Mihai Stepan Cazazian

Povestea unei case din Cartierul Armenesc

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

cik

Ieșeam din curtea Centrului Cultural Armean din Armeneasca nr.13 și mă îndreptam spre casă.
Strabăteam agale străzile vechiului cartier armenesc pline de amintiri din copilarie, tinerețe.
Mica intersecție dintre strada Latină și strada Spătarului era “terenul de fotbal” unde băteam mingea împreună cu vărul meu Eduard Bogosian și cu alți puștani de vârsta noastră.
Fac câțiva pași și mă opresc în fața casei din strada Spătarului nr. 22.
În curtea lăsată cu câțiva metri sub nivelul trotuarului o casă cu elemente de casă țărănească, cu pivniță înaltă și cerdac închis cu geamuri. Cu mulți ani în urmă (1979) în această curte într-o altă căsuță din spatele acesteia mă întîlneam aproape seară de seară cu părintele Avedis Mandalian recent întors de la Ecimiazin unde terminase șef de promoție, cu Onig Ghiulezian și alți tineri armeni.
Așa am aflat istoria casei “din față” adică a Casei Melik cea mai veche casă locuibilă din București, pe care o relatez acum.
Construcția Casei Melik datează din secolul XVII, din anii 1750-1760, fără să se știe cine a fost primul proprietar. În anul 1815 negustorul armean Kevork Nazaretoglu împreună cu soția sa cumpără cu 1.400 taleri, sumă considerabilă la acea vreme, casa de la proprietar și se mută în ea. Numele adevărat al negustorului era Nazaretian dar familia acestuia fusese nevoită să-l turcizeze pentru a scăpa de ororile genocidului.
Fiul lui Kevork, Agop, dă casa de zestre fiicei sale Ana la căsătoria acesteia cu Iacob Melik, architect cu studii la Paris și întors în țară cucerit de ideile pașoptiste. De altfel el participă activ la revoluția română de la 1848 oferindu-le adăpost lui Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti și Ion Brătianu. Iacob Melik era o persoană influentă în cercurile politice. Școlit la Paris, el este inițiat în ritualurile masonice și chiar căsătoria cu Ana Nazaretian nu a fost întîmplătoare, Kevork Nazaretian fiind cunoscut ca o figură importantă a masoneriei timpului. Se spune că pivnițele Casei Melik se întind pe kilometri întregi și că ar fi comunicat cu casele altor masoni ai vremii. Se mai spune că Mateiu Caragiale a curtat-o pe Ana Melik care l-a inspirat în scrierea romanului “Craii de Curte Veche”.
După eșuarea revoluției Iacob Melik este nevoit să plece și trăiește la Stambul și Paris. Se întoarce în țară în anul 1857 și locuiește împreună cu soția sa, până la moarte, fără a avea moștenitori direcți.
Ana Nazaretian-Melik moare în anul 1913 și lasă casa, prin testament, comunității armene din București cu dorința de a se înființa un azil pentru văduvele sărace din comunitate.
Eugen Melik, nepot de frate, atacă testamentul și obține pentru scurtă vreme proprietatea pe care o consolidează și o restaurează cu arhitectul Paul Smărăndescu.
În cele din urmă comunitatea armeană câștigă procesul și, conform testamentului Anei Melik, este instalat un azil care funcționează între anii 1921 și 1947.
Urmează o periodă în care casa este locuită de mai multe familii de chiriași și suferă modificări de compartimentare și degradări considerabile.
Soarta construcției începe să se schimbe spre sfârșitul anilor ’60 când soții Gheorghe și Serafina Răut negociază cu autoritățile de la București donarea și răscumpărarea parțială a colecției de artă aflată în proprietatea lor. Soții Răut locuiau la Paris iar într-unul din apartamentele pe care le închiriau locuise Theodor Pallady. Relațiile cu Pallady au fost foarte bune, fapt ce a dus ca una din condițiile esențiale ale donației colecției lui Pallady, către soții Răut, să fie asigurarea unui spațiu de expunere propice care să adăpostească colecția. În aceste condiții Casa Melik, aflată sub supravegherea Ministerului Culturii, a fost reabilitată și restaurată iar din anul 1994 casa are destinația actuală: Colecția de artă Serafina și Gheorghe Răut – Muzeul Pallady.
Casa, deși trecută prin lungi reparații, renovări, restaurări este perfect conservată în liniile structurale și de compartimentare originale. S-au păstrat dimensiunile încăperilor, anvergura ferestrelor dimensiunile ușilor. Cerdacul, inițial deschis, a fost protejat probabil către sfârșitul secolului al XVIII-lea cu rame de lemn și sticlă. Plafoanele au fost casetate cu lemn sculptat conform unor fragmente originale descoperite în timpul ultimei restaurări.
Astăzi colecția din cea mai veche locuință a capitalei – Casa Melik numără peste 1.200 de piese. Pe lângă Pallady, întîlnim pictori francezi – Baugin, Duran, Corot, olandezi – Jan van de Capelle, pictori ai școlii engleze, pictură românească – Verona și Steriadi dar și sculptură renascentistă italiană și franceză, artă decorativă, antică greco-romană, egipteană, indiană, kmeră.

 Nșan

Text publicat în suplimentul Str. Armenească ( anul II 1-3 august 2014)

 

  • 4
  •  

2 Responses to Povestea unei case din Cartierul Armenesc