Mihai Stepan Cazazian

ProEtnica Sighişoara 2016

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

S. Hayakaghak 4

Nu demult ne-am întors acasă şi mă gândesc cu drag la zilele petrecute în stăvechiul Burg. Noi am participat de la începuturi şi pot să spun că anul acesta a mers totul ca pe roate, mâncarea a fost foarte bună, cazarea la fel, felicitări pentru organizatori, mulţumim.

S. carti 2016
Armenii din Cluj an de an se prezintă cu standul de cărţi publicate de editura ARARAT, cu broşurile realizate de ziarul ARARAT şi cu stand meşteşugăresc.
Vineri, 19 august au dansat pe scena festivalului copiii comunităţii. De data asta am avut un program mai complex. Tania (Varduca), proaspăt venită din Armenia de la cursul de limbă, a prezentat formaţia NUR în armeană şi în română, iar Kamilla (Kasabian) a interpretat o baladă cu multă trăire. Programul copiilor a primit meritatul ropot de aplauze. Am fost foarte mândră de ei. După spectacol am fost felicitaţi de organizatori pentru profesionalismul copiilor şi pentru programul bine alcătuit. Uitându-mă la copii am realizat că în acest an au rămas în formaţie doar copii ai familiilor armene din comunitate. Îţi creşte inima.
Sâmbăta şi duminica au evoluat dansatorii trupei HAYAKAGHAK din Gherla. Trebuie să o felicit pe Erika Esztegar pentru ţinuta impecabilă şi pentru prestaţia fără nici un cusur a tinerilor din ansamblu. La sfârşitul programului au coborât de pe scenă şi au dansat împreună cu publicul.
Pe la standul de cărţi anul acesta parcă au trecut mai mulţi. Unii erau interesaţi de publicaţii, alţii de armeni pur şi simplu. Dumunica a fost o zi specială pentru mine căci am avut bucuria vizitei a trei familii armene venite din Germania, Focşani şi Dumbrăveni la Sighişoara în concediu şi ne ştiind că o să dea de noi acolo. Acestea sunt surprize plăcute care te fac să mergi mai departe.

Ana Varvara Kicomban

S. Nur 2016

S. Kamilla 2016

 

 

  •  
  •