Tiberiu Cosovan

Poveste de viaţă Acasă, deopotrivă, la Suceava şi la Winchester

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

La vârsta de 91 de ani, Andrei Avedic Gheorghiu este cel mai vârstnic membru al comunităţii armene din Suceava. Se simte acasă, deopotrivă, la Suceava şi la Winchester (la cca. 14 km nord de Boston, comitatul Middlesex, statul Massachusetts, SUA) întrucât are dublă cetăţenie, română şi americană.

În anul 1970, Andrei Avedic Gheorghiu a plecat din România şi s-a stabilit, cu familia, în SUA, dar, din 2004, şi-a recuperat proprietatea din Suceava şi, deşi are o vârstă venerabilă, vine în fiecare an şi stă câteva săptămâni în casa pe care a ridicat-o în cea de-a doua jumătate a anilor ’50, pe strada Armenească, în apropierea Bisericii Sf. Cruce.

Andrei Avedic Gheorghiu (numele de familie iniţial era Kevorkian, dar a fost schimbat de bunicul său în Gheorghiu, pentru că, aşa cum spune el, „cu un nume românesc se putea obţine atunci mai uşor o afacere”) s-a născut şi a fost botezat la Vicovu de Sus în anul 1921. Tatăl său, care în perioada interbelică era proprietarul restaurantului din Gara Burdujeni, a fost nevoit, după moartea soţiei, să-l dea spre creştere la orfelinatul armean din Suceava.

Orfelinatul armean şi locuinţa părintească din Burdujeni, Şcoala primară de băieţi din Parcul central al Sucevei (imobilul în care funcţionează acum Muzeul de Ştiinţele Naturii), apoi Liceul Comercial din Cernăuţi (până la ocuparea nordului Bucovinei de către sovietici) şi Liceul Comercial din Piatra Neamţ, Gara Burdujeni (cu restaurantul tatălui său) şi Cafeneaua Armenească din Suceava (cafeneaua – restaurant a unchiului Garabeth) au conturat universul copilăriei şi adolescenţei lui Andrei Avedic Gheorghiu. Copilărie şi tinereţe din care păstrează o mulţime de amintiri nealterate de trecerea anilor. Amintiri despre colegii de joacă şi de şcoală, despre pavilioanele-locuinţă din Gara Burdujeni, sau despre băiatul de prăvălie, care lucra în localul tatălui său şi care-l citea şi-l iubea nespus pe Eminescu (Nicolai Steiciuc, din Călineşti Cuparencu).

 

Andrei Avedic Gheorghiu îşi aminteşte despre prima şi ultima ţigară fumată în trenul care-l ducea la liceul din Cernăuţi (s-a simţit rău şi nu a mai fumat niciodată), despre cum organiza echipa de fotbal pe maidanul din Burdujeni (cu Ionel, fratele poetului Vasile Pânzaru), despre armenii Sucevei de altădată, de la părintele Knel Mandalian, la Antranic Paşa, care avea cafenea în centrul oraşului (şi pe care l-a revăzut, peste ani, la Boston), sau despre Luca Clipici, un personaj pitoresc al Sucevei, care a trăit 106 ani şi a murit pe stradă (Moş Pătrunjel, care locuia în apropiere de Turnul Roşu şi se întreţinea vânzând cărticele religioase, după ce a scăpătat pierzându-şi  averea la falimentul Băncii Marmorosch Blank.

Cu mai bine de patru decenii în urmă Andrei Avedic Gheorghiu s-a rugat la Mănăstirea Hagigadar să poată pleca şi să-şi facă un rost în America, acum, când revine la Suceava, se roagă să-l ţină Dumnezeu sănătos ca să se reîntoarcă şi să fie alături de membrii familiei.

Rugăciuni şi dorinţe care s-au împlinit atunci şi care se împlinesc an de an.

Andrei Avedic Gheorghiu a obţinut aprobarea plecării din România, împreună cu familia (soţia şi doi copii), în luna decembrie a anului 1970.

Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare a Naşterii Domnului s-au aflat la Beirut, în Liban, şi de-acolo, după patru luni de şedere, au ajuns în SUA. Avea vârsta de 50 de ani, 22 de ani de vechime în muncă în România, şi trebuia să ia viaţa de la capăt într-o lume care avea alte coordonate geografice, sociale, economice şi politice.

N-a fost uşor pentru el, a lucrat un an şi jumătate ca spălător de vase, apoi s-a angajat la o fabrică de lămpi. Dar a avut credinţă în Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a ajutat şi, după câţiva ani, şi-a cumpărat o casă şi şi-a putut deschide propria lui afacere, o prăvălie cu produse alimentare.

Familia s-a adaptat noilor realităţii, copiii şi-au continuat studiile şi-au definit profesiunile şi s-au rostuit într-o nouă lume.

Anii au trecut, Andrei Avedic Gheorghiu a vândut prăvălia în anul 1995 şi a ieşit la pensie, după alţi 22 de ani de muncă în America.

Până la evenimentele din decembrie 1989 a venit în România de două ori (în 1979 şi în vara anului 1989, la hramul de Sf. Maria, când armenii vin să se roage la Mănăstirea Hagigadar), dar după instaurarea regimului democratic a revenit în fiecare an la Suceava.

Până la plecarea în SUA, Andrei Avedic Gheorghiu a avut rostul său pe pământ românesc. Din anul 1950 până în 1964 a fost contabil şi ulterior intendent la Spitalul Burdujeni, apoi a lucrat ca merceolog la Baza comercială şi din anul 1967 până în 1970 a fost administratorul parohiei armene Sf. Cruce din municipiul Suceava. Aproape de Biserica Sf. Cruce şi-a ridicat şi casa care i-a fost confiscată de statul român când i s-a aprobat plecarea din ţară. Casă în care s-a instalat comandantul Securităţii din Suceava, col. Dragoş Iţcuş (care a locuit acolo timp de 14 ani) după care casa a fost ocupată de adjunctul acestuia. Cea mai arzătoare dorinţă a lui Andrei Avedic Gheorghiu era să reintre în posesia proprietăţii sale. A reuşit rugându-se la Mănăstirea Hagigadar (a venit ani la rând la Suceava şi a stat la hotel) recuperându-şi casa după şapte ani de procese.

Din curtea casei sale de pe strada Armenească, Andrei Avedic Gheorghiu priveşte în fiecare zi către Biserica Sf. Cruce.

Anul acesta, la aniversarea a 500 de ani de la târnosirea Bisericii Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar, a trăit bucuria de a primi, la vârstă nonagenară, binecuvântarea Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, Catolicosul şi Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor.

A primit binecuvântarea în curtea Bisericii Sf. Cruce, leagănul amintirilor sale pe pământ românesc, pentru că perimetrul din jurul acestei biserici circumscrie reperele vieţii sale: Orfelinatul armenesc în care-a crescut, Cafeneaua Armenească a unchiului Garabeth, parohia pe care-a slujit-o ca administrator, casa pe care a construit-o şi în care-a trăit cu familia din anul 1958 până în 1970, când au plecat în America.

Credinţa ortodoxă l-a călăuzit permanent pe Andrei Avedic Gheorghiu.

Cu mai bine de un deceniu în urmă a fost printre românii care au reuşit să obţină, la Wakefield, un lăcaş de cult în care să se slujească în limba română.

A fost printre cei mai generoşi donatori care au contribuit la Biserica Ortodoxă Română Sf. Parascheva, la care a fost şi preşedintele Consiliului parohial la momentul la care s-a cumpărat lăcaşul care a aparţinut cultului protestant. Parohia aparţine canonic Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada care se supune Patriarhiei Ortodoxe Române.

Aceasta este, pe scurt, povestea de viaţă a unui om care a trecut de vârsta de 90 de ani. A unui om cumpătat, aşa cum spune el, care până anul acesta nu a avut nevoie de medicamente. Acum îl mai lasă picioarele. Anul acesta Andrei Avedic Gheorghiu şi soţia sa, Maria, au sărbătorit, pe data de 7 iulie, 67 de ani de căsnicie. După ce s-a reîncărcat sufleteşte pe pământul pe care s-a născut şi pe care şi-a petrecut jumătate din viaţă, Andrei Avedic Gheorghiu se pregăteşte să se reîntoarcă la Winchester, în America. Tot acasă, dar pe alt continent.

Tiberiu COSOVAN

 

 

  •  
  •  

One Response to Poveste de viaţă Acasă, deopotrivă, la Suceava şi la Winchester