Cristina Popa

“Pastă cnnargman arrarka ce!” (FAPTUL NU este subiect de discuţie!)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

“Nu a fost un an de la Dumnezeu în care să nu plouă pe 24 aprilie. Un an nu a fost!Parcă şi El  plânge…” – îmi spune şoferul. Şi are dreptate. Nu contează că azi este 23 aprilie, ziua de 24 încă stă şi îşi aşteaptă rândul să vină. “Lacrimi” mari, grase, rotunde şi dese nu contenesc a curge pe geamul marşutkăi (microbuz, omniprezent în Armenia şi Arţah).

Deja de vreo 5 ore şi ceva sunt în drum spre Erevan, tocmai am trecut şi pe lângă drumul ce duce spre Khor Virap. În mod normal, Araratul ar trebui să se vadă, şi încă în toată splendoarea. Dar nu. Astăzi nu. Astăzi e zi de doliu şi pentru  el. S–a înfăşurat într–o manta gri–cenuşie şi s–a ascuns de lume.

Am ţinut neapărat să fiu în Erevan pe 23 aprilie şi nu doar pe 24 pentru că în data de 23 seara are loc tradiţionalul marş cu torţe spre Ţiţernakaberd, la care doream să particip. Sunt informată că procesiunea va începe din faţa Matenadaranului, la ora 20. Abia am timp să îmi trag sufletul, deja mă regăsesc în faţa impunătoarei clădiri.

Sunt înconjurată nu de un grup de câţiva oameni, nici de o mulţime, ci de o adevărată mare de oameni. Trebuie să fie cel puţin 3–4 mii, dacă nu mai mulţi.  Cei mai mulţi se plimbă de colo colo, dar există şi un nucleu ‘oficial’, format din reprezentanţii Homenetmenului (cercetaşi), Tebi Hayrenik (“spre Patrie”), ai partidului Hânceag şi ai altor organizaţii, încolonaţi  ‘disciplinat’. În fruntea coloanei se află un grup de tineri purtând steagurile ţărilor care au recunoscut Genocidul. Spre mijlocul coloanei, dar şi înafara ei, manifestanţii poartă pancarte –  “baykar mincev haghtanag” (“luptă până la victorie”), “geanacium!” ( “recunoaşteţi! ” genocidul) sau “turks, admit your guilt! ” (“turcilor, recunoaşteţi–vă vina!”).

Însă a fost o pancartă care m–a impresionat atât prin uşoara ironie, cât şi prin stilul scurt şi concis: “PASTĂ cnnargman arrarka CE” (“FAPTUL NU este subiect de discuţie”). Mai bine nu se putea spune…

Principalul organizator este ramura de tineret a partidului Daşnacţutiun (Federaţia Revoluţionară Armeană, partid naţionalist), ai cărei reprezentanţi împânzesc mulţimea, împărţind torţe şi lumânări sau sfeşnice, aflându–se literalmente peste tot. Cuvântările de deschidere ale câtorva seniori din acelaşi partid îmi aduc aminte de rândurile imnului României: “acum ori niciodată, croieşte–ţi altă soartă…”.

Puţin după ora 8 şi jumătate, mulţimea de mai multe mii de persoane s–a pus în mişcare, coborând încet spre Operă. Ploaia s–a înteţit peste măsură, dar nimeni nu s–a sinchisit de ea. Cine nu avea umbrelă, mergea cu capul descoperit. Nu conta că sufla vântul, sau că până am ajuns la capătul străzii Bagramyan (la jumătatea drumului), deja toată lumea avea picioarele ude până la genunchi. Dimpotrivă, pe parcursul drumului, tot mai multe persoane ni se alăturau.

Toată lumea purta ceva în mână, parcă în chip de ofrandă pentru sufletul celor 1 milion şi jumătate de conaţionali care au murit fără nici o vină, în cadrul a ceea ce avea să fie primul masacru organizat al secolului 20 şi unul dintre cele mai sângeroase din istorie, Genocidul Armean – fie o lumânare, fie un sfeşnic, fie o torţă, un steag al Armeniei sau al Arţahului, fie lalele sau garoafe roşii.

Mulţi dintre manifestanţi au dat oarecum curs sentimentelor, cântând cântece patriotice şi deja clasicele “Giligia” sau “Adanai godoradză” (“masacrul din Adana”, din 1909). Recunosc că printre aceştia m–am aflat şi eu. Atmosfera era impresionantă.

De–a lungul drumului, marşul nostru (aş fi vrut să spun convoi, dar sună prea sinistru) a fost însoţit de numeroşi reprezentanţi ai presei.

La Ţiţernakaberd, în incinta monumentului, s–a ţinut o slujbă de pomenire a victimelor.

Adunaţi în jurul Focului Etern al Amintirii, am înălţat şi noi, împreună cu preoţii, o rugă către Cer –

“Au trecut 95 de ani…”

dă, Doamne, ca sufletul lor să se odihnească în pace,  iar amintirea lor să nu se cufunde niciodată în uitare. Amin.

Cristina Popa

corespondenta din Erevan

  •  
  •  

One Response to “Pastă cnnargman arrarka ce!” (FAPTUL NU este subiect de discuţie!)