Mihai Stepan Cazazian

Octombrie de Bucovina

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sub genericul „Octombrie de Bucovina”, Grupul Muşatinii, Muzeul Bucovinei şi publicaţiile „Crai Nou” şi „Monitorul de Suceava” organizează miercuri, 10 octombrie a.c., o manifestare care cuprinde vernisajul unei expoziţii de linogravură şi lansarea a două cărţi de referinţă pentru spaţiul bucovinean.

Expoziţia, intitulată „Suceava, caligrafii sentimentale”, realizată de Tiberiu Cosovan, etalează un număr de 25 de lucrări de linogravură (tehnică circumscrisă artelor grafice, care permite reproducerea şi multiplicarea pe hârtie a lucrării originale realizată în relief pe o placă de linoleum), interpretări plastice ale unor imagini de arhivă din Suceava de altădată.

Lucrările (format A3) ilustrează obiective arhitectonice reprezentative (turnurile medievale ale Sucevei, Palatul Administrativ, Muzeul Bucovinei, Hanul Domnesc, Uzina de Apă, dar şi Casa Isopescul şi Vila Maria…), sau secvenţe urbane care a dispărut pentru totdeauna (Casa Naţională, Cafeneaua Armenească, imobile pe străzile Karl Marx, Curtea Domnească, Meseriaşilor…).

Expoziţia va fi prezentată de artistul plastic Mihai Pânzaru PIM.

Cele două cărţi pe care ni le propune scriitorul Ion Drăguşanul sunt „Etnii bucovinene / Armenii, Evreii, Lipovenii, Rutenii, Ţiganii”, de Dimitrie Dan, şi volumul III al lucrării monografice „Povestea aşezărilor bucovinene”.

Prima carte valorifică broşurile şi fascicolele (trei despre armeni, câte una despre celelalte patru etnii), publicate, între anii 1890-1912, de cărturarul bucovinean Dimitrie Dan, cartea care cuprinde în „Anexe” şi alte studii vechi şi succesiuni de mărturisiri citate din documente de cancelarie domnească, din relatările călătorilor străini sau din vechea presă bucovineană, nepublicate până în vremea lui Dimitrie Dan.

Volumul III al lucrării monografice „Povestea aşezărilor bucovinene”, de Ion Drăguşanul, constituie un demers singular de arheologie spirituală.

Autorul foloseşte în demersul său recuperator mărturiile străvechi ale cărţilor religioase ale popoarelor, mărturiile literare şi istorice ale antichităţii eline şi latine, mărturiile târzii ale călătorilor străini, precum şi pe cele veşnic ignorate ale marii culturi bucovinene.

„Povestea aşezărilor bucovinene” – vol. III,  înseamnă o recuperare de spiritualitate, dar şi o tentativă de înţelegere onestă a ceea ce moştenim şi trebuie să ne asumăm.

  •  
  •