Tiberiu Cosovan

SUCEAVA / Reînhumarea osemintelor dezgropate în vechiul cimitir armenesc al Bisericii „Sf. Simion”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Osemintele dezgropate în cimitirul armenesc Sf. Simion au fost reînhumate (3)

Osemintele omeneşti dezgropate în vechiul cimitir armenesc al Bisericii „Sf. Simion” au fost reînhumate marţi, 26 mai a.c., într-un mormânt comun, care va fi marcat cu un kacikar (cruce de piatră specifică armenească) adus din Armenia.

 

Slujba de reînhumare a fost oficiată de P.S. Datev Hagopian, pr. vicar Kricor Holca şi pr. paroh

Torkom Mandalian

Slujba de reînhumare pentru odihna sufletelor celor care au fost deranjaţi din locurile de veci de lucrările efectuate în cadrul proiectului care vizează „Consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a monumentelor de sec. XVII şi XVI, aflate în Patrimoniul Naţional şi cunoscute sub numele de <Turnul clopotniţă> şi <Biserica Sf. Simion din Suceava> a fost oficiată de P.S. Datev Hagopian, Episcopul Eparhiei Armene din România, pr. vicar Kricor Holca şi pr. Paroh al Bisericii Armene din Suceava, Torkom Mandalian.

La slujba care a avut loc atât în Biserica armenească „Sf. Simion” (monument restaurat structural şi exterior în urmă cu câţiva ani, dar cu interiorul aflat în lucru), cât şi în aer liber, pe platoul pe care s-au săpat gropile în care au fost reînhumate osemintele, au asistat membri ai comunităţii armene sucevene, în frunte cu dr. Ioan Foit, preşedintele Uniunii Armenilor din România – Filiala Suceava, reprezentanţi ai Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Simion” împreună cu pr. paroh Constantin Ciupu, proiectanţi şi constructori care realizează lucrările circumscrise proiectului.

Osemintele dezgropate în cimitirul armenesc Sf. Simion au fost reînhumate (6)

„Morminte comune armene”, pentru adăpostirea osemintelor dezgropate din incinta cimitirului

Cu o zi în urmă, Prea Sfinţia Sa Datev Hagopian, Episcopul Eparhiei Armene din România, care a venit la Suceava însoţit de pr. vicar Kricor Holca, s-a întâlnit cu responsabilii implicaţi în derularea proiectului şi, în urma discuţiilor purtate, s-a stabilit locul reînhumării, o serie de modificări ale proiectului, precum şi cum va fi realizat monumentul care va marca locul în care se vor depune osemintele.

Printr-un protocol încheiat la această întâlnire de lucru, care a avut loc la sediul firmei Regional Consulting – proiectantul lucrărilor, s-a convenit asupra reevaluării obligaţiilor reciproce, care vizează realizarea în două etape a unei construcţii intitulate „Morminte comune armene” pentru adăpostirea osemintelor dezgropate din incinta cimitirului.

Prima etapă necesară reînhumării care s-a efectuat marţi prevedea realizarea a trei şanţuri (gropi) pentru depunerea osemintelor (două gropi în care au fost depuşi sacii cu osemintele găsite până acum, şi o groapă – rezervă pentru reînhumarea osemintelor care ar mai putea fi scoase la iveală până la finalizarea lucrărilor).

Osemintele dezgropate în cimitirul armenesc Sf. Simion au fost reînhumate (2)

„A-ţi aminti trecutul  înseamnă să-ţi croieşti drum spre viitor!”

Etapa următoare prevede realizarea unui postament pentru amplasarea unui kacikar (cruce specific armenească, cioplită din piatră, cu înălţimea de 190 cm şi lăţimea de 80 cm), care va fi adusă din Armenia (în limita sumei de 5000 de dolari şi care, la propunerea pr. Constantin Ciupu, va fi „o donaţie de la credincioşii români şi armeni”).

Protocolul prevede ca la extremitatea celor patru braţe simbolice ale mormântului comun să se realizeze nişte locaşuri (ventilate şi luminate electric) în care, pe un pat de pietriş, vor fi depuse patru schelete omeneşti, care vor fi vizibile întrucât vor fi acoperite cu sticlă.

Potrivit ritualului de reînhumare, înainte de a fi introduse în mormântul comun, osemintele au fost stropite cu vin roşu, iar în sacii în care se aflau acestea s-a presărat pământ.

P.S. Datev Hagopian a vorbit apoi despre „respectul pe care trebuie să-l acordăm celor adormiţi”, subliniind faptul că „acele naţiuni care nu-şi aduc aminte de răposaţii lor nu pot avea loc în istorie”.

„A-ţi aminti trecutul – a încheiat Episcopul Eparhiei Armene din România – înseamnă să-ţi croieşti drum spre viitor!”.

Tiberiu COSOVAN

Osemintele dezgropate în cimitirul armenesc Sf. Simion au fost reînhumate (5)

 

 

 

  •  
  •