Szekely Csaba

Povești din Armenopolis, la întâlnirea cu cei care iubesc Gherla

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Între fascinaţia Romei, care şi-a pus aici, la începutul erei noi, una dintre cele mai bune unităţi militare şi dorurile pe care armenii pribegi le-au adus cu ei pe la 1700 înfiinţând mândrul  Armenopolis, acesta a fost şi este destinul Gherlei.

Despre oraşul de pe Valea Someşului Mic s-a vorbit vineri seara în cadrul intim al cafenelei Hayak, în proiectul  de promovare „Poveşti din Armenopolis – Gherla” , eveniment ajuns la ediţia a doua, organizat  de Centrul Turistic Gherla.

Întâlnirea a fost deschisă de managerul centrului, Monica Pătac, care a prezentat scopul proiectului, menit să informeze gherlenii şi vizitatorii, oaspeți clujeni, asupra istoricului şi tradiţiei frumoasei urbe.

Jurnalistul Szekely Csaba a vorbit despre prezenţa fostului Armenopolis în presa vremii, fiind înşirate publicaţiile apărute în localitate, dar şi articolele din presa centrală şi locală referitoare la istoria, tradiţia şi viaţa economică, culturală, sportivă şi mondenă  al oraşului, unde de-a lungul  timpului s-au întâmplat multe evenimente. Fostul Armenopolis a fost totdeauna un  apreciat centru al culturii şi spiritualităţii româneşti, constatare scoasă în evidenţă şi în presa vremurlor trecute.

Gherla nu a dus lipsă niciodată de o intelectualitate selectă, chiar şi locul unde a avut loc prezentarea proiectului „Poveşti din Armenopolis” a fost casa unui cunoscut avocat şi al unui medic ginecolog.

Prof. univ. Gabriel-Virgil Rusu, originar din Gherla și invitat permanent, a vorbit  despre cetatea Martinuzzi, actualul Penitenciar, cel  mai renumit monument istoric de pe raza urbei.

Invitatul clujean a susţinut o adevărată lecţie de istorie, delectând publicul cu câteva povești din viaţa figurilor istorice din acea perioadă. Multe citate au fost prezentate chiar din cartea sa „Gherla – Cetatea  lui Martinuzzi”, apărută sub egida Academiei Române în anul 2013.

Un colecţionar amator de ilustrate şi fotografii  vechi, Dacian Sabo, a adus în atenție imagini din trecutul orașului, cu cetatea veche devenită penitenciar, dar și cu centrul istoric.

Astfel de întâlniri vor mai fi organizate, iar cei care vor să contribuie la acest proiect ori să afle mai multe lucruri interesante din trecutul orașului, sunt așteptați cu drag.

Szekely Csaba

gherlainfo.ro

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *