Elena Ciobanyan

Optimismul m-a ajutat să depăşesc dificultăţile vieţii O discuţie sinceră cu actrița Varduhi Varderesyan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 3

 

Ministerul Culturii din Armenia și Teatrul Naţional G. Sundukyan, au avut inițiativa ca, pe 10 mai, să organizeze, într-un mod special a 85-a aniversare a artistei naţionale a URSS, Varduhi Varderesyan. Seara celebrării a fost însoțită de episoadele despre viaţa artistei.

V. Varderesyan s-a născut la 19 martie, 1928 în România. S-a căsătorit cu actorul şi teatrologul, George Abajyan. În anul 1946 actriţa s-a mutat în Armenia, iar din 1947 începe să activeze la studioul din cadrul teatrului dramatic din Leninakan. În 1958 s-a mutat la teatrul G. Sundukyan din Erevan. Actriţa a jucat în multe piese şi filme, cum ar fi “Pentru onoare”, “Livada cu vișini”, “Vizita bătrânei doamne”, “Inima mea în munţi”, “Zeii antici”, etc. Are mai mult de 100 înregistrări în arhiva de aur a radioului național armenesc. A primit numeroase diplome şi premii de stat. În 1988 a fost distinsă cu titlul de artist al poporului al URSS, în 1995 a primit Medalia  “Movses Khorenaţi”, iar în 2001 a fost distinsă cu titlul de Cetățean de Onoare al Erevanului.

Stimată doamna Varderesyan, 85 de ani.. vă simţiţi vârsta?

Deloc. Nu-mi vine să cred că am 85 de ani. Nu ştiu cum au zburat anii…

Ca orice om aţi avut şi dv. momente grele în viaţă. Cum le-aţi depăşit şi le depăşiţi?

Trebuie să spun că am avut o copilărie dificilă. Când aveam 6 luni a murit tatăl meu şi în familie au rămas mama, bunica, sora mea şi eu. Am avut foarte multe greutăţi, dar am învăţat să trec peste ele.

Prin ce modalităţi?

Prin optimisul meu.. Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă trezesc dimineaţa mohorâtă, indispusă. Poate cauza este că dorm mult, 8 ore. Nu sufăr de insomnie, şi când îmi pun capul pe pernă, dorm instantaneu. Trebuie să ne căutăm liniştea şi energia pozitivă dinăuntru, neaşteptând din afară.

Se învaţă acest lucru sau optimismul se naşte odată cu omul?

Se învaţă… Viaţa ne învaţă. Însă omul trebuie să fie născut cu voinţă, care să-l ajute să depăşească aceste greutăţi. Tot ce mi s-a întâmplat a fost în folosul meu. Parcă cineva aranja toate lucrurile pentru mine. Când se realiza filmul “Pentru onoare”, protagonista principală, Margarit, se îmbolnăvise, şi în locul ei mi-au oferit mie să joc. Şi aşa a început cariera mea de actriţă.

Dacă comparăm dragostea din vremurile dvs. cu cea din prezent, există vreo diferenţă?

Dragostea nu s-a schimbat niciodată. Aşa a fost dintotdeauna. Fericit este acel om care iubeşte şi este iubit în acelaşi timp. Sunt sigură că, totuşi, există dragoste adevărată.

Ce nu vă place în această lume modernă, mai ales în propria ţară?

Sunt lucruri care nu-mi plac, chiar şi în teatru. Aş fi vrut foarte mult ca bătrâneţea mea să fi trecută într-o lume mai civilizată, liniştită, într-o atmosferă de cultură, fără a vedea ceea ce văd acum. Cu toate acestea, nu mă dezamăgesc. Merg înainte.

Dar dvs. măcar aţi avut norocul să trăiţi şi creaţi în vremuri de valori mari.

___________ (2)Da… nu am motiv să mă plâng. Chiar dacă Uniunea Sovietică avea defectele ei, totuşi exista dorinţă generală de a se educa şi dezvolta. Trebuie să mărturisesc că viaţa a fost întotdeauna bună cu mine. Am lucrat lângă cei mai mari oameni de cultură: Hrachya Nersisyan, Vahram Papazyan, Vardan Achemyan şi mulţi alţii. Îmi amintesc, când la 28 de ani am primit rolul Margaritei datorită ochilor şi privirii mele. Ulterior am jucat în filmul “Inima mamei”, care nu era atât de uşor de făcut. În cinematografie actorii mediocri se văd mari artişti. Dar filmele te fac să devii mai repede celebru. Iar de regizor depinde mult prea mult.

Spuneţi că în cinematografie regizorii nu prea v-au dat roluri, mai ales roluri  principale, dar pe de altă parte spuneţi, că sunteţi o persoană norocoasă…

Ştiţi… a fost o vreme, când în cinematografie bărbaţii primeau mai multe roluri decât femeile. Dar eu puteam să joc în filmul “Ktormă Erkir”, nu?! De ce Henrik Malyan i-a dat lui Sofiko (actriţă georgiană) rolul principal! Eu eram mai potrivită pentru acel rol. Cred că motivul pentru care regizorul a ales-o pe Sofiko era faptul, că ea putea să prezinte filmul mai bine Moscovei. Îmi mai amintesc când am refuzat rolul lui Ranevskaya în piesa “Livada cu vișini”. Rolul unei femei de 50 de ani, pe când eu aveam 70 de ani. Puteam să joc acel rol, dar l-am refuzat, pentru că nu este frumos să minţi spectatorii.

Însă această lipsă aţi completat-o în teatru.

Desigur. Teatrul este locul meu. Numai în teatru creezi şi simţi inspiraţia, pe care o dau spectatorii. Fiecare performanţă din teatru depinde de spectatori. Îmi pare rău că doar rolurile mele de teatru au rămas în istorie. Să vezi cine îşi va aduce aminte de ele…

Şi zâmbind actriţa a încheiat discuţia, sfătuindu-ne să zâmbim şi noi mai des în ciuda dificultăţilor şi obstacolelor pe care le întâlnim în viaţă.

Elena Chobanyan

  •  
  •