Bedros Horasangian

Papa Francisc și armenii

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La 13 martie 2013 Conclavul cardinalilor  de la Roma l-a ales pe robul lui Dumnezeu, Francis Mario Bergoglio al 266 Papă din istoria  Bisericii Catolice. Născut în Argentina (unde ființează o puternică grupare comunitară de armeni ) din părinți italieni, viitorul Suveran Pontif are un traiect existențial normal și firesc.

Studii medii și superioare de toate felurile, parcurgînd toate rangurile posibile.De la intrarea în preoția din 1969, pînă la numirile succescive ca Episcop, Arhiepiscop (1998) și Cardinal (2001). Un prelat de rang înalt, ajuns Papă, pe care omenirea, nu doar creștinătatea îl descoperă abia acum. Sigur că exista o anumită așteptare din partea creștinătății vizavi de succesorul lui Ioan Paul II, care a marcat un moment de cotitură în viața ( nu doar) Bisericii Catolice. Recent retrasul Papa Benedict XVI , un remarcabil teolog altminteri, în mod cert,  a fost depășit de sarcina uriașă pe care o presupunea job description-ul papal. Nu doar din cauza vîrstei și a unei sănătăți precare, ci din lipsa unei viziuni asupra lumii de azi. Nu despre dragostea de Dumnezeu este vorba. Papa Ioan Paul II, oricât de slăbit și văduvit de putere, emana forță și dragoste de oameni. Ca și regretatul Catolicos Vasken, sau Arhiepiscopul Hristodoulos al Întregii Elade sau IPSS Mitropolitul Bartolomeu al nostru. Noul Papă argentin, iubitor de simplitate – dar și de fotbal și tango, și asta spune ceva – poate aduce un suflu nou. Nu doar Bisericii Catolice,creștinătății ei, urbi et orbi, cît și dialogului interconfesional și interetnic. Este limpede că problemele grave ale umanității nu pot fi rezolvate doar de oamenii politici. Este limpede că multele rele ale lumii de azi, de la criza globală și sărăcia în care trăiesc milioane și milioane de oameni, mai mult sau mai puțin copiii Domnului, au nevoie de abordări complexe și bine articulate. Este limpede că omenirea a ajuns în punctul critic, în care doar solidaritea, compasiunea, toleranța și credința – în ceva anume, oricît ar diferi ea, de la o cultură la alta – mai pot aduce un dram de bine.

Și speranță. Speranțe. Noul Papă Franscic are, prin parcursul său existențial și prin întreaga sa bio(biblio)grafie spirituală, toate datele pentru a veni în întîmpinarea multor așteptări. Faptul că este și vrea să rămînă un simplu slujitor al lui Dumnezu, fără ifosele și fasoanele care repede fac pe om-neom cînd accede la putere, spune foarte mult.Faptul că prioritatea lui este justiția socială și o anume aprehensiune față de cei loviți de soartă, iar spune ceva. Reconstrcuția unei întregi creștinătăți și dialogul cu celelalte confesiuni va continua. Faptul că liderii religioși musulmani din Argentina au salutat alegerea noului Papă Francisc – considerat pro-dialog – ar putea fi de bun augur, după anumite ieșiri, considerate ca antimusulmane ale fostului Papă Benedict XVI. Prioritatea celui întronat la Roma în aceste zile ca Papă și Suveran al Statului Vatican – poate nu ar strica trimiterea unui nou ambasador acolo de talia lui Teodor Baconschi și renunțarea la improvizații – rămîne sărăcia și inegalitatea economică. Respecatarea drepturilor omului, avortul, eutanasia, soarta bătrînilor și a celor neputincioși. O perspectivă umanistă, dincolo de ideologii și doctrine politice să dea o anume consistență măsurilor concrete pe care liderii politici ai lumii sunt obligați să le ia. Doctrinele de dreapta și stînga nu mai produc efecte cînd situația omenirii scapă de sub control. Dovadă ce face președintele Obama, dovadă ce fac atîția lideri politici ca să salveze situații care pot duce la dezastru. In acest context extrem de complicat și cu un echilibru fragil, fără dragoste de oameni și Dumnezeu, oricare ar fi el, sau chiar absent de ar fi, noul Papă Francisc va avea un cuvînt greu de spus. Armenii, nu doar cei catolici, ar putea primi cu mare interes și bucurie această alegere. Și nu doar prin prisma Arhivelor Vaticanului, care pot aduce noi mărturii, incontestabile, la Dosar-ul 1915. Unitatea de azi a creștinătății, în fața unei puternice presiuni a Islamului din ultimele decenii, devine absolut necesară. Ar fi de dorit ca relațiile dintre Sf.Scaun de la Ecimiadzin și Sf.Scaun de la Roma să capete o nouă consistență. Solidaritatea creștinătății, după 1000 de ani de schismă și lupte intestine de vine strict necesară.

Să-i urăm sănătate și spor în toate ce le va întreprinde Sântului Părinte.Profităm de acest moment pentru a relata o poveste de acum 1500 de ani. Aflată în aceste zile cînd sărbătoarea Pascală se apropie și la armeni. Cu un tîlc anume, care, de ce nu , ar putea să fie și pentru noi o lecție. În anul 451, pe 26 mai, armenii de sub conducerea generalului Vartan Mamigonian dau o bătălie sîngeroasă împotriva perșilor. Cei 50.ooo de oșteni ai armenilor sunt copleșiți de cei 200.000 de soldați perși – o vagă bănuială că cifrele sunt relative –  care au și elefanți de luptă. Armenii pierd bătălia, Vartan Mamigonian moare în sîngeroasa încleștare alături de alte 9 căpetenii militare. Dar cu toate că perșii sunt învingători, renunță să mai cotropească Armenia și să-i oblige să treacă la mazdeism. Așa cum se dorea. Ce doresc să relev. Una dintre căpeteniile militare ale armenilor Vasak Siuni, dintr-o veche familie de nobili, își trădează compatrioții și trece de partea perșilor. El scapă cu viață, luptînd alături de perși împotriva conaționalilor săi. Doar că. Doar că după aceste moment numele de Vasak, (aproape) dispare de la armeni. Mă rog, poate or fi fost niște excepții. Dar nu auzisem de acest nume pînă de curînd.Nici un părinte nu-și va mai boteza băiatul cu numele de vasak. Care este șters din toate cronicile și numele lui nu mai este pomenit nicăieri. Ar fi tare frumos dacă i-am prinde tîlcul. Vartan Mamigonian este pomenit în fiecare an de către armenii de pretutindeni și are o sărbătoare anume. Care se numește Vartananț. Pe care am serbat-o și noi, conform unei vechi și frumoase tradiții, la București.

Sic transit Gloria Mundi.

Bedros HORASANGIAN

  •  
  •