Mihai Stepan Cazazian

OBSERVATORUL CULTURAL / „Insula“ Armeniei cîştigă Leul de Aur la Veneţia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
venetia

Jibilian Gorky, “A life in 3 acts (i.birth)”, 2008

 

Pavilionul Armeniei, cîştigătorul Leului de Aur din acest an, iese de pe harta oficială a Bienalei, e indicat cu o săgeată şi trebuie să îl identifici pe altfel de hărţi, să găseşti un vaporetto care te poate duce acolo. Armenity ocupă Isola di San Lazzaro degli Armeni, undeva nu departe de Lido. O insulă cu o istorie interesantă, a excluziunii. În 1182 se stabilea aici o colonie de leproşi – de aici şi numele Sfîntului Lazăr, patronul spiritual al acestora. Mult mai tîrziu, după cîteva secole de uitare, în 1717, devine spaţiul Ordinului Mekhitarist al Armenilor şi deţine de atunci încoace un rol important în prezervarea culturii armene. S-au împlinit 100 de ani de la genocidul armean, „primul genocid al secolului XX“, iar curatoarea Adelina Cüberyan von Fürstenberg a invitat 16 artişti din diaspora armenească să intervină în arhitectura insulei, în spaţiul mănăstirii, să integreze elemente ale acesteia pentru a-şi spune propriile naraţiuni. Sarkis, un artist expus în 2014 la Bucureşti, e prezent atît în acest pavilion, cît şi în cel al Turciei. Artiştii intervin pe insulă în vasta colecţie de icoane şi picturi, pătrund în valoroasa bibliotecă cu 150 de mii de volume, unde Hera Büyüktaşçıyan aminteşte de Lordul Byron, care era ataşat de acest loc, unde a învăţat şi limba armeană. Hrair Sarkissian expune fotografii care vorbesc despre istoriile traumatice ale armenilor, nevoiţi să îşi suprime propria identitate şi propria religie.

Nu mulţi au fost interesaţi de acest Pavilion insular înainte de aflarea că el e marele cîştigător. Dar mulţi îl vor vizita cu siguranţă de acum încolo, pînă în 22 noiembrie. Asta e Bienala de la Veneţia: alergăm dintr-o ţară în alta, mai ales în acele pavilioane consacrate, stăm la cozi interminabile şi apoi schimbăm impresii, parcă am fi într-o sectă şi ne jucăm cu ţările ca nişte mici dumnezei ai artei: „nu mi-a plăcut Anglia, Franţa e o glumă, dar belgienii sînt mişto, iar Hito Steyerl e cea mai bună, deşi Pavilionul Germaniei e slab în rest“ etc.

Autor: Daria GHIU

Citește mai mult pe http://www.observatorcultural.ro

  •  
  •