Eduard Antonian

Premiile Uniunii Armenilor din Romania pentru anul 2009

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Duminică 21 martie a fost o zi mai specială pentru membrii comunităţii armene din Bucureşti. Nu numai un bun prilej de întîlnire, am putea spune, căci după Sfînta Slujbă bisericească sala Bibliotecii Dudian a fost puţin prea strîmtă pentru cei reîntruniţi acolo, conaţionali şi nu numai. Motivul? Au fost decernate premiile UAR 2009. Printre invitaţii de onoare, am putea spune, s-au numărat IPS Arhiepiscop Dirayr Mardichian, Varujan Vosganian, preşedinte UAR, Varujan Pambuccian, deputatul Uniunii Armenilor, Arhimandrit Dr. Zareh Baronian precum şi dna Nelly Matevossian, }nsărcinat cu Afaceri ad interim al Republicii Armenia în România şi mulţi alţii. Laureaţii, doi la număr, au fost şi ei aleşi “pe sprînceană“. Mai mult sau mai puţin surprinzător, cei doi nominalizaţi şi finalişti au fost scriitorul şi publicistul Bedros Horasangian (cel care, după părerea noastră  merita acest premiu cu mult înainte, măcar şi pentru duioşia şi francheţea ce răbufnesc din rîndurile scrise de domnia sa) precum şi Florin Halagian, o legendă a fotbalului românesc, un etern antrenor, care întotdeauna dă indicaţii şi pasează cu sufletul. Aşa că, nimic de mirare! Doi oameni, armeni, care au ştiut să rămînă şi să se “comporte” aşa cum au considerat de cuviinţă fără compromisuri. Fiecare în domeniul său. Total diferiţi, ca aptitudini, fire sau profesie, îi leagă totuşi un singur lucru, armenitatea! Revenind însă la festivitate, ca deobicei, aşa cum se cuvenea, amfitrionul a fost Varujan Vosganian, senator, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi preşedinte al UAR. A fost parcă o reuniune între prieteni, la care în început Varujan Vosganian a ţinut să reamintească: “Participăm la un eveniment pe care comunitatea armeană îl organizează an de an onorînd pe acei membri ai săi, care prin activitatea lor pe tărîm cultural, ştiinţific sau social sporesc prestigiul său în România. Este suficient să aruncăm o privire asupra laureaţilor pentru a vedea cum această comunitate şi-a meritat calificativul pe care IPS Dirayr Mardichian îl dădea spunînd peste tot în lume că această comunitate armeană din România este exemplară prin modul în care calitatea impune respectul. “ O scurtă alocuţiune a IPS Arhiepiscop Dirayr Mardichian a amintit celor prezenţi că de multe ori Sfinţia Sa a fost invitat să devina Arhiepiscop în multe alte locuri, în comunităţi mari, în America Latină sau în Europa Occidentală, dar a ales să rămînă cu noi, pentru că deşi acestă turmă este mică, ea are un mare prestigiu pe cortexul cultural al diasporei armene.  Finalizîndu-se partea inaugurală Varujan Vosganian  a menţionat cîte ceva despre criteriile acordării premiilor UAR, avînd în vedere că nu este vorba despre un premiu “opera omnia”, care seamănă, mai degrabă, pentru laureaţi cu un sfîrşit de carieră, ci este un premiu care se acordă unor personalităţi în deplină putere creatoare, ce aduc prestigiu culturii române, dar care prin atitudinea lor, prin modul în care îşi asumă identitatea naţională armeană sînt percepuţi de către opinia publică românească şi ca reprezentanţi ai poporului român şi ai comunităţii armene în România.  Primul premiat a fost scriitorul şi publicistul Bedros Horasangian. Vorbind despre personalitatea prozatorului, criticul şi muzicologul Dumitru Avachian a menţionat printre altele că: “Prietenia mea cu Bedros Horasangian s-a închegat în ultimii 20 de ani, deja tîrziu. Este un lucru care se întîmplă rar, dar iată că pe parcursul acestor două decenii am avut încercări ce au consolidat relaţia noastră transformînd-o în una lucrativă… Am fost întotdeauna atras la Bedros de spontaneitate, de vioiciunea lui, de puterea şi capacitatea sa de a munci şi de a se implica, marcată de o anume ingenuitate, care a dat farmec de fiecare dată relaţiilor noastre personale. La aceasta a contribuit o anume sinceritate condiţionată de bunasimţire care întotdeauna trebuie să condiţioneze orice fel de relaţie. Am fost întotdeauna atras de spiritul ludic al atitudinilor care întreţin o relaţie la nivelul atenţiei, al precauţiei, al certitudinilor, lucruri speciale care m-au mobilizat şi pe mine în relaţia cu Bedros. I-am parcurs o parte dintre cărţi şi am impresia că ultima sa carte îl reprezintă cel mai bine din punct de vedere spiritual. Este o carte a unor mobilităţi interioare care conţine atracţiozitate, prin felul în care se expune, prin felul în care se adresează. Se pare că Bedros are în continuare multe de spus, multe de povestit…” Prezent şi el la festivitate, criticul literar Paul Cernat, colaborator al revistei noastre şi unul din nenumăraţii prieteni ai lui Bedros Horasangian a adăugat cîteva cuvinte: “… Pe Bedros Horasangian îl cunosc de aproape 10 ani şi datorită lui m-am apropiat de comunitatea armeană, de ziarul Ararat, al cărui colaborator constant sînt. L-am preţuit pe domnul Horasangian înainte de a-l cunoaşte şi atunci cînd l-am cunoscut, era un prieten parcă decînd lumea. Cărţile sale sînt într-adevăr pline de vitalitate şi de o mobilitate spirituală cu totul şi cu totul particulară. Anul trecut Bedros Horasangian a publicat o carte fermecătoare şi originală ca atîtea dintre cărţile sale, practic toate, fiecare dintre ele are şarmul său. Miss Perfumado este o enciclopedie a femeilor care face un fel de arc peste timp şi face o corespondenţă foarte interesantă cu o carte care din păcate a trecut prea puţin observată la vremea ei, Enciclopedia armenilor. Este o carte fermecătoare şi în acelaşi timp o carte cu un mesaj aparte şi cu empatie care îl caracterizează pe prozatorul Bedros Horasangian din totdeauna. Laureatul de azi este omul orchestră, este un om care face de toate cu foarte mult suflet şi le face foarte bine. Această nouă carte a sa îl exprimă în farmecul şi diversitatea preocupărilor şi sensibilităţii sale, o sensibilitate neliniştită, o sensibilitate mobilă a unui om generos, a unui om minunat, a unui prieten şi a unui scriitor de vîrf al literaturii române actuale. ..“ Chiar înainte de acordarea premiului Varujan Vosganian, avînd unul din desele-i momente sclipitoare a citat dintr-o, să-i spunem “biografie” a lui Bedros Horasangian: “Bedros Horasangian este un prozator, publicit şi jurnalist român încă în viaţă. Născut în România, a trăit în Bucureşti şi lungi perioade în Europa şi SUA. Debutează în 1984 cu trei cărţi de proză scurtă, printre care Curcubeul de la miezul nopţii. Obţine chiar premiul Uniunii Scriitorilor, gest care nu se va mai repeta. Romanul Sala de aşteptare  primeşte premiul Academiei Române în acelaşi an. Intensa sa activitate de cronicar muzical, comentator de cărţi, teatru şi cinema atunci cînd nu abordează chestiuni politico-istorico-ideologice din registrul ideilor gingaşe. Nu a fost membru de partid nici înainte nici după 1989. Nu i-a folosit la nimic. Actualmente trăieşte sub nume propriu în România, iar relaţiile cu statul român sînt generate de plata întreţinerii şi impozitului pe venit…” A luat în sfîrşit cuvîntul primul laureat al premiului UAR Bedros Horasangian, care a vrut să fie concis: “… Este într-adevăr un moment emoţionant, nu ştiu dacă am fost un armean bun sau un armean rău, dar am aparţinut acestei comunităţi, am fost dincolo de voinţa mea de a fi, armean. Nu poţi sa fii armean singur sau de capul tău, căci vrei sau nu vrei aparţii unei comunităţi. Din copilărie, în familie, apoi în adolescenţă îmi căutam identitatea şi am gasit-o, am învăţat armeneşte singur şi am început să uit armeneşte tot singur. Sînt scriitor român de limba română, trăind printre români, dar avînd numele pe care îl port nu pot să spun nici că sînt suedez, nici că sînt pakistanez… Am lucrat cîţiva ani cu IPS Dirayr Mardichian şi îmi aduc aminte cu emoţie momentul cînd am descoperit că nu există acte prin care statul român să se afle în posesia clădirii Bibliotecii Dudian. N-a fost nici naţionalizată de niciun fel. Intraseră peste vechiul Front al Armenilor şi transformase totul într-un fel de casă de cultură a raionului 1 Mai şi apoi sucursala bibliotecii Sadoveanu. Am făcut cu toţii o hîrtie şi după o lună a venit răspunsul că putem intra în posesia clădirii. 3 ani de zile s-au făcut reparaţii şi pînă la urmă a fost a noastră. Acest lucru se întîmpla foarte rar în acele vremuri. Acum cred că este şi mai complicat… Din păcate noi, armenii ne-am mai pierdut din dragostea de neam, ne-am mai globalizat, ne-am mai şi certat între noi, ceva s-a pierdut, ceva s-a cîştigat, dar viaţa a mers înainte cu bucurii şi necazuri. Astăzi comunitatea armeană vrea ca să îşi scoată în faţă cîţiva dintre fiii rătăcitori… Aş vrea să mulţumesc pe această cale IPS Dirayr Mardichian, Părintelui Arhimandrit Zareh Baronian şi lui Varujan Vosganian pentru bucuria de a fi alături de dumneavoastră.!”

În a doua parte a festivităţii, trecînd într-un alt registru, a urmat premierea celui de al doilea laureat, o legendă a fotbalului românesc, binecunoscutul antrenor şi selecţioner Florin Halagian.  La acest capitol maestru de ceremonii a fost o altă legendă a sportului, anume Hacic (Jean) Garabet. Dorind să spună cîteva cuvinte despre profesorul Florin Halagian, primul care a luat cuvîntul a fost jurnalistul sportiv (şi conaţionalul nostru) Emanuel Terzian: „Domnul Halagian a reuşit în lunga sa carieră fie de două ori campion al României, cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi cineva în fotbalul de aici. }mi amintesc cînd eram copil că am vazut o finală, eram într-o tabără şcoalară şi ne-am adunat să vedem meciul, undeva în vara anului 1979. Era un meci la Bucureşti între Dinamo şi CFR Argeş, iar noi copii fiind, ne-am aşezat pe băncuţe şi cu toţii fiind bucureşteni ţineam desigur cu Dinamo. }nsă acea după amiază ne-a făcut ca să aplaudăm o echipă de provincie cu magicieni precum Dobrin şi care îl avea pe margine pe vrăjitorul Florin Halagian. Un alt moment pe care aş vrea să îl evoc din cariera domnului Florin Halagian s-a întîmplat după 1989, cînd dînsul peste timpuri şi peste vremuri trecuse ca antrenor la Dinamo, se calificase în Cupele Europene, ceea ce iarăşi este o mare performanţă şi juca un meci în Italia contra lui Cagliari. Am avut norocul să văd acel meci şi auzeam vorbele surprinse de microfoanele de fond (toţi jurnaliştii italieni fiind în grevă). Dinamo a pierdut acel meci şi vă cam închipuiţi ce s-a auzit la televizor din partea antrenorului Halagian. Un alt moment a fost în 1999, domnul Halagian ajunsese la FCM Bacău. Ajunsese în cupa UEFA Intertoto, iar sorţii îi hărăzise drept adversar echipa Ararat Erevan.  Am fost  corespondent desemnat de la ziarul la care lucram şi am mers cu echipa la Erevan. La aeroport, la hotel şi la stadion toată lumea era uimită că pe preşedintele clubului îl chema Chivorchian, pe antrenorul clubului îl chema Halagian şi pe unul dintre ziarişti îl chema Terzian. Au crezut că sîntem echipa comunităţii armene din România.  Un moment important în fotbalul Românesc este după cum bine ştiţi cîştigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa Steaua Bucureşti 1986. La 25 de ani de la acest eveniment lumea încă se întreabă, cine a construit acea echipă Florin Halagian sau Emerich Jenei? Poate că un volum de memorii ne-ar lămuri această dilemă.“ Pe o aceeaşi tonalitate în context cu evenimentul a vorbit şi binecunoscutul cavaler al fluierului, renumitul arbitru internaţional Ioan Igna, o legendă vie a fotbalului, cel care a arbitrat chiar şi o finală de Mondiale şi care a spuns printre altele că: „Sînt prieten cu Florin Halagian de 54 de ani. Florin Halagian a făcut cinste atît României cît şi armenilor. Armenii au de ce să fie mîndri de el, căci  a fost hărăzit de Dumnezeu.  Ultimul vorbitor a fost Patriciu Abrudan (cel pe care Jean Garabet îl consideră preşedintele moral al Federaţiei Române de Fotbal): “… Nu puteai să te superi niciodată pe Florin Halagian. Ca să negociezi din start o convenţie care îi era fără echivoc a trebuit să ne pună în situaţia de a ne aprecia reciproc… Nu ştiu cîţi antrenori din România pot spune că au peste 900 de jocuri conduse în liga I ca antentrenor pe banca mai multor echipe. Mulţi dintre antrenorii de astăzi din Liga I au încă multe de învăţat de la acest armean şi de la poporul armean cu care există implicit o legătură… Felicitări Florin Halagian pentru tot ceea ce ai făcut în fotbalul românesc.“ Laureatul Florin Halagian este de două ori armean pentru că are şi nume şi poreclă de armean, fiindcă toată lumea îi spune «armeanul». Distincţia oferită de Uniunea Armenilor i-a încununat zeci de ani de carieră. Florin Halagian a adus sportului românesc atît performanţe cît şi moralitate, spirit de echipă: „}mi vine foarte greu să vorbesc după atîtea cuvinte frumoase la adresa mea din partea unor oameni deosebiţi, care au făcut extrem de multe pentru sportul românesc. Această festivitate mă emoţionează, dar şi mai mult mă onorează. Tata îmi spunea cînd eram mic să nu-mi uit niciodată familia şi neamul meu, lucru care nu l-am facut niciodată.“ A fost o festivitate frumoasă, emoţionantă pe alocuri, cu voie bună aşa cum le şade bine armenilor, în care i-am onorat aşa cum se cuvine pe unii membri ai comunităţii noastre ce au reuşit să realizeze ceva, cu C mare! Aşteptăm cu interes să vedem ce surprize ne vor mai oferi în acest an membrii comunităţii noastre, viitori nominalizaţi la premiile UAR. Nu că am duce lipsă de candidaţi! Reporter

  •  
  •  

One Response to Premiile Uniunii Armenilor din Romania pentru anul 2009