Mihai Stepan Cazazian

Predică la a IV-a duminică după Nașterea Domnului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

armenian-miniature

 

Duminică,  1 februarie 2015 București

22. A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a mării, a văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci plecaseră numai ucenicii Lui.
23. Şi alte corăbii mai mic au venit din Tiberiada în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise.
24. Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au venit în Capernaum, căutându-L pe Iisus.
25. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici?
26. Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat.
27. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.
28. Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?
29. Iisus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis.
30. Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi?
31. Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: “Pâine din cer le-a dat lor să mănânce”.
32. Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată.
33. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii.
34. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta.
35. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.
36. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi.
37. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară;
38. Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine.

Câtă frumusețe tristă în Evangheliile Domnului nostru Iisus Hristos… Dumnezeul cel Adevărat, coborât pe pământ, cu dragoste și răbdare a propovăduit de-a lungul vieții Sale Adevărul, a mărturisit tuturor Calea spre fericire veșnică și, mereu, s-a lovit de îndărătnicia omului căutător al celor lumești, putrezitoare, vremelnice. Iată-L și în această Evanghelie a lui Ioan pe Mântuitor vorbind cu cei care-L urmau și încercând să-i facă a înțelege că pâinea pe care au văzut-o înmulțită de mâinile sale, ca și pâinea dată de Moise poporului lui Israel sub formă de mană, sunt, într-adevăr, minuni ale lui Dumnezeu dar nu acea pâine, care satură trupul, este ceea ce le oferă El, ci pâinea vieții cea dătătoare de veșnicie.

Desigur, cei ce-L urmau pe Hristos nu aveau cum să înțeleagă cuvintele Sale și nici însemnătatea acelei „pâini de toate zilele” pe care Hristos Domnul le-o vestea în rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, până când, Domnul însuși, prin sacrificiul Său avea să arate acea pâine tuturor acelora care îl urmaseră și care îl vor urma. Nimeni nu putea înțelege în timpul vieții pământești a lui Hristos acel dar al vieții din care, odată înfruptat, orice om cu credință moștenește viața veșnică.

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să îi îmbuneze pe zei prin ofrandă. De fapt, ofranda era prețul pe care aceștia îl plăteau pentru a se face vrednici de darurile zeilor. Mitologia antică de pretutindeni este plină de istorisiri ale ritualurilor prin care oamenii săvârșeau sacrificii în schimbul grației divine. La fel și poporul lui Israel, după porunca lui Dumnezeu, aducea jertfe pentru mulțumirea Acestuia și pentru primirea harului divin. Una dintre cele mai importante jertfe din ritualul israelit era acela al mielului de Paște. Prin această ofrandă evreii mulțumeau lui Dumnezeu pentru eliberarea din robie când, ca o ultimă plagă asupra Egiptului, Dumnezeu a ucis pe primii născuți ai poporului lui Egipt, ferindu-i de această urgie pe evreii care sacrificaseră mielul, îl mâncaseră și unseseră cu sângele său tocul ușii, ca semn pentru îngeri de a nu intra în acea casă. Iată că, în acest caz, mielul-ofrandă este un gest de mulțumire pentru eliberarea fizică din robie.

Pentru ca Domnul Hristos să se facă înțeles nu putea decât să lucreze după înțelesul oamenilor, de aceea El și-a asumat rolul mielului Paște, transformând înțelesul acestuia de eliberare din robia pământească în acela de eliberare din robia morții. Prin moartea sa pe cruce, Hristos avea să rupă blestemul morții:

 Facerea 3:19 „În sudoarea feței tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”

Pentru ca mielul de paște să fie primit ca ofrandă, după tradiția iudaică trebuia  ca acesta să fie de parte bărbătească, fără meteahnă sau boală și sacrificat fără a i se sfărâma vreun os. Acest sacrificiu pascal este atât de bine întruchipat în Mielul lui Dumnezeu, Hristos. La ridicarea Sa pe cruce, Hristos a murit fără a avea un os zdrobit și asta în pofida procedurii de execuție pe cruce care prevedea ca, după prinderea în cuie de mâini și de picioare, osânditului să i se zdrobească genunchii cu un ciocan pentru a nu se putea sprijini în membre, murind astfel după câteva zile sufocat de apa care se strângea în plămâni. Până și moartea grabnică pe cruce a Domnului a fost un semn că acest sacrificiu a fost bine primit.

Prin moartea Sa pe cruce, Hristos a schimbat atât înțelesul sacrificiului, pe care El și l-a asumat sub formă de ofrandă, cât și înțelesul său ritualic. De la Învierea Sa Dumnezeiască el a schimbat necesitatea sacrificiului animal în sacrificiu Sfintei Liturghii unde El este Oficiantul și Ofranda în sine. În limba armeană Liturghie se spune Badarak, care înseamnă Ofrandă, pâinea și vinul schimbându-se prin mijlocirea Sfântului Duh în trupul și Sângele lui Hristos. Iată cum prin epicleză,  (Rugăciunea sacerdotală ce urmează după cuvintele de instituire a euharistiei, rostită de către preot, invocând trimiterea Duhului Sfânt peste darurile de pâine și vin în vederea prefacerii lor în adevăratul trup și sânge al Mântuitorului. ), pâinea căutată de oamenii din timpul lui Hristos, materia îndestulătoare a trupului, se transformă în materia dătătoare de viață, așa cum spune Hristosul în Evanghelia de astăzi: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.

Oare ne-am schimbat din zilele lui Hristos până astăzi? Oare nu căutăm mereu atât pâinea din Facerea, care ne duce în pământ, cât și îndestularea cu minuni pentru a ne ține trează credința? Câți din noi caută Calea? Câți dintre noi înțeleg Adevărul?

Ne mână viața către pieire, căci ne îndreptăm rugăciunile la Dumnezeu cerând lucruri deșarte. Cerem sănătate, fără a căuta la sănătatea sufletului nostru. Cerem fericire, fără a înțelege fericirea cerească. Cerem adevăr în lupta noastră, fără a înțelege Adevărul. Cerem izbândă, fără a avea ca sabie Crucea și credința ca Scut. Cerem iubire, fără a iubi sacrificiul Domnului Hristos. Unde sunt faptele noastre în Hristos, acei pași neșovăielnici făcuți pe calea Mântuirii? Pentru noi toate sunt cenușă, toate zgură, existență vremelnică.

Dificil pare a fi drumul întru mântuire dar Dumnezeu, în marea Sa milă și iubire de oameni, a făcut prin Fiul Său Unul Născut ca toate acestea să fie simple. Ne-a hrănit cu atâta răbdare dându-ne Evangheliile.

37. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară;
38. Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine.
Ce ne-am putea dori mai simplu? Ce altă mărturie mai vrem de la Cel care prin Voia Sa și-a trimis Fiul în lume pentru a ne salva din întunericul morții? Iată ce ne spune Hristos: cel ce urmează calea Tatălui, al Meu este și niciodată nu va fi scos din mântuire. Asta este Voia Tatălui la a cărui poruncă m-am întrupat, m-am ridicat pe Cruce și am înviat întru mântuirea voastră!

Să ne îndepărtăm de cele deșarte. Viața noastră lumească este în mâinile Domnului cu voia sau fără voia noastră. Pâinea ieșită din pământ ne este pusă pe masă și acoperișul casei noastre este întreg din Voia Sa, căci noi suntem fiii Săi cărora ni se dă după nevoie. Pâinea veșnică este aceea pentru care trebuie să trudim. Acea pâine trebuie cerută prin faptă, cerută cu și prin iubire, prin penitență și Sfânta Împărtășanie din trupul și sângele Domnului.

 PR. Ezras Bogdan

Parohia Armeană București

 

  •  
  •