Mihai Stepan Cazazian

RADIO VATICAN / Papa Francisc, la 100 de ani de la ”Marele rău”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

OSSROM26728_Articolo

Sfântul Părinte i-a primit pe episcopii Sinodului patriarhal al Bisericii Catolice Armene, însoțiți de catolicosul Nerses Bedros al XIX-lea, patriarh de Cililia a Armenilor. În discursul său, Sfântul Părinte a menționat apropierea celebrării de duminică, 12 aprilie 2015, în bazilica San Pietro în timpul căreia îl va proclama ”învățător al Bisericii” pe Sfântul Grigore din Narek și – a precizat – ”vom înălța rugăciunea pomenirii creștine pentru fiii și fiicele iubitului vostru popor care au fost victime acum o sută de ani”. Referindu-se la dramele prin care a trecut poporul armean papa Francisc a spus că ”vom invoca Milostivirea Divină ca să-i ajute pe toți, din dragoste pentru adevăr și dreptate, să vindece orice rană și să grăbească gesturile concrete de reconciliere și de pace între națiunile care încă nu reușesc să ajungă la un consens rezonabil în lectura acestor triste evenimente”.

Salutând preoții, persoanele consacrate și credincioșii catolici armeni din Armenia și diaspora, papa a spus că își îndreaptă gândul cu tristețe în mod special spre acele zone, precum regiunea orașului Alep, care în urmă cu o sută de ani au fost refugiu sigur pentru puținii supraviețuitori, dar în care, în zilele noastre, ”este pusă în pericol permanența creștinilor, și nu doar a celor armeni”.
• «Poporul vostru, pe care tradiția îl recunoaște drept primul popor convertit la creștinism în 301, are o istorie bimilenară și păstrează un admirabil patrimoniu de spiritualitate și cultură, alături de capacitatea de a se ridica după numeroasele persecuții și încercări la care a fost supus. Vă invit să cultivați întotdeauna sentimentul de recunoștință față de Domnul pentru faptul de a fi fost capabili să vă păstrați fidelitatea față de El chiar și în epocile cele mai grele. Este important, de asemenea, să-i cereți lui Dumnezeu darul înțelepciunii inimii: comemorarea victimelor de acum o sută de ani ne pune, într-adevăr, înainte întunericul acelui ”mysterium iniquitatis” (misterul nelegiuirii – 2Tes 2,7)».

După cum spune Evanghelia – a continuat Pontiful – din inima omului se pot dezlănțui ”forțele cele mai obscure, în stare de a programa anihilarea sistematică a fratelui, de a-l considera dușman, adversar sau chiar individ lipsit de însăși demnitatea umană. Dar pentru cei care cred, întrebarea despre răul comis de om introduce la misterul participării la patima răscumpărătoare: nu puțini fii și fiice ai națiunii armene au fost capabili să rostească numele lui Cristos până la vărsarea sângelui sau la moartea prin epuizare în exodul interminabil la care au fost constrânși”.
• «Paginile de suferință din istoria poporului vostru continuă, într-un anumit sens, patima lui Isus, dar în fiecare din ele este depusă sămânța învierii. Să nu înceteze în voi, Păstorii, efortul de a-i educa pe credincioșii laici să învețe a citi realitatea cu ochi noi, pentru a ajunge să spună zi de zi: poporul meu nu este doar unul de oameni care suferă pentru Cristos, dar mai ales unul de oameni înviați în Cristos. De aceea, este important să vă aduceți aminte de trecut, dar pentru a scoate limfa cu care să alimentați prezentul prin vestirea bucuroasă a Evangheliei și prin mărturia carității».

Papa a încurajat episcopii Bisericii Catolice Armene să susțină drumul de formare permanentă a preoților și persoanelor consacrate, pe care i-a numit ”primii colaboratori”, astfel încât ”comuniunea dintre ei și voi va fi întărită de fraternitatea exemplară pe care ei o vor putea vedea în sânul Sinodului și cu patriarhul”.

Papa Francisc a observat în cuvântul său că numeroase inițiative actuale de comemorare a ”Marelui Rău” (Metz Yeghern) de acum o sută de ani au în centrul atenției recunoștința față de cei care, la vremea respectivă, au făcut tot posibilul pentru a ușura drama străbunilor. ”Mă gândesc în special – a spus papa Francisc – la papa Benedict al XV-lea care a intervenit pe lângă sultanul Mehmet al V-lea pentru a face să înceteze masacrarea armenilor. Acest pontif a fost un mare prieten al Orientului creștin: el a înființat Congregația pentru Bisericile Orientale și Institutul Pontifical Oriental, iar în 1920 l-a înscris pe Sfântul Efrem Sirul în rândul învățătorilor Bisericii Universale. Sunt bucuros că această întâlnire a noastră – a subliniat papa Francisc – are loc în preajma gestului similar pe care voi avea bucuria să-l fac duminica viitoare pentru marea personalitate a Sfântului Grigore din Narek”.

Papa a încheiat discursul său încredințând mijlocirii marelui sfânt armean dialogul ecumenic dintre Biserica Catolică Armeană și Biserica Apostolică Armeană (ortodoxă), remarcând că în urmă cu o sută de ani ca și astăzi, martiriul și persecuția au realizat deja «ecumenismul sângelui»”.

(rv – A. Dancă)

http://ro.radiovaticana.va

  •  
  •