Giuseppe Munarini

PADOVA / Conferința: „Marea artă” a manuscrisului în Armenia medievală

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Despre profilul istoric și particularitățile scrierilor armenești s-a vorbit la „Casa di Cristallo” („Casa de Cristal”)  din Padova

Cu câteva zile înainte de aniversarea genocidului comis împotriva poporului armean de către guvernul „Junilor turci”, s-a ținut o conferință de înaltă ținută la „Casa di Cristallo” („Casa de Cristal”), centru dorit și susținut de profesoara Antonia Arslan. Conferința i-a avut printre vorbitori pe profesorul Paolo Lucca de la Universitatea Ca Foscari din Veneția, armenist și dr. Marta Silvia Filippini de la ICRCPAL (Institutul Central pentru Restaurarea și Conservarea Patrimoniului Arhivistic și Librar) din Roma.

La importantul eveniment, organizat de Asociația „Italia Armenia”, au participat: noul președinte al asociației, profesoara Flavia Randi, profesoara Marina Pasqui, fostul președinte Vartan Giacomelli, secretariatul „Italia Armenia” Francesca Cecchianto, vicepreședintele ing. Fabio Scarso și doamna Nicoletta Prandoni și alți studioși.

După salutări, profesorul Paolo Lucca a vorbit despre nașterea alfabetului armean – minunată creație a Sf. Mesrob Maștoț -, subliniind diferite forme de scriere:
ergatakir, forma de litere „blindate”, în armeană erkat (care înseamnă fier), și „gir” cuvânt, folosit din secolul al V-lea până în cel al XIII-lea, care se află pe inscripții epigrafice.

bologir, sau caracterele italice. Amintim că în limba armeană bolor înseamnă rotund, inventat în secolul al X-lea,

notrgir, „notr” în armeană înseamnă italic. Este alfabetul mic care este mai rapid decât celelalte,

šełagir, sau scrierea oblică, de fapt šeł (segh) în armeană înseamnă oblic.

S-a trecut, apoi, la sublinierea importanței manuscrisului în literatura armeană și al lucrării de restaurare a dr. Marta Silvia Filippini și a colegilor ei la faimosul Matenadaran din Erevan.

Este bine de reținut faptul că cele două coduri, despre care s-a discutat, sunt foarte importante pentru vicisitudinile prin care au trecut. Despre acestea a scris, între altele, un studiu detaliat și regretata profesoară Gabriella Uluhogian[1], trecută la cele veșnice în 2016.

Codurile au fost în posesia Congregației Mechitariste armene, care a avut un sediu în orașul cosmopolit Trebizonda, și au fost salvate de genocid prin transferarea lor în Italia, la un muzeu privat din Reggio Emilia, apoi la Biblioteca Provincială a Părinților Franciscani Minori Capucini din Bologna.

Este un Tetraevangheliar și un Ritual, care, în armeană se numește Maštoc, redenumite FMB Cap Arm 1 respectiv FMB Cap. 2.

În Trebizonda, oraș la Marea Neagră, care în limba turcă a luat numele de Trabzon, conviețuiau și colaborau între ei părinții capucini și mechitariști care aveau aici o reședință, fondată la jumătatea secolului al XIX-lea. În această localitate, călugării armeni aveau o școală, renumită și pentru învățarea limbilor străine și o casă de țară la Tots[2]. Biblioteca a fost transferată în schimb la capucini.

Cele două coduri prețioase au ajuns în Italia, dar, dar mai târziu au fost restaurate în Armenia la Matenadaran din Erevan, semn de colaborare internațională interesantă și lăudabilă.

Printre martirii genocidului comis de turci trebuie menționați și părinții mechitaristi armeni din Trebizonda, între care îmi place să-l amintesc pe părintele Garabed Der Sahagian, Mush, poet și călugăr exemplar, cunoscut în italiană, datorită traducerilor părintelui Hamazasp Kechichian[3].

În cadrul conferinței ținute la Padova, însoțită de o serie de diapozitive, am avut ocazia să observăm fazele restaurării, în principal, a Ritualului, și să ne apropiem de tehnicile de restaurare și studiului materialelor utilizate pentru elaborarea codului (pergamente, cerneala, etc.) care subliniază particularitatea materialului folosit de armeni, etc.

Aceeași savantă se ocupă actualmente, în colaborare cu colega sa Lucrezia Vardaro, de restaurarea primului manuscris citat.

      Giuseppe Munarini

      Corespondent “Ararat” Padova

      Fotografii: Nicoletta Prandoni si Fabio Scarso

—————-

[1] Gabriella Uluhogian, Revue des Études arméniennes 36 (2014-2015), pp. 213-242.

[2] Gabriella Uluhogian, Revue des Études arméniennes 36 (2014-2015), p. 216.

[3] Congregazione Armena Mechitarista. Suren Gregorio Zovighian, p. Hamazasp Kechichian (operă îngrijită de), Benedici questa croce di spighe, Ed. Ares, Milano 2017, pp. 93-100. [Premessa di Padre Elia Kilaghbian. Invito alla lettura di Antonia Arslan].

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *