Redactor

„Poveşti din Armenopolis” – film prezentat în cadrul Zilelor Municipiului Gherla

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

                

În cadrul Zilelor Municipiului  Gherla, marţi, 5 iunie 2018 la cinematograful din centru au avut loc două proiecţii cu filmul „Poveşti din Armenopolis” realizat anul trecut de Diana M. Deleanu de la TVR în colaborare cu Centrul Turistic Gherla. Gherlenii au manifestat un mare interes faţă de acest film dedicat comunităţii armeneşti din municipiul Gherla, una din cele mai cunoscute în ţara noastră şi care mai  păstrează vechile obiceiuri şi tradiţii ale acestei etnii. Pe lângă această producţie TVR au mai fost proiectate publicului încă două documentare referitoare la arta şi cultura armeană din Gherla. Prezentarea filmului a ocupat un loc important în programul manifestărilor cultural-artistice din cadrul Zilelor Municipiului Gherla, tradiţionala sărbătoare anuală a locuitorilor urbei de pe Someş, vechiul Armenopolis fiind vizitat în această perioadă de sute  de oaspeţi din ţară şi străinătate (Germania, Franţa, Elveţia, Bulgaria, Suedia, Ungaria, adică ţări unde Gherla are oraşe înfrăţite). Grupurile străie au vizitat şi Catedrala Armenească din centrul oraşului, unde ghidul a fost ing. Esztegár János, preşedintele sucursalei Gherla   a Uniunii Armenilor din România.

                        Sâmbătă, 16 iunie 2018 în municipiul Gherla are loc marea sărbătoare a comunităţii armeneşti din localitate, „Sfântul Grigore Luminătorul”. Sfânta Liturghie va fi oficiată de preotul paroh, Msgr. Szakács Endre în impozanta Catedrală  Armenească începând cu orele 11,00.

 

 Szekely Csaba