Mihai Stepan Cazazian

Parlamentul olandez recunoaște în mod oficial Genocidul armean

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Majoritatea deputaților din Camera inferioară (Tweede Kamer), a Parlamentului olandez, a aprobat  două rezoluții  privind Genocidul armean din 1915.
Ambele propuneri au fost prezentate de deputatul Uniunii Creștine  Joel Voordewind și au fost sprijinite de cele patru partide ale coaliției guvernamentale.

Parlamentul, în prima rezoluție,  recunoaște  Genocidul armean iar în a doua prevede ca  Olanda să fie reprezentată  de un ministru la ceremonia de comemorare a victimelor Genocidului armean din aprilie  de la Erevan, Armenia.

„Nu putem nega istoria  de teama unor  sancțiuni  pentru că țara noastră găzduiește capitala dreptului  internaționale (Curtea Internaţională de Justiţie), așa că să nu ne temem să  facem ceea ce trebuie “ a declarat Joel Voordewind .
“Noi recunoaștem istoria și acest fapt nu este același lucru cu calomniile lansate de  Turcia la adresa  Olandei “, a adăugat deputatul Joel Voordewind.

Relațiile dintre Olanda și Turcia s-au tensionat  după ce guvernul de la Haga  a refuzat anul trecut accesul unor miniștri turci în țară pentru a face  campanie în favoarea referendumului  ce dădea  puteri sporite  președintelui Recep Tayyip Erdogan. Recent, negocierile pentru reînnoirea acestor  relații au eșuat, iar Olanda și-a  rechemat oficial ambasadorul olandez în țară.