Tiberiu Cosovan

Osemintele omeneşti dezgropate în vechiul cimitir armenesc al Bisericii „Sf. Simion” trebuie reînhumate pe vechile amplasamente

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Proiect european în impas (3)

 

Osemintele omeneşti

dezgropate cu prilejul lucrărilor efectuate în vechiul cimitir armenesc

al Bisericii „Sf. Simion” din municipiul Suceava

trebuie reînhumate pe vechile amplasamente.

 

Câteva probleme care impun „mici modificări” de proiect

Vizita la Suceava a Prea Sfântului Episcop al Eparhiei Armene din România, Datev Hagopian, a adus în atenţia părţilor implicate în derularea proiectului – care vizează „Consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a monumentelor de sec. XVII şi XVI, aflate în Patrimoniul Naţional şi cunoscute sub numele de <Turnul clopotniţă> şi <Biserica Sf. Simion din Suceava>”, (proiect cu o valoare totală de 6.434.683,72 lei, finanţat majoritar cu fonduri europene) – câteva probleme care impun „mici modificări” de proiect.

Înaltul ierarh, care a văzut la faţa locului suprafaţa decopertată pe care s-a turnat deja fundaţia şi  înaintează construcţia din piatră a viitorului punct de informare, suprafaţă pe care au fost săpate mai multe morminte şi care trebuie extinsă pentru alte amenajări (platformă pentru procesiuni în aer liber, trotuare, parcare…) şi-a exprimat o serie de nemulţumiri subliniind cu precădere faptul că „potrivit canoanelor Bisericii Armene, strămutarea de oseminte omeneşti este interzisă”.

 

Solicitare oficială pentru luarea unor măsuri de remediere a situaţiei

P.S. Datev Hagopian, însoţit de pr. vicar Radu Horga, a discutat în limba franceză (având alături un traducător), în prezenţa dr. Ioan Foit, preşedintele Uniunii Armenilor din România – Filiala Suceava, cu preotul paroh al Bisericii Armene din Suceava, Torkom Mandalian, şi cu părintele Constantin Ciupu, păstorul Parohiei Ortodoxe „Sf. Simion”, cu arheologul dr. Ion Mareş (care realizează descărcarea arheologică a zonei) şi cu reprezentanţii firmelor de construcţii care efectuează lucrările.

Ca urmare a acestor discuţii (care s-au purtat atât la faţa locului, în cimitirul Bisericii „Sf. Simion, dar şi la firma Regional Consulting şi la sediul UAR – Filiala Suceava) pr. Torkom Mandalian a redactat o scrisoare prin care solicită oficial beneficiarului proiectului (Parohia Ortodoxă Română „Sf. Simion” din Suceava) să ia imediat, „dar nu mai mult de 5 zile de la primirea acestei notificări”, „toate măsurile” pentru remedierea situaţiei.

Proiect european în impas (1)

 

„Să opriţi orice fel de lucrare în zona în care s-au găsit oseminte…”

Notificarea cuprinde cinci puncte prin care se solicită următoarele:

1. Sondarea terenului din curtea bisericii pentru delimitarea precisă a spaţiului;

2. Reînhumarea osemintelor pe vechile amplasamente;

3. Introducerea în cadrul proiectului a vechiului cimitir armenesc şi marcarea ca atare a acestuia;

4. Reproiectarea „platformei procesiune” astfel încât să ocolească vachiul cimitir sau, în situaţia în care nu este posibil, realizarea unei alei de legătură între biserică şi punctul de informare;

5. Notificare către Arhiepiscopia Bisericii Armene din România în care se realizează înhumarea deoarece conform canoanelor Bisericii Armene este obligatorie resfinţirea cimitirului.

Scrisoarea se încheie cu rugămintea „să opriţi orice fel de lucrare în zona în care s-au găsit oseminte, urmând ca arhitectul proiectului să găsească o soluţie pentru ca această zonă să fie ocolită şi marcată corespunzător”.

Proiect european în impas (2)

„Din cimitirele noastre din Suceava parcă sunt gonite pietrele funerare ale strămoşilor noştri”

Dr. Ioan Foit, preşedintele UAR – Filiala Suceava spune că membrii comunităţii armene sunt mâhniţi că mormintele strămoşilor lor sunt săpate şi mutate din locurile de veci. Printr-o scrisoare  expediată în luna martie la Bucureşti, membrii comunităţii armenilor suceveni îşi manifestau indignarea că nu au fost consultaţi cu privire la lucrările efectuate în cimitir, „neavând ştiinţă despre demararea acestui proiect”.

În preajma sărbătorilor pascale, membrii comunităţii armene sucevene s-au adresat P.S. Datev Hagopian exprimându-şi speranţa că înaltul ierarh se va implica pentru rezolvarea situaţiei.

„Asistăm cu tristeţe şi ne cuprinde neputinţa când vedem că simbolurile comunităţii noastre se scufundă pe zi ce trece!…Din cimitirele noastre din Suceava parcă sunt gonite pietrele funerare ale strămoşilor noştri”, scriau ei.

 

Se poartă discuţii pentru a se găsi „soluţia tehnică potrivită” pentru ca proiectul să continue

Arheologul dr. Ion Mareş spune că este bine că se clarifică situaţia „reînhumării osemintelor într-o zonă marcată, în care acestea să fie protejate”.

Săpăturile efectuate în mai multe etape în cimitirul Bisericii „Sf. Simion” au scos la iveală cca. 130 de morminte, nivelul de decopertare de secol XVII aducând totodată dovezi că zona a fost locuită înainte de a avea destinaţie de cimitir.

„Toate mormintele au fost numerotate, s-au făcut schiţe de amplasament şi fotografii – spune dr. Ion Mareş – aşa că osemintele pot fi reînhumate pe amplasametele în care au fost găsite”.

Contactat telefonic, preotul Constantin Ciupu a spus că se poartă discuţii cu reprezentaţii Bisericii Armene şi cu realizatorii proiectului pentru a se găsi „soluţia tehnică potrivită” pentru ca proiectul să continue.

Tiberiu COSOVAN

  •  
  •