, acesta reușește să rămână în viață, fiind salvat de un oier care însă îl predă lui Tomşa din nou, urmărind să obțină o recompensă. Șansa negustorului armean Ovannes Missir a fost prezența acolo a chiar autorului Elegiilor, cărturarul Sommer, personaj real la curtea Moldovei anului 1563 şi aflat conjunctural în anturajul lui Tomșa, care îi obține iertarea.  Episodul a fost preluat de autor tot după ”Elegii” și adăugat cu încărcătura şi farmecul epocii, folosind relatarea pe care mai târziu negustorul Ovannes Missir o face la Cotnari – unde fusese adăpostit -, în fața unor coreligionari armeni, ”aventură istorisită nu fără multe lacrămi” (p. 467-468).

Iertarea de care a avut parte Missir nu a fost și pentru bănuitul de sămânță armean Rewelles (Răvăilă, în savuroasa limba de epocă a autohtonilor), fostul scriptolog a lui Alexandru Lăpușneanu și vistiernic a lui Despot Vodă, şi nici pentru  armenii ”de meserii: făurar, zidar, săpător în băi de fier, de aramă, de aur, de argint, de piatră de var, cărămidari, zugravi sau arhitecți”, toți omorâți ”pe rudă, pe sămânță”.

Capitolul despre Masacrul armenizilor este de un realism excepţional. În alte locuri, pe parcursul celor 600 de pagini ale romanului, autorul vorbeşte cu admiraţie despre rolul progresist avut de armenii stabiliţi în Moldova medievală. Armenii nu au fost niciodată urâţi de valahi şi episodul din anul 1563, la fel ca şi celelalte pogromuri pomenite mai înainte, au fost făcute pentru jefuirea averilor acestora.

Foarte interesante sunt relatările autorului despre emanciparea promovată de armeni în Ţara Valahă, la un popor eminamente rural și care atunci nu era pregătit pentru lucrurile noi, aduse din afară. Scholla Latina, amintită mai înainte, a fost înfiinţată de Despot Vodă numai pentru emanciparea nației moldave. Din nefericire, după numai 2 ani, acea Universitate care funcționa cu profesori aduși din străinătate a fost distrusă de vodă Ștefan Tomşa, pretextul fiind tot de natură religioasă.

 În ochii autorului lucrurile se petrec oarecum la fel şi astăzi. Aşa că putem vorbi după lectura romanului nu doar de istorie, ci, în bună parte, de un prezent cu elemente de contemporaneitate, mesaj  transmis subliminal pentru că subtilul autor nu face referiri la nivel declarativ.

Florin Simion EGNER

     * Eugen Hrușcă, ”Cruciatul valah”, editura Institutul European Iași, 2019.

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *