Redactor

Portret omagial Eduard Tumagian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

     

A creiona personalitatea artistică profundă a unui mare artist român, baritonul Eduard Tumagian, la împlinirea vârstei de 70 de ani, înseamnă să te înclini cu o imensă preţuire şi admiraţie în faţa unuia dintre cei mai mari baritoni pe care i-a avut România, de-a lungul timpului. Pentru mine, Edi Tumagian reprezintă fără îndoială, după reputatul artist al poporului Nicolae Herlea care rămâne emblematic, una dintre cele mai nobile glasuri de bariton pe care le-am ascultat de-a lungul anilor.

Tumagian este înzestrat cu o voce de o rară frumuseţe, bine timbrată şi egală în toate registrele, cu un acut sigur şi penetrant, cu o dicţie ireproşabilă ce accentuează în mod nuanţat şi subtil cuvintele cheie ale frazei muzicale.  A ştiut întotdeauna să dozeze efectele, fiind un artist dotat natural şi nu făcut sau format în timp. Zestrea sa muzicală este pusă în slujba realizării unor roluri care vor rămâne în amintirea iubitorilor de operă, mai ales prin acel respect faţă de stilistica lucrării, ceea ce, după opinia noastră, este cea mai importantă cerinţă a unui act de creaţie. Vom încerca în scurtul periplu prin creaţia artistului român să ilustrăm doar câteva dintre creaţiile sale scenice din prima perioadă pe care a trăit-o în ţară, înaintea plecării sale în străinătate, pe scenele importante ale lumii.

Eduard Tumagian a intrat în operă în 1968, fiind solicitat la început în roluri mai mici pe care el le-a interpretat cu aceeaşi dăruire şi respect ca şi pe marile sale creaţii viitoare. Era un tânăr modest, discret şi serios, care aborda fiecare rol cu acelaşi profesionalism de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere.

L-am urmărit cu atenţie şi interes, de fiecare dată, fiind un împătimit al operei, prezent la toate spectacolele. Îl întâlnim în stagiunea din 1968 în Alcindoro din BOEMA şi sacristanul din TOSCA, în două spectacole de excepţie dela Sala Palatului.

Pe 16 mai 1969 are loc o nouă producţie a operei DON PASQUALE în regia marelui artist Jean Rânzescu, în care a interpretat rolul doctorului Malatesta. Desigur că, beneficiind de o distribuţie remarcabilă, care-i cuprindea pe Constantin Gabor, Elena Grigorescu şi Elena Simionescu, Valentin Teodorian, el s-a integrat admirabil acestei echipe. Vocea sa plină de culoare, specifică literaturii belcantiste l-a favorizat în interpretarea celebrului duet cu Constantin Gabor pe care l-am considerat remarcabil.

La mijlocul lunii februarie 1970, Hero Lupescu ne-a oferit o producţie de MIREASA VÂNDUTĂ de Bedrich Smetana, în care el a interpretat rolul comic al lui Krusina. A fost o lucrare admirabilă, prin efecte comice suculente, fiecare interpret adaptându-se cerinţelor regizorale.

Pe 22 martie 1970, în anul bicentenarului Beethoven se reia opera FIDELIO, în regia lui Jean Rânzescu şi sub bagheta lui Constantin Bugeanu. Într-o distribuţie ce conţinea nume importante ale operei din acel moment: Cornel Stavru, Elena Dima, Viorel Ban, Valentin Loghin, Elena Grigorescu şi Cristian Mihăilescu el a realizat o adevărată creaţie în rolul diabolicului Pizzaro, folosind cele mai subtile efecte dramatice pentru a scoate în evidenţă spiritul malefic al personajului.

Pe 27 noiembrie 1970 are loc un eveniment de neuitat  la Opera Naţională: premiera unei noi versiuni a operei Tannhäuser de Richard Wagner în regia memorabilă a lui Jean Rânzescu. A fost, într-adevăr, un spectacol pe care nu-l pot uita, în care au evoluat artişti foarte mari ai teatrului, precum: Cornel Stavru, Nicolae Florei, Mariana Stoica şi Elena Dima, Viorica Cortez. Aş dori să elogiez în mod deosebit creaţia lui Edi Tumagian în Wolfram von Eschenbach. De această dată, marele nostru bariton a demonstrat o ştiinţă a cântului de înaltă clasă, punându-şi în valoare glasul său nobil şi elegant pentru a realiza un personaj de o mare nobleţe. Aria luceafărului, în interpretarea sa, va rămâne veşnic în amintirea mea şi de fiecare dată, de câte ori am ascultat această operă, chiar pe mari scene, am raportat interpretul la creaţia de neuitat a lui Edi Tumagian. Cu timpul, el a intrat din ce în ce mai mult în repertoriul teatrului, interpretând şi roluri din creaţii originale româneşti precum Laertes din acel spectacol memorabil al lui George Teodorescu, HAMLET de Pascal Bentoiu, din 26 septembrie 1975 sau Andrei din DRAGOSTE ȘI JERTFĂ de Cornel Trăilescu.

Una din creaţiile sale de neuitat  pe scena bucureşteană a fost Evgheni Oneghin din opera cu acelaşi nume de Ceaikovski, care a fost reluată pe 27 februarie 1981, în limba rusă, în regia lui Hero Lupescu. Avându-i ca parteneri pe Eugenia Moldoveanu, Veronica Gârbu, Valentin Teodorian, Nicolae Florei, el a interpretat rolul principal într-o manieră pe care cu greu o poţi uita. Avea eleganţă, aristocraţie, ştia să-şi dozeze efectele pentru a puncta nuanţat şi subtil stările contorsionate ale personajului. A fost, într-adevăr, un Oneghin de neuitat.

Pe 14 decembrie 1979, într-o producţie remarcabilă, are loc premiera operei ERNANI de Giuseppe Verdi, în regia lui Dimitrie Tăbăcaru, artist de origine armeană, avându-i ca interpreţi principali pe Ludovic Spiess, Elvira Cârje, Nicolae Florei. Edi Tumagian l-a întruchipat aici pe Don Carlos. Și-a construit personajul pe o vocalitate specific verdiană, fiind foarte acomodat cu scriitura lucrării care se potrivea de minune cu timbrul şi culoarea sa vocală. A fost, de asemenea, un spectacol superb, bine montat, fastuos, beneficiind de o distribuţie de mare clasă.

Edi Tumagian a mai realizat şi alte creaţii precum Marcello în BOEMA, Kilian în freischütz de Carl Maria von Weber. Din păcate, pentru noi iubitorii operei, cariera sa pe scena bucureşteană a fost relativ scurtă, ea derulându-se, însă, într-o dinamică ascendentă pe mari scene ale lumii. Cariera sa internaţională a începutla Strasbourgpentru a continuala Scala, Verona, Paris, Viena şi în multe alte teatre din lume unde a interpretat  marile sale roluri din RIGOLETTO, SIMONE BOCCANEGRA, CEI DOI FOSCARI, TRUBADURUL, NABUCCO, TOSCA şi multe altele.

După revoluţie, el a revenit de nenumărate ori înţară, dovedindu-şi dragostea şi ataşamentul său faţă de publicul românesc pe care l-a iubit şi respectat toată viaţa. A cântatla Operăîn multe spectacole de TRAVIATA, RIGOLETTO, NABUCCO, CEI DOI FOSCARI, SIMONE BOCCANEGRA, TOSCA, fiind aplaudat de fiecare dată cu mare căldură şi entuziasm de publicul bucureştean. De asemenea, in Studioul de concerte „Mihail Jora” cu Orchestra Naţională Radio, a colaborat în mai multe spectacole de operă în concert sau în lucrări vocal-simfonice.

De fiecare dată, a avut-o alături pe soţia sa credincioasă, doamna Stela Tumagian, şi ea artistă, coristă a Operei Naţionale, care i-a fost un credincios sfătuitor, consilier şi chiar impresar. L-a ajutat enorm în carieră, înţelegându-l şi fiindu-i un preţios prieten de o viaţă.

Am încercat să punctăm, doar, câteva din contribuţiile artistice ale marelui bariton român, de origine armeană, Eduard Tumagian. El a avut o carieră strălucită pe mari scene, s-a impus prin măiestrie şi talent în lumea muzicală internaţională, fiind un exponent exemplar al şcolii de canto româneşti. La împlinirea acestei frumoase vârste, ţinem să-l felicităm şi să-i urăm sănătate şi putere de muncă pentru a-şi desăvârşi profesia prin cunoscutele sale master-class în care încearcă să insufle elevilor lui ceva din talentul şi măiestria sa.

Mihai Alexandru Canciovici

 

  •  
  •