Redactor

Peste 200 de armeni din Constanţa sărbătoresc astăzi Crăciunul*

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sânorovor Nor Dari ev Surp Dznunt! (La mulţi ani şi naştere sfântă!) şi Orhneal e haidnutiună Cristosi! (Binecuvântată este arătarea lui Hristos!) sunt urările pe care şi le adresează armenii astăzi, de Crăciun.

Cei aproximativ 200 de membri ai comunităţii armene din Constanţa au fost de dimineaţă la slujba oficiată de protoiereul Avedis Mandalian de la biserica armeană ce poartă hramul Sfintei Marii, iar la prânz au luat masa alături de cei dragi. „Este o sărbătoare de familie. Am avut la masă invitaţi prieteni dragi. Ne-am urat Crăciun fericit! în armeană şi am gustat din bucatele tradiţionale”, a povestit armeanca Anaid Tavitian, secretar literar la Teatrul de Stat Constanţa.

În ajunul Crăciunului, artista a împodobit bradul şi a primit colindători. „Copiii cântă colinde tradiţionale, dar şi pe cele cunoscute, pe care le cântă în limba armeană”, a povestit Anaid Tavitian.

Mâncarea tradiţională la Crăciunul armenesc nu diferă cu mult de cea a ortodocşilor. „Noi avem sărmăluţe în foi de viţă, cu nuşcoară şi cu ciuperci. Ca dulce, specific nouă este anuaşaburul, care se face din grâu, coajă de la portocală, nuci, dulceaţă, scorţişoară. În rest, toate sunt ca la români”, a mai precizat Anaid Tavitian. Un alt preparat tradiţional este harisa, mâncare din carne de oaie, pasăre, porc, grâu, ulei şi chimen.

Armenii ţin bradul în casă până în ziua de 10 ianuarie, când protoiereul Avedis Mandalian îşi încheie vizita pe la casele oamenilor din comunitate. Ei sărbătoresc Crăciunul odată cu Boboteaza, datina fiind păstrată din primul secol al creştinismului.

Roxana Glăvan * 6 ianuarie 2011

Adevarul de Seara

  •  
  •