Arsen Arzumanyan

Proiectele lui CORNELIU AGOP, candidatul UAR la alegerile locale 2020, pentru BACĂU

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Corneliu Agop s-a născut pe 17 februarie 1952 la Bacău unde a crescut, a studiat și până acum își desfășoară activitatea. Este profesor antrenor la Sport Club MunicipalBacău unde a ajuns la cel mai înalt nivel. Ca recunoaștere a meritelor sportive obținute în decursul anilor,  Consiliul Local al Municipiului Bacău i-a acordat în anul 2016 titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Bacău. Este membru al Uniunii Armenilor din România, sucursala Bacău și nu a candidat niciodată pentru o funcție publică.

La întrebarea noastră – „Ce proiecte aveți pentru municipiul Bacău?” – dl. Agop a prezentat punctele cheie pentru Bacău pe care le va propune dacă va fi ales consilier din partea Uniunii Armenilor din România:

– În calitatea mea de viitor consilier local, ca obiectiv imediat voi milita în vederea asigurării de măști necesare elevilor și cadrelor didactice, dezinfectanți, pentru a nu pune în pericol viața copiilor, profesorilor, părinților și bunicilor, asigurarea de laptopuri, tablete și alte materiale din fonduri publice necesare bunei desfășurări a învățământului băcăuan;

– Voi propune înființarea de creșe și grădinițe în municipiul Bacău;

– Voi căuta să readuc sportul de masă și cel de performanță pe culmile gloriei de altădată, prin selectarea și pregătirea viitorilor campioni băcăuani. Menționez că am experiență în creșterea și formarea sportivilor de performanță;

– Voi lupta la creșterea ajutoarelor sociale pentru locuitorii municipiului Bacău cu venituri mici: șomeri, pensionari, bolnavi și persoane cu dizabilități;

– Voi acționa pentru dezvoltarea calității serviciilor medicale prin finalizarea investițiilor la Spitalul Municipal care trenează de mulți ani;

– Voi sprijini acțiunea de creștere a calității vieții concetățenilor mei prin reabilitarea parcurilor: Cancicov, Gherăiesti, terminarea investiției la Insula de Agrement, amenajarea de noi spații verzi și locuri de joacă pentru copii, terminarea investițiilor pentrurezerva de apă și ecologizarea completă a gropii de gunoi;

– Voi face demersuri pentru reabilitarea, reamenajarea unor lăcașuri de cult (capele, sinagogi, cimitire) și obiective culturale ale minorităților etnice din municipiul Bacău;

– Voi iniția proiecte de hotărâri pentru finanțarea optimă a instituțiilor culturale din municipiul Bacău, voi sprijini organizațiile nonguvernamentale în proiectele lor în beneficiul cetățenilor băcăuani, voi acționa pentru oprirea degradării monumentelor istorice si culturale de pe teritoriul municipiului Bacău și introducerea lor în circuitul cultural-educativ și turistic;

– Voi veni cu argumente solide pentru redeschiderea piețelor agroalimentare în cartierele din municipiul Bacău cu respectarea normelor sanitar-veterinare și anti-covid, reabilitarea urgentă a Pieței Centrale, transformarea ei într-un centru comercial civilizat și modern pe care băcăuanii îl așteaptă de mult timp;

– Voi căuta reechilibrarea bugetului municipiului Bacău prin eliminarea unor cheltuieli păguboase;

– Voi promova proiecte de hotărâri pentru modernizarea parcului auto destinat transportului public;

– Voi sprijini hotărârile de Consiliul Local pentru redesenarea hărților de transport urban în municipiul Bacău;

– Voi iniția o hotărâre în Consiliul Local de reabilitare termică a blocurilor din fonduri publice.         

Sloganul domnului Agop este „FORȚĂ, ECHILIBRU ȘI PERFORMANȚĂ”.

VOTAȚI PROF. CORNELIU AGOP,

CANDIDATUL UAR LA CONSILIUL LOCAL BACĂU

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *