Mihai Stepan Cazazian

RADIO VATICAN / Sfântul armean Grigore din Narek devine cel de-al 36-lea Doctor al Bisericii

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

RV4002_Articolo
12 aprilie 2015. Duminică, 12 aprilie, la Sfânta Liturghie cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la “Marele Rău” suferit de poporul armean, Papa Francisc îl proclamă pe Sfântul Grigore din Narek Doctor al Bisericii, sfântul armean devenind cel de-al 36-lea doctor al Bisericii Catolice.

Există o serie de caracteristici necesare pentru acordarea acestui titlu. “Candidatul” trebuie să îndeplinească trei condiții: o doctrină eminentă, o sublimă sfințenie de viață și declararea titlului din partea Pontifului sau a unui conciliu, iar Grigore din Narek răspunde pe deplin cerințelor pentru a intra în rândul sfinților doctori ai Bisericii.

Preot călugăr născut la Andzevatsik (pe atunci Armenia, în prezent Turcia) în jurul anului 950 și mort la Narek (pe atunci Armenia, în prezent Turcia) în jurul anului 1003, ieromonahul din secolul al X-lea care a contribuit în mod esențial la formarea limbii armene clasice avea să rămână peste secole în memoria creștinătății drept „Străjerul Armeniei”.

Originar dintr-o familie de scriitori și oameni ai Bisericii, Grigore – cel care avea să scrie “Cartea plângerii” – s-a bucurat de mic de îndrumarea spirituală și cărturărească a tatălui său, Episcopul Khosrov, la rândul său autor de scrieri bisericești, precum un comentariu privitor la Sfânta Liturghie. De asemenea, a avut-o alături pe maica Anania Vartabed, verișoară a sa, care a condus mănăstirea din Narek.

Împreună cu cei doi frați ai săi, Grigore a ales de foarte tânăr să-l urmeze pe Isus, consacrându-se slujirii lui Dumnezeu în mănăstirea din Narek. Devenit preot la vârsta de 25 de ani, Grigore avea să se dedice scrierilor de texte bisericești: comentarii la cărți sacre, rugi, cântări și imnuri. De altfel, numeroase dintre rugăciunile scrise de Sfântul Grigore din Narek sunt prezente și azi în Liturghia armeană.

„Cartea plângerii” este considerată opera de căpătâi a sfântului armean declarat Doctor al Bisericii Universale. Alcătuită din 95 de rugăciuni purtând titlul „Conversaţie cu Dumnezeu din străfundul inimii”, cartea reprezintă un ghid de rugăciune pentru credincioșii din întreaga lume. Considerată ca fiind una dintre capodoperele poeziei și misticii din toate timpurile, opera era într-atât de populară în rândul armenilor încât, prin metonimie, ajunsese chiar să fie numită „Narek”. Versurile Sfântului erau atât de populare încât, înaintea Marelui Rău din 1915, mulți armeni știau să recite versete din Biblie împreună cu fragmente din Cartea plângerilor a Sfântului Grigore din Narek.

De altfel, un autor contemporan român de origine armeană, eseistul și poetul Varujan Vosganian, mărturisea într-o conferință susținută în 2011, la Teatrul Național din Craiova, că romanul său, „Cartea șoaptelor”, „începe cu o altă carte – căci, aşa cum oamenii se nasc din oameni, cărţile se nasc din cărţi şi cresc apoi singure”. Autorul Cărții șoaptelor se referă la „o carte scrisă acum o mie de ani şi care se numeşte ‘Cartea plângerii’, pe care a scris-o Grigore din Narek”. „Că o carte era îndreptar de închinare o dovedeşte şi faptul că ea, o carte a plângerii, era folosită împotriva bolilor, fiind aşezată, atunci când nu mai era nimic altceva de făcut, la căpătâiul bolnavilor, pentru a-i vindeca. Faptul că ea se numea Cartea plângerii, iar aceasta se numeşte Cartea şoaptelor, nu înseamnă că drumul de la plâns la şoaptă a fost unul al vindecărilor. Înseamnă că, pe vremea aceea, oamenii nu pierduseră încă libertatea de a plânge şi, în acel elogiu adus de Grigore din Narek divinităţii, Dumnezeu era încă la îndemână”, explica Varujan Vosganian.

Patrimoniul de rugăciune armeană păstrează numeroase scrieri ale Sfântului Grigore din Narek, printre acestea aflându-se și rugăciunea către Duhul Sfânt din care vă propunem spre meditație câteva versuri, luate din prima parte:

„Implor dumnezeirea ta permanentă, atotputernică, o Duh puternic, trimite roza suavităţii tale/ dă sufletului şi duhului meu, care stăpâneşte simţurile, binefacerea plenitudinii harurilor, din nesfârşita ta milostivire./Deschide câmpul inteligent al inimii mele de carne, împietrite,/pentru ca să poată primi şi fructifica sămânţa spirituală./Mărturisim că prin înţelepciunea ta nemărginită/toate darurile înfloresc şi cresc în noi./Tu eşti cel care consacri apostolii, inspiri profeţii,/instruieşti învăţătorii, faci să vorbească muţii/şi deschizi urechile surzilor (…) Dă-mi şi mie, păcătosul, harul de a vorbi plin de convingere/despre misterul vivificator al veştii celei bune a evangheliei tale,/de a merge şi a străbate prin puterea Duhului/ spaţiile infinite ale Testamentelor inspirate de tine./Şi atunci când explic în public cuvântul tău,/fie ca milostivirea ta să mă copleşească/pentru a-mi şopti la timpul potrivit/ceea ce este vrednic, util şi plăcut ţie,/pentru slava şi lauda dumnezeirii tale,/şi pentru deplina edificare a Bisericii Catolice. (Cartea de rugăciuni, Rugăciunea nr. 34, II; Source chrétiennes nr. 78, Editions du Cerf, Paris, 2000, preluată de pe situl ercis.ro)

R.V./A.M. http://ro.radiovaticana.va

 

  •  
  •