Giuseppe Munarini

PADOVA / Istorii de reziliență și de integrare a armenilor în Italia după Genocid. „Mărturii și imagini”[1]

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

Țin să salut pe cei care au tinut această conferință.

 dr. Gregorio Suren Zovighian

 

Joia trecută, în Sala „Palladin” al Palatului „Moroni” din Padova, a avut loc o interesantă prelegere intitulată „Povești de reziliență și de integrare a armenilor în Italia după Genocid. „Mărturii și imagini”. Protagoniști au fost doamna Tatiana Sogoian și cinci membri ai familiei Giacomelli: Cristina, Elisabetta, Vartan și Antonio, fii ai regretatei Elena Condakgian-Giacomelli fiica doamnei Hripsime, supraviețuitoare a genocidului împotriva poporului armean.

Au fost prezentate materiale video și fotografii care au arătat momente din trecut și din viața recentă.

Salutul primarului a fost citit de către consiliera Francesca Benciolini. A fost prezent și don Giovanni Brusegan, delegatul Diecezei de Padova pentru ecumenism, cultură și dialog.

Tatiana Sogoian

Moderatoarea, doamna Flavia Randi, președintă a Asociației Italia-Armeia, a salutat oaspeții.

dr. Boghos Sogoian, născut în 1898 și decedat în 1966

Doamna Tatiana Sogoian s-a născut la Padova la 9 septembrie 1930 și este fiica dr. Boghos Sogoian, născut în 1898 și decedat în 1966, și a Evei Milani din Conselve, un orășel din apropierea Padovei. A fost botezată în capela catolică de rit armean din „Orașul Sfântului”, care, din păcate, acum nu mai există. Puternic legată de cultura și Biserica armeană, unchiul său a fost vartapedul (arhimandritul) Timotei Der Ghiulian, trecut la cele veșnice în 1958. Doamna Tatiana a povestit despre tatăl ei, Boghos, originar din Kars, în Anatolia, mai târziu mutat la Tiflis, în Georgia, apoi la Veneția, în 1917, unde a studiat la Colegiul Armean „Moorat Raphael”.

Tatiana a-a înscris și a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității Padova și a lucrat ca medic stomatolog. Și fratele doamnei, Boris, născut în 1931 și răposat la 27 septembrie 2005, a devenit medic anestezist, și a profesat la Spitalul din Conselve. Apoi, în 1942, s-a născut Ada, plecată din această lume la numai 33 de ani și 15 luni mai târziu Tamara, acum în Puglia. Doamna Tatiana Sogoian s-a căsătorit cu Nunzio Giuffrida. Soțul, decedat în 1999,  a urmat Facultatea de Medicină și s-a ocupat de sport la nivel național, devenind arbitru de judo. Din căsătoria lor s-au născut Francesca și Ștefania. Tatiana a devenit profesoară calificată de judo.

Sfântul Leopold

După ce ne-a povestit că a frecventat cursurile Facultății de Științe Biologice din Padova, s-a concentrat în special asupra figura tatălui ei Boghos, om foarte religios și medic stomatolog renumit, calitate în care, a avut ocazia să se împrietenească cu viitorul părinte Leopold Mandic, confesor de origine croată[2]. Cu elocvență ne-a povestit despre călătoriile sale duminicale de la Padova la San Lazzaro cu mașina și cu barca unchiului ei.

De asemenea, a pus la dispoziție o veche fotografie făcută la Gori, în care l-am putut vedea pe unchiul său, viitorul părinte Timoteo, împreună cu studentul Iosif Stalin, dictatorul comunist care, așa cum se știe, și-a început studiile ca seminarist.

Al patrulea din dreapta, pentru cei care privesc, în primul rând este Iosif Stalin Primul din dreapta, pentru cei care privesc, al treilea rând de jos este viitorul părinte Timoteo, unchiul Tatianei

S-a concentrat și asupra simpatiei sale față de Armenia și „armenitate”, atât de puternică încât a condus-o de cinci ori să viziteze țara strămoșilor ei.

Tatiana și Boris

Au luat cuvântul și frații Giacomelli. Au fost prezenți toți cei cinci frați: Cristina, Antonio, Elisabetta, Vartan, Aram. Toți fac parte din viața italiană. Cristina este logopedă la spitalul din Padova, Antonio este medic, Elisabetta a făcut Facultatea de Statistică, Vartan este judecător, iar Aram este inginer. Sunt fiii inginerului Luigi Giacomelli, de care s-a ocupat deja revista noastră, și a Elenei Condakgian, fiica doamnei Hripsime Amrighian  Condakgian. Cea din urmă a murit la venerabila vârstă de 101 de ani la Padova, la 5 ianuarie 1998. A fost o supraviețuitoare a genocidului. Nepoatele Cristina și Elisabetta ne-au povestit despre această femeie blândă, născută la Erzurum, atunci un oraș cosmopolit, cu o bogată comunitate armeană.

familia Condakgian

Erzerum

Mons. Hovsep Melkisedikian (1848-1920)

Terifiante au fost evenimentele întâmplate în sânul acestei familii, plină de credință și demnitate. Printre ei, în afara doamnei Hripsime Amrighian Condakgian[3], a fost episcopul catolic de rit armean de Erzerum, Mons. Hovsep Melkisedikian (1848-1920), unchi de-a lor, care a salvat viața unei fetițe, pe nume Nevart, care și-a pierdut părinții în genocid. Familia a fost deportată din Erzerum, pe motiv că orașul era prea aproape de granița cu Rusia. În afara episcopului a fost prezentă și o moașă deoarece doamna Hripsimé, care s-a căsătorit în Constantinopol cu Agop Condakgian, era însărcinată.

După o ședere la Eghin, au fost trimiși la Malatya, în timp ce intenția lor a fost aceea de a ajunge în orașul Alep, unde armenii nu au suferit masacre. În timpul deportării, familia a fost lovită de dolii: tatăl lui Hripsime, Megherdich Amrighian, a murit ucis de turci pe mare în Trabzon în timp ce încerca să meargă la Smirna, copila Erzabeth nu a supraviețuit greutăților, la fel și o altă fiică, Maria Luisa, născută în 1917. Au văzut în timpul marșurilor forțate corpurile armenilor care pluteau pe apa impetuoasă a fluviului  Eufrat. În cele din urmă, după o călătorie dramatică până la Constantinopol, în 1921 au ajuns în Italia. Agop, care a studiat farmacia la Padova, a deschis o mică afacere în Veneția, apoi la Piove di Sacco, iar mai târziu la Megliadino San Vitale, aproape de Montagnana, în provincia de Padova.

Domnul Inginer Luigi Giacomelli cu fii si fice si nepoti la San Lazzaro

Elena s-a căsătorit cu inginerul Luigi Giacomelli, care a murit la 8 decembrie 2017. Din căsătorie s-au născut cei cinci copii amintiți. Doamna Elena a murit la 23 decembrie 1999.

Din povestirea copiilor, precum și din fotografii, rezultă o viață liniștită, în contact cu alți armeni din zonă și mai ales cu vizite la San Lazzaro.

Poveștile care au urmat, ne-au indus să ne gândim nu numai la momentele de tristețe și melancolie, dar și la cele de bucurie și conviețuire pe care aceste persoane le-au trăit cu noii veniți, nepoții și persoanele care proveneau din locuri îndepărtate, alungate de cruzimea turcilor tineri, sărăcind o țară care timp de secole a fost cosmopolită.

Am avut bucuria de a vedea mai mulți „italo-armeni” și armeni, ca „Patriarhul” nostru Gregorio Suren Zovighian, autor, printre altele, a unei istorii monumentale al Karabag[4], publicată anul trecut și pe care o vom mai avea ocazia să vorbim.

În timpul conferinței, mulțumită doamnei Nicoletta Prandoni, a fost reprodusă o piesă de Keith Jarrett, intitulată „Bridge of the light, dedicată bunicii de origine maghiară a autorului, și am putut auzi „Astianatte” care, după cum se știe, a fost fiul lui Ettore și Andromaca, victimă nevinovată, sacrificată pentru a nu-și continua descendența.

În CD-ul extrem de sugestiv al „Euripide Trojan Women” a Elenei Karaindrou, compozitoare contemporană de origine greacă, ca și comentariu la spectacolul Epidauro din 31 august 2001, se poate citi în textul în limba engleză pe broșura atașată CD-ului “… în acea seară în Epidauro am văzut oști de oameni dezrădăcinați care traversau scena teatrului vechi încet în tăcere: armeni, popor pontic, greci din Smirna, evrei, kurzi, kosovari, afgani… Am văzut procesiunea funerară a micuțului Astianatte și am plâns pentru genocidul popoarelor…” (textul în limba engleză este „The Genocide of peoples”).

M-a impresionat că armenii au fost primii numiți…

Cred că ideea pregătirii acestor conferințe a fost pozitivă și un stimulent pentru noi, determinându-ne să ne gândim la istoriile noastre, comparându-le cu cele ale acestor oameni ai căror bunici erau într-adevăr giganți. Însă, am învățat să înțelegem mai bine darul frumos primit de la Înaltul, frumos dacă știm să-l trăim în profunzime, apreciind și Crucile pe care ni le trimite.

Giuseppe Munarini

Corespondent “Ararat”

Padova

_____________ 

[1] Îi mulțumesc doamnei Tatiana Sogoian, dr. Vartam Giacomelli, doamnei Nicoletta Prandoni și soțului ei ing. Fabio Scarso pentru materialul pus la dispoziție pentru redactarea acestui articol.

[2] Considerat un mare taumaturg. Și-a petrecut viața în confesional, ca un „stareț” modern, oferindu-și jertfele pentru Unirea Bisericii Ortodoxe cu cea catolică. S-a născut la Bocche di Cattaro în 1866. A murit la Padova în 1942. A fost canonizat de Papa Ioan Paul al II-lea, la 16 octombrie 1983. Sanctuarul său, în Santa Croce di Padova, este o destinație pentru pelerinaje de grup sau individuale.

[3] Cfr. Antonia Arslan, Laura Pisanello, Hushèr. Voci italiane di sopravvissuti armeni, con la collaborazione di Avedis Ohanian, Guerini e Associati, Milano 2001, pp. 60-61.

[4] Gregorio Zovighian, Storia del Karabagh, DAll’antichità fino all’indipendenza, Edizioni Nuova Prhomos, Città di Castello 2017.