Bedros Horasangian

Prozele scurte ale lui William Saroyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Lecturi

 

Anul trecut, în 2010, marele prozator şi sufletist americano-armean William Saroyan ( 100 armean, 100% american, precum se definea Charles Aznavour pe sine însuşi în raport cu Franţa) ar fi împlinit 100 de ani de viaţă. Teoretic, Practic nu se ştie cînd s-a născut şi nici dacă a murit de-adevăratelea. Cel puţin aşa se vorbeşte prin lume. A fost comemorat prin diverse colţuri ale lumii, oficialităţile armene din Armenia Armenia i-au dedicat şi ele un simpozion de anvergură, la care din păcate, ceva bătăi de cap, dar şi puţină comoditate nu am ajuns şi noi. Păcat. In fine, Chestia mai rea ar fi că nu ştim bine dacă există o ediţie critică bine alcătuită, cum au francezii Pleiade, dela Gallimard, care să prindă exhaustiv toată opera genialului povestitor. Am avut la îndemînă de-a lungul anilor diverse volume în diverse limbi, dar nu nu ne-a parvenit – nu ştim dacă există, dar nici nu am verificat – o ediţie critică. Completă şi adnotată cum se cuvine, cu aparatul critic necesar. Pînă atunci ne vom mulţumi cu ce avem şi ce ne pică în mînă. Un distins profesor anglist, Prof.Univ.Dr. Ştefan Stoenescu, stabilit de ani buni în America – şi căruia îi datorăm o bună traducere a poeziilor lui Varujan Vosganian – ne-a făcut cadou la ultima sa vizită în România, un volum cu cîteva antologice povestiri ale lui William Saroyan.  „Essential William Saroyan.A selection of William Saroyan’s best writings” (Santa Clara University,Santa Clara, California, Heyday Books, Berkeley, California, 2005)

O ediţie îngrijită de  William E. Justice, cel care a făcut selecţia şi semnează şi o elogioas concisă prefaţă. Sunt puse laolaltă zece povestiri, trei fragmente din alte texte mai lungi şi o confesiune-mărturie de credinţă literară  (  „A Writer’s Declaration”) care dă măsura implicării unui om în marea sa pasiune de-o viaţă: literatura.Unele texte le ştiam din alte volume mai vechi, dar altele ne erau cu totul necunoscute. Bucuria lecturii, ca vechi admiratori ai lui Saroyan  a fost imensă. Povestirea care ne-a impresinat cel mai tare a fost „Antranik of Armenia”, O presupusă prezenţă a faimosului general, om de arme, dar lider politic daşnag – armenii din generaţia bunicilor îl preţuiau la maximum,iar poza mustăciosului om de arme şedea pe perete în multe case armeneşti de pe tot mapamondul, probabil mai puţin în Armenia sovietizată unde daşnagii erau interzişi, iar ideile lor combătute de propaganda comunistă – dă peste cap toate habitudinile locuitorilor. Cu multă căldură, ironie şi intuiţie a psihologiei armenilor americani – pînă mai ieri locuitori ai unei patrii care nu mai există, temă recurentă – autorul ne prezintă transformarea oamenilor doar la gîndul că Antranik este în urbea lor. Doi amici care se ciondăneau pentru o datorie vor fiecare în felul lui s-o stingă. Cel care nu voia sa dea banii înapoi e dispuns acum să-i dea pe loc, cel care împrumutase banii este dispus să renunţe la datorie, se taie şi se mănîncă pepeni verzi zemoşi ca semn al împăcării. Şi cîte şi mai cîte doar la zvonul că marele General Antranik ar fi printre ei. Toţi devin mai buni şi generoşi, un anume sentiment de mîndrie şi bucurie a vieţii se răspîndeşte peste tot. Omul Saroyan emana multă căldură. Putem confirma nu doar din scris, l-am cunoscut şi noi, cu mulţi ani în urmă, la Cik Damadian acasă, cu care era prieten. Textul are un haz nebun, mai ales pentru cine ştie cum pot armenii să treacă repede de  la supărare la bucurie şi de la sublim la o de neînţeleasă disperare. O mică bijuterie literară credem noi. Ar merita tradusă în româneşte nu doar aceste text ci întregul volum. Vom încerca să facem diligenţele necesare la editura bucureşteană RAO, care deţine drepturile de copyright pentru Saroyan în România. Vestea cea bună ar fi că într-o serie nouă de autor ce trece cu totul neobservată apare volumul „Nebunie de familie” (Editura RAO, 2011) semnat de William Saroyan. După ce povestirile din „Comedia umană”, erau editate anul trecut fără nici un fel de aparat critic sau referinţe biobliografice, de această dată beneficiem de un excepţional studiu introductiv ce aparţine duoului de traducători Mihai Miroiu şi Mihai Cristian Miroiu. Probabil tată şi fiu. Care  semnează şi notele. Dincolo de acurateţea analizei în detaliu a prozelor autorului american, avem şi o bună perspectivă comparativă. Căci Saroyan, după succesul uriaş de care a beneficiat în deceniile 3, 4 şi 5 ale secolului trecut, a intrat apoi într-un soi de con de umbră. Cei doi Miroiu analizează cu fineţe un sinuos traiect şi pun accentele necesare pentru reconsiderarea acestei uriaş povestitor. Dincolo de piesele de teatru, romanele, eseurile şi multele sale intervenţii publice scriitorul armeano-californeano-american a fost şi a rămas un excepţional povestitor. Acum avem la îndemînă cîteva texte dintr-un volum postum, ce apar pentru prima oară în limba română. Suntem într-un univers al copilăriei şi adolescenţei, unde candoarea şi inocenţa nu şi-au pierdut cu totul savoarea. Prin ochii unor tineri desluşim şi relaţiile de cuplu – nimic nu durează, totul devine mereu alt-ceva – sau ale membrilor unor familii de desţăraţi. Este clar că steagul american adună sub faldurile ei nu doar milioane de nou-veniţi, dar şi milioane de feluri de a fi. Armenii din California lui Saroyan – născut şi crescut într-o Americă ospitalieră cu toţi năpăstuiţii lumii – duc în spate nostalgia patriei pierdute. Toate micile tabieturi culinare sau comportamentale sunt asezonate cu vechile obişnuinţe şi obiceiuri. Care încă nu s-au pierdut, chiar dacă tinerii care cresc pe sol american – sau luptă în armata americană – şi au deja şi alte opţiuni. O povestire („Laşii”)despre laşitatea unui tînăr care se ascunde ca să nu fie trimis pe front devine o lecţie despre umanism. Despre cum trebuie să fie fetele care se mărită avem o excelentă frescă de epocă.  Se surîde mult în prozele lui Saroyan. Delicateţe specifică lui Saroyan, de care avem, poate şi noi nevoie, măcar din cînd în cînd. Un autor american care ar merita să fie redescoperit şi în România. Şi nu doar de iubitorii de literatură, ci şi de admiratorii de horovaţ, keşkek şi ImmamBaildî.

Bedros Horasangian

  •  
  •