Andreea Barbu

PARIS / 90 de ani de la înființarea Bibliotecii Nubar

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Interviu cu dr. Boris Adjemian, directorul Bibliotecii Nubar

Istoric de talent născut în Marsilia, Boris Adjemian este interesat de problema migrației și a violenței în masă. Dornic să-i inspire pe cei tineri, nu crede în limite de aceea explorează mereu cu tenacitate teritorii noi, în nobila intenție de a atrage atenția asupra armenilor de pretutindeni. În urma unei ample documentări a publicat în noiembrie 2013 un volum despre armenii din Etiopia. Tot în 2013 a devenit director al Bibliotecii Nubar din Paris. Înaintea sa, director al acestei instituții a fost cunoscutul istoric și profesor Raymond Kevorkian, autorul impresionantei lucrări Genocidul Armean. O istorie completă.

 

– Logo-ul Bibliotecii Nubar este foarte interesant. Cum a fost realizat ?

– Sunt bucuros că ați observat și m-ați întrebat pentru că împreună cu prietenul meu, Vazken Davidian, am avut în vedere mai multe aspecte. Am dorit să găsim un simbol semnificativ pentru acest loc și de aceea ne-am gândit să avem ca model frescele realizate în anii douăzeci ai secolului trecut de pictorul armean Rafael Șișmanian care înfrumusețează biroul directorului acestei biblioteci. Detaliul din fresce pe care l-am ales poate aminti o floare, dar și un khacikar. Frescele originale sunt policrome. Roșul intens pe care l-am ales pentru logo-ul nostru amintește copertele din piele ale cărților vechi din bibliotecă pe care sunt gravate titlurile cărților în armeană și latină. Autorul acestui logo este Jean-Jacques Hagopian de la societatea Toros Roslin cu care colaborăm frecvent.

– În 2018 celebrăm nouăzeci de ani de la înființarea Bibliotecii Nubar. Ce evenimente se organizează cu acest prilej?

– Manifestările sunt legate de activitatea biblotecii și nu de această aniversare. După nouăzeci de ani de existență la Biblioteca Nubar se desfășoară cercetări în diverse domenii, există publicații, se organizează conferințe, simpozioane și se realizează studii importante. Bineînțeles comunicarea reprezintă o activitate esențială pentru întreaga instituție și nu trebuie neglijată. În acest sens avem deja un site, din 2016 și continuăm să ne facem cunoscute programele. Pentru asta mă deplasez în mod regulat în străinătate, la Erevan, Boston, Los Angeles, Fresno, Istanbul și Beirut.

– Vă rog, să vă referiți la istoricul acestei instituții, la întemeietorul ei și la cei care au contribuit în mod hotărâtor la organizarea sa ulterioară.

– Este cunoscut Boghos Nubar ca unul dintre fondatorii Uniunii Generale Armene de Binefacere (UGAB) și ca președinte al Delegației Naționale Armene care a apărat interesele armenilor din Imperiul Otoman în perioada 1912-1920. Este mai puțin cunoscut însă rolul său decisiv în fondarea la Paris a unei biblioteci armene care după moarte îi va purta numele. Aportul său a fost major în ceea ce privește conservarea patrimoniului, dar și în domeniul cercetării în plan istoric.În 1921, după sovietizarea Armeniei și imposibilitatea punerii în operă a Tratatului de la Sèvres, Boghos Nubar a demisionat de la președinția Delegației Naționale Armene și s-a consacrat activității în UGAB al cărui sediu l-a trasferat de la Cairo la Paris. Și-a desfășurat opera filantropică, fondând un institut oftalmologic și cartierul Nubarashen în Erevan, școala Nubarian la Helipolis, Casa Studenților Armeni la Paris, burse de studiu și actuala Bibliotecă Nubar în 1928, cu doi ani înainte de a muri la Paris. Această bibliotecă se află într-o clădire ridicată de Boghos Nubar după planurile arhitectului Levon Nafilyan în arondismentul șaisprezece din Paris.

– Să amintiți, vă rog, rolul esențial al lui Aram Andonian care a fost directorul acestei instituții până în anul 1951. Cum au fost alcătuite colecțiile din bibliotecă?

– Contribuția sa la constituirea fondului bibliografic și arhivistic de o amploare excepțională în diaspora a fost hotărâtoare. Fost jurnalist și scriitor din Istanbul, deportat, supraviețuitor în mod miraculos  dintre intelectualii arestați la 24 aprilie 1915, Aram Andonian și-a consacrat întreaga viață după Primul Război Mondial colectării documentelor și mărturiilor privind Genocidul Armean. Dacă putem astăzi spune că Boghos Nubar a fost întemeietorul Bibliotecii, Andonian este considerat organizatorul și sufletul acestei prestigioase instituții. Cei care au lucrat ulterior în această bibliotecă au constatat uimitorul efort, curajul și puterea sa de a aduna documente, telegrame și mărturii ale supraviețuitorilor Genocidului. Moștenirea sa este fundamentală pentru istoriografia armeană, Andonian fiind primul care a publicat aceste documente.

– În ce mod vă veți implica la întemeierea unui institut Boghos Nubar la Erevan?

– Am propus consiliului general UGAB crearea unui asemenea institut care să coordoneze dezvoltarea cercetării în diverse domenii sociale, în diaspora care să colaboreze eficient,firesc și normal cu biblioteca noastră.  Acest centru de la Erevan urmează să se adreseze marelui public, să aibă spații expoziționale și săli de conferință care să permită punerea în valoare a patrimoniului cultural și artistic din trecut și din prezent al armenilor insuficient cunoscut chiar în Armenia. Proiectul include de asemenea un plan anual de digitalizare a colecțiilor existente, în special la Paris și de achiziționare de noi colecții din diaspora armeană. Acest proiect poate deveni axa prioritară a politicii culturale și științifice a UGAB. Lucrăm la realizarea sa cu entuziasm și sperăm ca în viitorul apropiat alegerea unei locații pentru acest centru în Erevan să permită intrarea într-o nouă etapă. Avem deja multe idei pentru a alcătui un consiliu științific internațional.

– Care este structura revistei Studii  Armene  Contemporane al cărei redactor-șef sunteți?

– În 2013 a fost creată revista de un grup mic afiliat Bibliotecii Nubar cu susținerea UGAB. Această publicație apare grație investiției colectivului redacțional provenind în prezent din Franța, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Turcia. Avem în vedere în articolele noastre toate domeniile vieții sociale. Nu este numai o revistă de armenologie sau o publicație a specialiștilor din lumea armeană, este esențial să nu separăm cercetările asupra comunităților noastre și să le integrăm în problematicile globale și de aceea revista este deschisă comparațiilor. De asemenea este important să precizăm, în sfârșit, că Studii Armene Contemporane este publicată în două limbi, franceză și engleză, atât tipărită, cât și online, care permite accesul gratuit al cititorilor.

– Sunteți descendentul unei familii armenești și ați desfășurat cercetări în Etiopia. Care a fost subiectul acestui studiu?

– M-am născut la Marsilia, ca și părinții mei, ca și bunica mea. Familia mea provine din Izmit și Eskișehir. Mi-am început cercetările privind armenii din Etiopia în 1996, dar prima călătorie în Etiopia a fost în 1996. La început am fost interesat de istoria Africii, în special de perioada medievală. Am scris lucrarea de masterat despre creștinii din Etiopia din secolul al șaisprezecelea și doream să urmez această cale, dar colegii mei care fuseseră deja în Etiopia pentru cercetările lor m-au îndemnat să mă interesez de comunitatea mică de armeni de acolo. Având ceva ezitări, mi-am îndreptat atenția către acest subiect care totuși mi se părea de nișă pentru cineva care își dorea să se specializeze în istoria Etiopiei. După primele întâlniri și cercetări de teren, am fost absorbit de originalitatea subiectului, de caracterul său epic și minunat și nu am mai părăsit acest teren.

– Ați susținut această teză la Universitatea din Neapole, deși ați absolvit Facultatea de Istorie la Paris.

– M-a interesat mai ales în cadrul Universității din Neapole, Instituto per l’Oriente, masterul de istoria Africii de Est și istoricul Alessandro Triulzi care mi-a coordonat teza. În Italia există o tradiție forte a cunoștințelor academice despre Cornul Africii mai ales. La teza mea a contat enorm și contribuția lui Gerard Noiriel de la Școala Superioară de Înalte Studii în Stiințe Sociale din Paris.

– Cartea dumneavoasră despre armenii din Etiopia în ce an a apărut?

– În 2013.

– În celelalte reviste istorice franceze se vorbește despre armeni și despre Republica Armenia?

– Nu există nici un motiv să nu se vorbească despre armeni sau despre patria lor, articolele sunt scrise respectându-se criteriile lucrărilor științifice. Au apărut foarte multe articole, de exemplu, în revistele istorice la împlinirea a o sută de ani de la Genocid, în 2015. Aceste subiecte ca și studiile comparatiste suscită întotdeauna atât interesul cititorilor cât și al specialiștilor.

– Mulțumesc pentru interviu și sper ca proiectele dumneavoastră să se bucure de succes.

 

Interviu realizat de Andreea Barbu             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *