Redactor

Predică la duminica izgonirii din rai a protopărinților noștri Adam și Eva

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Adam

Biblical Adam and Eve
Bas-relief with an inscription
in Armenian on the dome of St.
Hovhannes Mkrtich cathedral
of the Gandzasar Monastery.

Crease Tatăl lumea desăvârșită, după desăvârșirea Sa, iar în mijlocul lumii a așezat lucrarea Sa cea mai de seamă, omul, făcut după chipul și asemănarea Celui ce l-a făcut. Perfecțiunea înseși avea chip, avea trup nemuritor care viețuia în fericirea apropierii de Dumnezeu. Iar pentru ca lucrarea Sa să fie înțeleasă drept, pentru ca omul să își asume conștient starea de grație, Dumnezeu i-a dat lui Adam voința liberă, i-a dat posibilitatea de a se bucura de toată desăvârșirea creației așa după cum alegea el însuși.

În timpul acelor clipe de fericire edenică trăite de Adam și Eva, deja primul păcat al lumii se săvârșise de către Lucifer, cel mai ales dintre îngeri. Acesta, cuprins de invidie și gelozie față de dragostea pe care Tatăl o nutrea pentru Fiu, Cuvântul lui Dumnezeu, s-a răzvrătit plin de mândrie dorindu-și locul Cuvântului aflat la dreapta Tatălui. A încercat să uzurpe locul Acestuia atrăgând mânia lui Dumnezeu care l-a surghiunit din sfințenie. Rănit, plin de ură, Răul însuși făcător de rău, s-a apropiat de Adam insuflându-i acestuia aceleași păcate care i-au cauzat lui însuși căderea: păcatul mândriei și cel al nesupunerii, dorința de a fi Dumnezeu, dorința de a se apropia de desăvârșire pe căi lăturalnice, prin păcat, folosind cunoașterea pentru a ajunge nemeritat stăpânitorul veșniciei.

Iată care sunt cuvintele Cărții Sfinte, care descriu alungarea din rai a lui Adam și a Evei, precum și cele venite din aceasta: Facerea 3:1-24:

 

„Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”

Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!

Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.

De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.

Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.

Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.

Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?”

Răspuns-a acesta: “Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”.

Şi i-a zis Dumnezeu: “Cine ti-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?”

Zis-a Adam: “Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”.

Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: “Pentru ce ai făcut aceasta?” Iar femeia a zis: “Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”.

Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!

Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”.

Iar femeii i-a zis: “Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni”.

Iar lui Adam i-a zis: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: “Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale!

Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!

Din sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”.

Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.

Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.

Şi a zis Domnul Dumnezeu: “Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…”

De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.

Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.”

 

Ieșirea lui Adam și a Evei din sfințenie, din brațele Domnului, din răsuflarea Sa, din binecuvântarea Sa. Mai mult de atât, prin nesupunere și mândrie Adam și Eva sunt blestemați de către Dumnezeu, blestemați atât ei cât și șarpele, răul, un blestem profețitor al înfrângerii definitive a păcatului și a morții: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”. Căci omul este sortit la moarte prin mușcătura răului iar femeia (Sfânta Fecioară Maria) va aduce pe lume un Fiu, Hristos, care a zdrobit capul șarpelui, înfrângând păcatul și omorând moartea.

 

Toată Cartea Sfântă este închinată acestei căderi a omului și redobândirii de către acesta a stării de grație edenice pierdute de Adam. Toată Biblia este un izvor de învățătură care îl călăuzește pe omul pierdut către sfințenie, către viața veșnică, veșnicia fiind starea pe care ar fi putut-o avea în rai dacă, prin păcat, ar fi mâncat din pomul vieții dar pe care Dumnezeu o vrea pentru om doar când acesta tinde spre desăvârșire prin voința de a alege binele și nu răul, așa cum a făcut odinioară.

Adam trebuie să iasă din blestemul de a se întoarce în pământul din care a fost făcut. De aceea ni s-au dat proorocii și Învățătura, de aceea Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul, a luat trup și S-a făcut om, toată viața Lui pe pământ fiind făclia călăuzitoare către raiul râvnit. Dumnezeu ne vrea așa cum ne-a creat: ființe desăvârșite, trăitoare în imediata Sa apropiere.

Singura cale de a ajunge din nou în rai și de a moșteni veșnicia este aceea de a mânca din Fructul vieții veșnice. Cum se poate face aceasta acum, când suntem sortiți de a trăi departe de grădina în care a fost sădit copacul vieții veșnice? Cum putem trece de heruvimi și de flacăra pusă ca strajă la porțile grădinii Edenului, așa cum ne spune Scriptura?! Oricât de grea și imposibilă ni s-ar părea această lucrare, Dumnezeu Tatăl, în marea Sa iubire de oameni, ne-a netezit drumul către veșnicie trimițând în lume Fructul Vieții Veșnice care este Hristos, căci copacul vieții veșnice este Crucea iar Hristos, este Rodul vieții veșnice. A mânca din acest Rod al vieții înseamnă a te împărtăși din El, din Trupul și Sângele lui Hristos. A merge pe drumul Crucii lui Hristos, înseamnă a merge către copacul vieții din Eden.

De aceea a fost rânduită această duminică, cea a alungării din rai, a fi prima duminică din postul mare. Încărcătura sa spirituală este covârșitoare. Dumnezeu ne arată care este drumul pe care ne putem întoarce la El. Ne arată calea penitenței și a ispășirii. Ne spune clar că la Viața Veșnică se poate ajunge doar fiind desăvârșiți duhovnicește și nu urmând calea răului, acea cale pe care Adam și Eva au pășit fiind ispitiți de diavol.

Hristos a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan 14:6)

La Tatăl se poate ajunge doar prin Hristos. Prin împărtășania din Trupul și Sângele Său și prin pregătirea duhovnicească pe care o trăim când ne apropiem de această sfântă taină. Nu este ușor a păși pe urmele lui Hristos căci dușmanul nostru din rai, șarpele, întotdeauna va încerca să stea între noi și Dumnezeu. Se va folosi tot timpul de slăbiciunea noastră trupească și sufletească pentru a rupe legătura dintre noi și Dumnezeu. Va face acest lucru nu doar pentru a ne pierde pe noi, așa cum a făcut cu Adm și Eva, ci pentru că tot timpul se află în luptă cu Dumnezeu iar singurul fel în care poate să rănească inima lui Dumnezeu este aceea când el, răul, dă morții veșnice pe unii oameni. Prin urmare, noi, prin alegerea noastră greșită putem fi cei mai mari aliați ai răului în lupta sa cu Dumnezeu. Răul știe că va pierde această înfruntare dar fiecare victimă a sa este o lacrimă în inima lui Dumnezeu.

„Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei 7:13-14)

Nu este ușor a te mântui, așa cum ne arată Sfânta Evanghelie de la Matei. Calea este îngustă, anevoioasă, pentru că trebuie să înfrânăm în noi acele porniri spre păcat care l-au pierdut pe Adam. Facerea de bine și iubirea, răbdarea și iertarea, sunt unele dintre calitățile dumnezeiești sădite în noi încă de la facere și care, împreună cu postul și penitența, ne aduc ispășirea păcatelor și moștenirea împărăției cerești.

Evangheliile lui Hristos ne arată drumul. Evanghelia de astăzi după Matei (5:17-48) nu poate trimite un mesaj mai clar despre drumul care trebuie urmat:

„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.

Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.

Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.

Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.

Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.

Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,

Lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.

Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă.

Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu săvârşeşti adulter”.

Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.

Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.

S-a zis iarăşi: “Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire”.

Eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter.

Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: “Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale”.

Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,

Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,

Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru.

Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

Aţi auzit că s-a zis: “Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”.

Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.

Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.

Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.

Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.

Aţi auzit că s-a zis: “Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”.

Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,

Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.

Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?

Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?

Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.”

 

Oare mai trebuie a fi deslușite rândurile de mai sus? Oare trebuie să ni se mai arate de atâtea și atâtea ori că pentru a ajunge la Dumnezeu trebuie să Îi fim supuși și să ne iubim aproapele?

Hristos ni S-a arătat. Calea ne-a fost dezvăluită. Nu mai avem ce cunoaște despre Dumnezeu, vreo taină care să ne țină departe de mântuire. Cu toate acestea, lupta cu noi înșine și cu slăbiciunile noastre ne poartă zilnic spre marginea pieirii. Acea voință liberă a noastră, mereu ne aduce la clipa în care considerăm că noi înșine putem a ne mântui. Ne face să judecăm că o faptă bună a noastră poate cântări în ochii lui Dumnezeu, considerându-ne a fi judecători ai propriei noastre mântuiri, uitând că nu nouă ne este dată judecata.

Viața noastră este toată o mare învolburată iar valurile nu ne sunt date de Dumnezeu, ci de firea noastră și de răul care ne pândește fără oboseală. Cădem în fiecare zi dar Bunul Dumnezeu ne dă iar ocazia de a ne ridica dăruindu-ne înțelepciunea duhovnicească de a cunoaște păcatul, de asumare a sa și de îndepărtare a sa prin post, rugăciune, iubire și împărtășanie. Să îl lăsăm pe Dumnezeu să ne viețuiască în inimi. Câtă bucurie are atunci când vede că Fiul Său Preaiubit nu S-a jertfit în zadar. Câtă fericire este în ceruri atunci când un suflet este câștigat pentru rai. Să cerem de la El puterea de a rezista ispitei așa cum a făcut-o Hristos când a fost încercat de Satana. Să cerem răbdarea necesară pășirii peste greutățile lumii și trecerii prin acest post pe care l-am început, pentru ca plini de putere dumnezeiască să ne facem vrednici de a ne împărtăși din Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos în ziua de Paște, în ziua Învierii Sale, ziua în care iadul a fost înfrânt, în care moartea a murit și în care tuturor, cu voia noastră și prin iubirea lui Dumnezeu, ni s-au redeschis porțile raiului.

 

  •  
  •