Bedros Horasangian

Pogromul de la Sumgait

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

Ce s-a întîmplat la Sumgait, nu departe de capitala Azerbaigeanului, încă membră a URSS în fruntea căruia era la acea dată Mihail Gorbaciov, nu poate şi nu trebuie uitat. Pentru că este un exemplu – sinistru, desigur – de cum poate să degenereze o situaţie de fapt în acte criminale. Cum o mulţime de oameni pot fi incitaţi prin simple cuvinte la ură, violenţe de toate felurile, la crime. Pe fondul precipitării manifestărilor populare din diverse colţuri ale URSS, pe fondul reformelor introduse – cum necum, dar ceva nemaivăzut şi auzit în Rusia ţaristă sau comunistă, ca adevărul să fie spus în gura mare. Şi asumat. Istoric, politic, juridic. La Erevanlumea demonstra în favoarea mişcării Karabagh, În Karabagh deja armenii doreau dezlipirea de puterea de la Baku. Pefondul acestor mişcări stradale au intervenit diversiunile. La Bakus-a anuntat că doi tineri au fost ucişi în Karabagh, mulţimea incitată şi de mesaje provocatoare radio a intrat în delirul violenţei. Cine sunt de vină pentru ceea ce se petrece? Armenii. Unde sunt ei? la Sumgait. Oraşindustrial , frumos aşezat la ţărmul Mării Caspice, zonă industrială puternic populată şi poluată, a fost de ajuns o scînteie ca tragedia să se întîmple. Trei zile, pînă au intervenit forţele armate, mulţimea isterizată a măcelărit, ucis, distrus, vandalizat, furat, distrus. Case, locuinţe şi oameni. Că au fost 32 de victime sau mai multe – diverse surse pomenesc de mult mai mulţi morţi şi răniţi – devine relevant doar prin faptul că au existat nişte procese. Care au condamnat pe o parte din cei ce s-au dedat la aceste atrocităţi. Conducerea de la Moscovaa URSS a condamnant faptele abominabile comise în Azerbaidjean. Departe de a-şi asuma vreo vină pentru acestea autorităţile azere au întors foaia propagandei naţionaliste şi antiarmene pe fondul unor crime de drept comun. A urmat ce a urmat, conflictul militar din Karabagh, independenţa, şi statu-quo-ul de azi care e departe de a rezolva o situţia politico-militară pe căi diplomatice. Filmul documentar prezentat la Bucureşti, arăta  în imagini cutremurătoare tot ce s-a întîmplat acum peste 20 de ani. Un memento mori, mai ales astăzi, cînd o propagandă deşănţată  vrea să mistifice adevărul. Adevărul e greu de ascuns sau mistificat. Pînă la urmă tot iese la iveală. Jurnalista Anna Politkovskaia a plătit cu viaţa aceste  adevărului. E bine ca atunci cînd ne simţim bine şi ne distrăm de  mama focului – da, viaţa este frumoasă! – să nu uităm, măcar pentru o jumătate de pahar de oghi, că istoria armenilor e plină de sînge şi cei dinaintea noastră au dreptul măcar la o lacrimă.

 

  •  
  •