Mihai Stepan Cazazian

Portret sentimental P.C. Arhim. Dr.Zareh Baronian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

După un deceniu de activitate în domeniul criticii muzicale în presa muzicală de specialitate şi mai ales în publicaţiile militare, în pragul primului Festival internaţional George Enescu (1958) am intrat în relaţii de colaborare cu revistele în limbi străine din Bucureşti. Cea mai fructuoasă şi îndelungată, dar totodată colegială legătură sufletească, am stabilit-o cu revista armeană Nor Ghiank care mi-a oferit – aproape săptămânal – rubrica muzicală, ţinând seama de intensa activitate artistică a comunităţii armene din Capitală. O pleiadă de cântăreţi la Opera Română şi la corurile academice ale Radiodifuziunii Române şi Filarmonicii, îşi desfăşurau o fructuoasă carieră muzicală, fără a mai adăuga prezenţa instrumentiştilor armeni, a corului Coloniei armeneşti din România şi a oaspeţilor armeni care ne vizitau ţara pe baza schimburilor culturale bilaterale. Eram prezent la toate premierele şi spectacolele lirice, unde evoluau David Ohanesian, Garbis Zobian, Arax Savagian, Shake Şişmanian, Anahid Kerpician, la concertele şi recitalurile pianistei şi solistei vocale Lisette Georgescu-Manissalian, violonistul şi profesorul Garabet Avakian, dirijorul Kehan Gerahian, percuţionistul Sergiu Malagamba, solistei şi actriţei Anda Călugăreanu, violonistul Varujan Cozighian, semnând cronicile cu pseudonimul „armenesc” Kozanian. Totuşi, omul care m-a marcat în ultimele decenii l-am aflat în cadrul bisericii comunităţii ortodoxe armeneşti: arhimandritul mitrofor dr. Zareh Baronian. Mare meloman, activ cercetător al mişcării muzicale contemporane, auditor consecvent al concertelor simfonice şi camerale de la Ateneul Român şi Studio-ul Radiodifuziunii, nelipsit din aula Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor a Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei la diferite lansări de cărţi de muzicologie şi discuri, arhimandritul Zareh Baronian se impune prin prezenţa sa majestuoasă, sobră, atrăgătoare, oricărei persoane aflate în preajma sa. Savant al canoanelor religiilor ortodoxe din răsăritul Europei, posesor strălucit al unui doctorat obţinut la Institutul Teologic din Bucureşti, cu teza „Liturghia Bisericii Armene în cadrul liturghiilor celorlalte rituri liturgice răsăritene”, arhimandritul păşeşte sfios printre muzicieni, răspândind un aer colegial atrăgător care pare să te cheme în preajma sa, spre a discuta – spontan – o problemă cultural-artistică majoră, într-un climat bisericesc.

L-am cunoscut la 6 ianuarie 1990 personal pe părintele arhimandrit Zareh Baronian în casa prietenului meu de-o viaţă, regretatul bariton David Ohanesian. În locuinţa sa primitoare de la marginea Bucureştilor, nu departe de restaurantul La 2 Cocoşi, de pe strada Câmpiniţa, îl regăseam permanent printre invitaţii de la Opera Română. Participa la toate discuţiile în cunoştinţă de cauză absolută, ca un profesionist de înaltă ţinută artistică. Era echilibrat în aprecieri, de-o impecabilă corectitudine morală, nu jignea (când avea rezerve) prin observaţiile sale pertinente, acoperite de argumente solide, culese la faţa locului. Despre cântăreţii de operă, vorbea numai după spectacolelel la care a asistat. Cred că nu a lipsit de la nici o premieră, fiindcă îl întâlneam la pauze şi comentam împreună fiecare arie, scenă, costum, atitudine. De la reprezentaţiile cu conaţionalii armeni nu concepea să lipsească niciodată. Timp de 30 de ani l-a urmărit pe David Ohanesian în toate producţiile de Oedipe, fiind un analist subtil, al marelui tragedian liric pe care l-a divinizat. Când Puiu a ieşit din distribuţie către sfârşitul vieţii şi interpreţii străini au preluat ştafeta eroului enescian (mai ales la Festivalurile internaţionale după 1990), Zareh Baronian făcea analize comparative de o migală surprinzătoare, stăpânind în amănunt fiecare sunet al discursului muzical. Era un exeget al tragediei lirice enesciene mai avizat decât toţi criticii muzicali la un loc, fără a mai aminti de melomanii devotaţi partiturii lui Enescu pe care îi punea la punct, dacă îndrăzneau să-l atace de „Oha”. Îl venera pe acest interpret singular al lui Oedip, deoarece cunoştea în amănunt întregul travaliu al artistului, direct din mărturiile sale. După moartea lui Ohanesian, Zareh Baronian nu a lipsit de la nici o ceremonie funebră (înmormântare, parastas), conferinţe de presă, evocări, aniversări, dovedindu-se mai mult decât un prieten şi un duhovnic ireproşabil. Adeseori, cuvântul arhimandritului armean răsuna ca un dangăt de clopot, înnecat în durerea eroului ce şi-a scos ochii, spre a ispăşi pedeapsa Zeilor Eladei pentru nelegiuirea săvârşită fără voia sa în cetatea Thebei.

Aş vrea să dezvălui un gest intim, propriu arhimandritului Zareh Baronian: în semn de preţuire şi respect, faţă de marii interpreţi pe care i-a cunoscut şi le-a urmărit cariera artistică pe scenă, a înţeles să slujească la clipa de pe urmă fie în foayerul Operei Române, fie în holul de marmură al Studio-ului Radiodifuziunii. Nu a lipsit de la momentul de adio al dirijorului Iosif Conta, David Ohanesian, Mircea Chiriac, Ioana Nicola, Elena Cernei, Mariana Stoica, Valentin Teodorian, Elena-Dima Toroiman, Garabet Arutiunian, Luiza Derderian-Marcoci, Virginia Manu. Bineînţeles, că nu a absentat de la recviemul armenilor Cecilia Cerchez, Eliza Chiriac, Garabet Avachian, Şache Stepan, Anda Călugăreanu, Ştefan Şachim. Ceva mai mult: părintele armean a intrat în cimitirul ortodox Bellu, spre a fi prezent la ceremonialul de înmormântare a lui Ion Voicu, Mircea Cristescu şi Lisette Georgescu. Departe de a fi socotite obligaţiile protocolare religioase, prezenţele părintelui arhimandrit la aceste ceremonii de personalităţi muzicale confirmă araşamentul spiritual sincer faţă de slujitorii artei sunetelor. De peste trei decenii, chipul arhimandritului armean s-a singularizat în peisajul acestor momente de despărţire, unde toţi îl privesc ca pe un credincios frate de breaslă. De la toţi aceşti artişti enumăraţi la întâmplare şi fără a avea pretenţia că nu am uitat pe cineva mai important, prelatul armean poseda o semnătură omagială, o felicitare de anul nou, un program de sală cu autograf, o carte cu dedicaţie – semne de preţuire şi de amintire de la o întâlnire artistică de neuitat.

Biografia arhimandritului mitrofor dr. Zareh Baronian începe din ziua de 2 octombrie 1941, când s-a născut Hagop (pe numele său de botez) în Bucureşti, dintr-o familie de dascăli, cu strămoşi legaţi profund de biserică (bunicul – protopop al Bisericii Armene din Bucureşti – iar ambii unchi, tot preoţi). După absolvirea şcolii primare în Capitală. Hagop a urmat Liceul Pedagogic din Erevan, revenind în ţară în 1959, când a devenit învăţător la Şcoala Armeană din Bucureşti. Paralel tânărul dascăl a luat lecţii particulare de canto, cu, solista Operei Române, Arax Savagian. Dorinţa de a deveni slujitor al bisericii i-a fost împlinită de înaltul ierarh al Eparhiei Armene din România, care l-a trimis la Academia Duhovnicească din cadrul Patriarhiei Armene din Acimiadzin. După numai 2 ani (1961 – 1963), exact în ziua Înălţării Sfintei Cruci, Hagop Baronian a fost hirotonit diacon, ca după obţinerea licenţei la Academia Teologică din Zagorsk (Rusia), în 10 ianuarie 1965, să fie hirotonit ieromonah, schimbându-şi prenumele din Hagop în Zareh. Dorinţa de perfecţionare spirituală l-a condus pe tânărul preot să se înscrie la Institutul Teologic din Bucureşti, unde a obţinut doctoratul la numai 29 de ani, cu calificativul „excepţional”. A urcat apoi treptele de arhimandrit, mitrofor şi vicar, slujind Episcopia Armeană de la Bucureşti din 1973 până în 2001. a colaborat cu studii şi articole teologice la revistele Ortodoxia, Biserica Ortodoxă Română, Studii Teologice, Mitropolia Banatului, Ararat, bucurându-se de preţuirea celor mai înalţi prelaţi ai bisericilor din Armenia şi România, şi a preşedintelui României (care i-a acordat în 2004, ordinul Meritul Cultural, în grad de ofiţer).

Legăturile părintelui arhimandrit cu muzicienii Zenaida Pally, Garbis Zobian, Ion Piso, Elena Cernei, David Ohanesian, Elena Dima-Toroiman, Edy Tumageanian (colegul de curs la canto clasic) şi dirijorul Egizio Massini au rămas adânc întipărite în memoria sa. În repetatele noastre întâlniri, l-am aflat pe înaltul prelat emoţionat de aceşti slujitori ai teatrului liric românesc. Timp de 11 zile, în primăvara anului 1959, când David Ohanesian a susţinut 8 spectacole în Armenia Sovietică, arhimandritul Zareh Baronian i-a fost translator, fiindcă baritonul nu cunoştea limba armeană! Aproape toţi interpreţii români, când au fost primiţi la Ecimiadzin de către patriarhul Vazken Balgian al Armeniei, s-au bucurat de acelasi translator bucureştean. Tenorul Ion Piso, pomeneşte în cartea sa de amintiri Antifonar-epistolar de întâlnirea cu „părintele Baronian” în pauza neuitatului spectacol cu Rigoletto de Verdi, când a reluat de trei ori – la cererea publicului – celebra arie La donna e mobile.

Întâlnirile mele cu părintele arhimandrit Zareh Baronian din ultimul deceniu (2000 – 2010) au căpătat o încărcătură specială, nemai fiind doar simple contacte pasagere în sălile de concerte şi spectacole, lansări de cărţi şi de discuri, evenimente aniversare la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor. L-am invitat şi m-a onorat cu prezenţa la numeroasele lansări de volume şi lexicoane. De la cărţile dedicate lui George Enescu şi lexicoanele Muzicieni din România până la monografia Dirijorul Marin Constantin şi volumul memorialistic Portrete sentimentale, părintele Baronian s-a aflat aproape permanent lângă mine. Ceva mai mult: l-am rugat să participe direct în aula Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei, luând cuvântul, la lansarea volumului al X-lea din lexiconul „Muzicienii din România”.

Privesc cu emoţie, fotografia din decembrie 1999: directorul Editurii Muzicale, Marius Vasileanu, muzicologul Octavian Lazăr Cosma, compozitorul Theodor Grigoriu şi arhimandritul Zareh Baronian – ascultă de pe podium, cuvântul meu de mulţumire adresat celor patru vorbitori, transformaţi din oratori în prieteni ai cărţii muzicale româneşti. Apoi, greu voi putea uita şi gestul colegial, petrecut într-un moment de apăsătoare cumpănă „locativă” (evacuarea din apartamentul unde am trăit timp de 51 de ani, prin restituirea proprietăţii unui urmaş „canadian”) când părintele a intervenit pe lângă un prieten armean, spre a mă accepta ca simplu chiriaş în cartierul Foişorul de Foc. S-a spus, pe bună dreptate, că faptele mici, îi caracterizează pe oamenii mari. Arhimandritul dr. Zareh Baronian a devenit prietenul zecilor de muzicieni care i-a onorat cu prezenţa sa în cabinele de machiaj de la Operă, în fotoliul de orchestră la recitaluri şi concerte simfonice, în foaierele sălilor de spectacole unde şi-a exprimat opinia autorizată la un reportaj de televiziune. Ceva mai mult: pe tenorul Garbis Zobian l-a găzduit în locuinţa sa din Casa Parohială a Bisericii Armene, cu ocazia revenirii în România după plecarea definitivă din ţară. Era în 1973, când marele tenor a cântat la Bucureşti, în Carmen, Tosca, Paiaţe, Aida şi Trubadurul. Gest umanitar, gest colegial, gest comunitar? – ne-am putea întreba după patru decenii. Pentru părintele Baronian însă, a rămas bucuria clipelor înălţătoare de muzică pe care le-a împărţit cu miile de ascultători la reîntâlnirea de pe urmă cu vocea de aur a nefericitului compatriot armean. La cei 70 de ani (împliniţi anul trecut, 2011), arhimandritul Zareh Baronian participă – cu acelaşi nedezminţit entuziasm – la clocotul vieţii muzicale contemporane.

   prof. univ. Viorel Cosma

                                                                           în cadrul emisiunii “Portrete sentimentale”

                                                                                                   la Radio România Cultural

 

 

 

 


  • 5
  •  

One Response to Portret sentimental P.C. Arhim. Dr.Zareh Baronian

  1. Victor Pambuccian February 14, 2012 at 5:16 am

    Desi il cunosc pe parintele Baronian de cand eram copil, din anii ’60, acest articol mi-a putut deschide o dimensiune nebanuita a
    pretuitului teolog.