Redactor

Povestea Crăciunului armenesc și urarea noastră „Shnorhavor Nor Dari iev Surp Dznunt” (Un An Nou și un Crăciun fericit!)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În ziua de 6 ianuarie, armenii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc ziua Nașterii Domnului. Cu acest prilej doresc să urez membrilor comunității armene din România, armenilor de pretutindeni si celor care îi prețuiesc sărbători fericite, un an nou mai frumos, cu belșug în casă și liniște în suflet.


Iată povestea Crăciunului armenesc și urarea noastră „Shnorhavor Nor Dari iev Surp Dznunt” (Un An Nou și un Crăciun fericit!) împreună cu aroma rodiei, fruct tradițional armenesc .
Adesea, datorită faptului că poporul armean sărbătorește Crăciunul după Anul Nou, se considera că aceasta se datorează utilizării de către armeni a calendarului iulian, “pe stil vechi”. Acest lucru nu corespunde adevărului, dat fiind că armenii utilizează calendarul gregorian, dar sărbătoresc Crăciunul pe 6 ianuarie, în aceeași zi cu Boboteaza, în timp ce creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie și Boboteaza pe 19 ianuarie.
În fapt, sărbătorind Crăciunul si Boboteaza în aceeași zi, pe 6 ianuarie, armenii păstrează tradițiile inițiale ale creștinismului. Data sărbătorii Nașterii Domnului a fost modificată în Imperiul Roman, după acceptarea creștinismului printre religiile imperiului de către împăratul Constantin (Edictul din Milan, anul 313 al erei creștine). Astfel, ea a fost celebrată deodată cu ultima zi a sărbătorii păgâne a Saturnaliilor, 25 decembrie, care semnifica lupta și, în cele din urmă, izbânda luminii împotriva întunericului, iar prin extindere victoria binelui asupra răului. În cele din urmă, această modificare a fost acceptată în mod oficial de către Bisericile creștine, în urma Sinodului din Chalcedon (451). Dat fiind că în acea perioadă Armenia se găsea într-un aprig război cu perșii, reprezentanții Bisericii Armene nu au participat la acel Conciliu care a dezbătut și alte teme importante, precum natura umană si divină a Mântuitorului. Biserica Armeană nu și-a însușit hotărârile Conciliului din Chalcedon, astfel încât armenii ortodocși continuă să sărbătorească Nașterea Domnului potrivit tradiției primelor secole de creștinism, care spune că Iisus a fost botezat dupa treizeci si trei de ani, în aceeași zi în care s-a născut, anume pe 6 ianuarie.
De altfel, în Evanghelii nu se pomenește nicăieri despre data exactă a nașterii lui Iisus Hristos. Unul din motivele pentru care armenii nu au utilizat în sec. IV e.n., ca și romanii, modificarea datei pentru a o armoniza cu sărbătorirea păgână a Saturnaliilor a fost și acela că pe teritoriul Armeniei, cel mai vechi stat creștin al umanității, păgânismul nu mai era practicat.
Împreună cu Biserica Ortodoxa Apostolică Armeană, există o seamă de alte Biserici Ortodoxe Orientale, așa-numite ne-Chalcedoniene, care păstrează aceeași tradiție a sărbătoririi Crăciunului pe 6 ianuarie, odată cu Boboteaza: Biserica Egipteană Coptă, Biserica Ortodoxa Etiopiană si cea Eritreeană, Biserica Ortodoxă Siriacă precum și Biserica Ortodoxă Malankara din India.

Varujan VOSGANIAN

  •  
  •  

One Response to Povestea Crăciunului armenesc și urarea noastră „Shnorhavor Nor Dari iev Surp Dznunt” (Un An Nou și un Crăciun fericit!)

  1. Eduard Sahinian January 6, 2020 at 3:04 am

    Ooooof, of, of, of… , cam greu cu evanghelizarea… , fiindca, si botez si rastignire la 33 de ani… , pare cam mult, nuuu ?

    https://ziarullumina.ro/documentar/botezul-omului-fara-pacate-62508.html