Mihai Stepan Cazazian

„Personalitatea aproapelui în creștinism și în alte mari religii”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

910_247578682066945_1095035863_n

Întrunire  interconfesională-   7 decembrie 2013 – Biblioteca  Armenească București.

Sub auspiciile Asociației pentru Pacea Religiilor din România ( APRR), Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, Fundației  Tezaurul Sacru al Religiilor, președinte Marcela Ghiulbenghian, a avut loc cea de a doua întrunire interconfesională la care au participat reprezentanți ai unor culte din România. În cuvântul său PS Episcop Datev Hagopian, Arhiepiscop al Bisericii Armene din România a spus- „ Această lume are nevoie de altă orânduire, să  cunoască o  realiniere a valorilor…Toate orânduirile politice, sociale, economice care ignoră valorile morale sunt dirijate de interese și tiranie…Se impune respingerea   violenței, războiului, nedreptății…La începutul secolului XXI observăm o încălcare a tuturor principiilor și valorilor menționate…Conceptul dreptului  la libertate  al omului în societățile de la apus  este  atât de alienat încât face ca  cetățeanul să fie preocupat în exclusivitate de obținerea unei libertăți absolute… Tehnologia și progresul  au și ele dezavantajele lor…Globalizarea … are la bază un interes economic major… Ecumenismul are inamicii săi chiar în interiorul fiecărei religii sau biserici în parte… Dragostea, pacea, onoarea, dreptatea, armonia sunt valori care viețuiesc în inima oricărei religii”. Concepția  PS Datev Hagopian merită cunoscută de cât mai mulți dintre noi. Pr. Prof. univ. dr. Alexandru I. Stan, secretar general al APPR s-a referit la îndemnul biblic-  să-ți iubești aproapele,  străinul să devină aproapele tău, orice  opresiune, încercare de a înrobi omul, de a declanșa conflicte sângeroase  sunt contrare spiritului religios  și moral. În zilele de 17-23 noiembrie a.c. au avut loc două întruniri la Viena pe aceste teme, iar în februarie 2014 se vor întruni în Mexic lideri religioși  din Europa pentru a discuta chestiunea eliminării armelor nucleare. Printre organizatori este și  organizația KAICIID ( King Abdulaziz International Centre for Intercultural and Interreligious Dialogue). De altfel la întrunirea din 7 dec. au participat și au vorbit purtătorul de cuvânt al Clubului Româno-Arab  Jaber Ahmed și un reprezentant din Irak, care au pus în lumină valorile morale ale religiei islamice. Din partea obștii evreiești a vorbit Rabinul Rafael Schaffer care a salutat inițiativele de conlucrare între liderii religioși de diverse credințe, ca și dialogul dintre  religii. El a dat exemplul lui Alexandru Macedon  care în antichitate a înțeles  respecte religiile popoarelor cucerite, fără opresiuni interdicții și discriminări. De aceea numele lui Alexandru a fost adoptat de evrei. Orice conflict actual este un efect al eșecului de a dialoga. Globalizarea economică poate avea efecte benefice, dar globalizarea  culturală și cultuală  este un dezastru. Fiecare etnie trebuie să-și respecte și să-și apere propriul tezaur tradițional, cultural, cultual. Reprezentantul   cultului eveanghelist-lutheran  a vorbit despre faptul că Omul  făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, fiind coroana Creației. El a amintit și de chemarea Papei Ioan-Paul II la armonie , la iubirea dintre credincioșii diverselor culte. S-au acordat diplome de onoare  invitaților, printre care și Rabinului Rafael Schaffer, din partea Fundației conduse de doamna Marcela Ghiulbenghian.

Boris Marian

http://reteaualiterara.ning.com

 

  •  
  •