Mihai Stepan Cazazian

Oul de Paște

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 easter-eggs

 Oul Primordial, succesor imediat al Haosului Primordial; renașterea naturii și ciclul său repetitiv; liniștea și odihna; locul de proveniență al primului om sau al zeilor; lumea însăși; perfecțiunea; născător al infinitului; ofrandă adusă zeilor, iată câteva dintre sutele de simboluri ale oului care se regăsesc în mitologia antică a tuturor popoarelor străvechi. Creștinismul, la rândul său, a conferit multe simboluri oului. Unul dintre acestea este mormântul săpat în stâncă de unde Fiul întrupat al lui Dumnezeu a înviat iar, după spuse le lui Grigore Datevați, oul „este simbolul lumii întregi: coaja este cerul, pielița este aerul, albușul este apa iar gălbenușul, pământul”.

În Biserica Apostolică Armeană există obiceiul ca, în ajunul Paștelui, să se vopsească ouăle în roșu și să fie dăruite. Vopsirea ouălor în roșu provine din tradiția bisericii care ne spune că Fecioara Maria a venit lângă Crucea pe care era răstignit Iisus având cu ea un coș cu ouă pe care a picurat sângele Domnului. Această stropire cu sângele lui Hristos peste ou, simbolul lumii, nu este altceva decât împlinirea chemării lui Hristos, aceea de a purifica lumea prin sacrificiul Său. Legată de aceeași simbolistică de purificare a lumii prin sângele Domnului, dar care nu are legătură directă cu oul de Paște, este tradiția prin care se crede că sub Golgota se află mormântul lui Adam. Sângele Domnului a curs pe osemintele lui Adam ștergând astfel păcatul său primordial la care suntem toți părtași până la botez. Această tradiție a mormântului lui Adam se regăsește în unele icoane prin reprezentarea unui craniu sub crucea Domnului răstignit. Prin acest act de purificare se duceau la bun sfârșit prorocirile Vechiului Testament prin care ni se vestea venirea Mântuitorului, Cel care a spălat păcatele lumii. O altă tradiție a Bisericii Apostolice și Ortodoxe Armene care explică vopsirea ouălor în roșu ne spune că în timpul răstignirii lui Hristos, fariseii au dat ouă stricate copiilor pentru a-l lovi pe acesta dar ouăle se întorceau singure înapoi, fără a-l atinge pe Hristos, proaspete și colorate în roșu cu sângele Domnului.

 Obiceiul de a dărui ouă roșii de Paște survine tot în urma tradiției Bisericii care ne spune că Maria Magdalena a fost la Roma după înălțarea Domnului și, predicând, i-a dăruit un ou roșu împăratului Tiberius rostind vestea: Hristos a înviat din morți! Dăruirea oului roșu este așadar un act de evanghelizare și de bună vestire, o mărturisire a împlinirii actului de sacrificiu al lui Hristos.

 Alături de dăruirea oului roșu, există și obiceiul de a ciocni ouăle rostind: „Hristos a înviat!”; și răspunzându-se: „Adevărat a înviat!”. Acest obicei este pe cât de frumos pe atât de plin de înțelesuri teologice. Oul roșu simbolizează, de asemenea, mormântul de stâncă al lui Hristos ale cărui porți au fost dărâmate de învierea lui Hristos, de înfrângerea definitivă a morții prin vărsarea sângelui Fiului lui Dumnezeu. Prin ciocnirea ouălor, credincioșii mărturisesc din nou această victorie spărgând coaja, pereții mormântului, și mâncând interiorul oului, ca o înfruptare din viața și lumea purificată de Hristos.

Ca fiecare obicei, vopsirea oului în roșu, a suferit alienări provocate de necunoaștere. Astfel, foarte mulți creștini vopsesc ouăle în alte culori decât roșu. Grigore Datevați și alți părinți ai Bisericii Armene ne opresc de la acest lucru. Vopsirea oului în altă culoare decât în roșu este o necinste pentru sângele Domnului. Nu poți schimba acest simbol atât de important doar de dragul frumosului. Dacă se dorește acest lucru, înfrumusețarea oului roșu, acesta se poate orna cu flori sau semnul crucii.

Un alt obicei greșit între armeni este acela ca în familia în care a decedat cineva să nu se vopsească ouăle și membri familiei să nu participe la Sfânta Liturghie de Paște. Vopsirea ouălor în roșu și participarea la Sfânta Liturghie nu este o lipsă de respect pentru cel decedat, ci dimpotrivă, este manifestarea credinței membrilor familiei că Hristos îl are în grijă pe cel chemat la cele veșnice și că prin Învierea Sa, a dăruit tuturor celor vrednici mântuire și viață veșnică.

 Un obicei al Bisericii Apostolice și Ortodoxe Armene neîntâlnit în România, cu toate că frați ortodocși români practică acest lucru, este ca să se aducă la biserică ouăle roșii pentru a fi sfințite după liturghia de Ajun (Djâracaluț). Această practică are logica sa deoarece în noaptea de Ajun, după Sfânta Liturghie când Hristos cel Înviat deja se cinstește și mărturisește prin vestirea: „Hristos a Înviat” și lumina Învierii a fost data credincioșilor, postul se îndulcește fiind voie a se mânca ouă și pește precum și produse făcute din acestea, prin urmare, oul roșu ar trebui sfințit înainte de a se mânca.

 Un obicei frumos al armenilor din România, care s-a pierdut astăzi, era acela că după Paște, tinerii necăsătoriți rostogoleau ouăle roșii pe dealul de lângă mănăstirea Zamca iar cei ai căror ouă nu se spărgeau până când ajungeau în vale, aveau credința că se vor căsători în acel an.

 

 

     Preot Ezras Bogdan, Vicar Eparhial

  •  
  •