Andreea Barbu

“Oriunde poți găsi un cadru interesant sau o femeie care are o poveste” / Interviu cu fotograful Mihaela Noroc

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

 

 

          În iulie 2017, într-un weekend, în piața Vernissage din centrul Erevanului, în timp ce mă căzneam să negociez cu un vânzător prețul unei perechi de cercei din argint, m-a abordat o tânără cu un rucsac imens și un zâmbet pe măsură, spunându-mi doar atât: Mihaela Noroc. The Atlas of Beauty. Instantaneu m-am gândit că e un nume predestinat, o promisiune dulce a sorții, un cadou la care nici nu există puterea de a visa. M-a rugat să accept să îmi facă fotografii, mi-a cumpărat iute o eșarfă portocalie pictată și a ales mai multe locuri de unde puteau fi văzute în spatele meu, mărfurile și tarabele vânzătorilor. Am crezut cu Meline Martaian, care mă însoțea în acea zi că totul va dura puțin, dar mai mult de două ore a lucrat fără preget, iar planurile mele de a vizita două muzee, atunci s-au năruit. Apoi, am văzut-o la baza Cascadei, urmărind dansurile ansamblului Karin. După apariția în România, la Editura Humanitas a volumului său în 2017, am vorbit despre felul cum lucrează, despre ce simte și mai ales despre frumusețea unei femei care este, de fapt, o armă cu două tăișuri.

Ce anume cauți cu aparatul de fotografiat sau cu cel de filmat: autenticul, tradiționalul, naturalul? Cum îți gestionezi activitatea? 

 – De fapt, caut tot ce ai menționat tu, tot ce înseamnă o femeie. Nu mă interesează o calitate anume sau chiar un chip. Uneori mă las purtată de drum și sunt foarte liberă în ceea ce fac.

Dincolo de frumusețe, ce doreșți să ilustrezi?

– Depinde de situație, pe mine mă inspiră și o atingere, de exemplu mâna unei persoane, alteori cum este îmbrăcată, cum arată, cum zâmbește, ce face în momentul respectiv; poate este o femeie interesantă prin faptul că e pompier.

Călătorești mult, nu vizitezi neapărat muzee,  grădini, biserici, locuri socotite interesante? Mergi mai ales în piețe, târguri, bazaruri, locuri aglomerate. Surprinzi cu precădere diversitatea?

– Oriunde poți găsi un un cadru interesant sau o femeie care are o poveste, într-un tren, într-un bazar, într-o universitate, peste tot. Eu nu caut un spațiu în mod special.  De  obicei, merg în locuri publice, stau câteva ore, de la patru la șase ore, până găsesc pe cineva care mă inspiră.

Cum a decurs călătoria ta în Armenia? Cum te-ai simțit într-o țară cu populație majoritar creștin ortodoxă din Orientul Mijlociu?

– Mie mi s-a părut că românii au multe în comun cu armenii, mai ales un acut simț al umorului, o sensibilitate aparte, dar și o dorință de a se descurca în orice împrejurare. Am avut impresia, acolo, în Armenia că lucrurile se pot aranja, așa cum pot fi rezolvate și acasă. În comparație cu femeile din Georgia, cele din Armenia sunt preocupate de aspectul lor fizic, se îngrijesc, sunt pasionate de tot ce înseamnă make-up, beauty, fashion și pentru ele Kim Kardashian e motiv de mândrie. Am întâlnit multe armence care mi-au vorbit de ea. M-a surprins muzica tradițională din Armenia, am ascultat și jazz pe stradă și mi-a plăcut foarte mult. De altfel, armenii au călătorit în toată lumea, am întâlnit mulți, din Rusia până în Statele Unite, deci au putut aduce înapoi acasă o varietate culturală deosebită și cred că Armenia s-a occidentalizat mult, în comparație cu vecinii iranieni. Se bucură de libertate armencele, dar în continuare sunt pe baricade și se luptă pentru drepturile lor.

În mod deosebit ce te-a impresionat în Armenia: arhitectura, parcurile, piețele, ospitalitalea oamenilor, credința lor?

– Tot acest pachet despre care vorbești.

Ți-ai cumpărat bijuterii? Te-am văzut la Vernissage privindu-le cu interes.

 – De obicei, nu îmi cumpăr nimic. Am un bagaj foarte mic pentru a putea lucra în voie. Din Armenia pentru că nu am rezistat mi-am cumpărat bijuterii din argint. M-a uimit diversitatea din târgul în care ne-am cunoscut noi, combinațiile din piele, argint filigranat și pietre prețioase.

Care este locul tău preferat din Erevan: Cascada, Piața Republicii, Piața Operei?

– Categoric, Cascada. De cinci ori am urcat treptele pentru că acest efort avea o intensitate spirituală. E fantastic acest monument care arată fabulos și faptul că filantropul armean Cafesjian a lăsat o moștenire uriașă poporului armean.

Andreea Barbu la Erevan (fotografie de Mihaela Noroc)

Când te vei reîntoarce în Armenia, unde vei merge întâi?

 – S-ar putea să merg la Cascadă pentru că locul mi-a plăcut enorm și m-au impresionat și dansatorii care vin la sfârșitul săptămânii pentru a oferi lecții gratuite de dans tradițional. Mai presus de orice aici se simte puterea tradiției.

Cum ai defini felul de a fi al oamenilor din Armenia?

– Omul este în cincispreze mii de feluri, iar un popor și mai și. Am observat că femeile sunt brunete, au trăsături puternice, o demnitate aparte, își mențin punctul de vedere. În Armenia, mi-a fost greu să fotografiez femei pentru că folosesc mult machiaj. Eu adesea fotografiez persoane nemachiate pentru a le descoperi mai ușor.

Care a fost prima reacție când ți-ai ținut cartea în mână, mă refer la exemplarul apărut în SUA?

 – Primul exemplar l-am primit aici, în Erevan și asta a contat mult. Evident, m-am bucurat.

Dintre portretele realizate care te-a stârnit cel mai mult? Cel din Iran?

– Asta se întâmpla în 2013 sau 2014, când m-am întâlnit cu Gazal din Shiraz. Pe parcurs s-au adunat multe fotografii , mi-e greu să aleg. Îmi place imaginea de pe coperta cărții din SUA, nu cea din România. E o doamnă din Varanasi, India, care e în râul Gange, aducând o ofrandă și așa am surprins-o, o fracțiune de secundă și ea a plecat mai departe.

Un sfat pentru cei care vor să plece în Armenia?

 – E o lume aparte care te schimbă în interior.

 

Interviu realizat în exclusivitate pentru Ararat de Andreea BARBU