Mihai Stepan Cazazian

Oameni care au fost…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

 

                        Am în faţa ochilor trecutul, materializat în documente. Sunt atâtea nume cu care m-am familiarizat de mai bine de şase ani, de când le studiez, încât am impresia că-i cunosc personal!

                        Răsfoind încet, ajung la o filă din anul 1907. Este o listă a armenilor cu drept de vot din Bucovina, care era întocmită pentru organizarea alegerilor pentru conducerea Epitropiei Bisericii Armene din Suceava. La acea vreme, laicii conduceau treburile administrative ale bisericii armene. Parcurg cu privirea fiecare nume. Urmaşi ai multor nume de pe listă trăiesc, aici sau în străinătate. Pe unii îi cunosc.

                        Apare, însă, un nume interesant: Tatos. Am auzit doar de regizorul Alexandru Tatos şi de ale sale „Mere roşii”. Atunci cine o fi fost Sofie Tatos din Fălticeni?

                        Căutările m-au dus la „Cronica de Fălticeni” şi aflu că familia Tatos, înrudită cu familia Millo, care a dat pe vestitul actor Matei Millo, și cu familia armenească Missir din Botoșani, a contribuit la emanciparea micii urbe fălticenene.

                        Istoria acestei familii începe la începutul veacului al nouăsprezecelea, când boierul Tatos deţine o moşie în satul Hârtop, întemeiază şcoala din sat şi este deputat în Divanul ad-hoc. Cei cinci copii ai săi – Davidel, Iacob, Gabriel, Jenică şi Zinca – s-au numărat printre personalităţile urbei, jucând un rol semnificativ în viaţa oraşului.

                        Davidel Tatos a donat un teren în satul Hârtop pentru o nouă şcoală şi a investit în utilaje agricole moderne (treierătoare de cereale). Bancher, a fost prefect al judeţului Baia în anul 1913. A întemeiat banca Tatos din Fălticeni.

Casa lui Davidel și Iacob Tatos, de pe Strada Mare nr.282, Fălticeni

 

                        Iacob Tatos a absolvit Facultatea de Medicină din Viena şi a devenit unul dintre cei mai buni medici chirurgi din România. A salvat-o de la moarte pe studenta la actorie Agatha Bârsescu, celebra actriță a Teatrului Național ieșean de mai târziu.

                        Gabriel Tatos s-a născut în anul 1878 în comuna Secuieni, din judeţul Bacău. Începe studiile la o şcoală particulară din Iaşi, urmează cursurile Facultăţii de Medicină din aceeaşi urbe, apoi pleacă la Paris pentru desăvârşirea pregătirii profesionale. Se întoarce ca medic în Fălticeni, după ce refuză câteva oferte bine remunerate în capitala Luminii (cine se mai întoarce în locurile de baștină astăzi? Prea puțini!).  Când începe Marele Război (1914-1918), Gabriel Tatos este mobilizat pe front ca medic militar, iar pentru munca sa devotată de pe front este răsplătit cu „Steaua României” şi „Coroana României”. După încheierea războiului, continuă activitatea de medic la Spitalul Stamate din Fălticeni (astăzi e spital municipal), alături de fratele său Iacob.

                        Este dedicat meseriei, corect şi respectuos faţă de pacienţi, mai ales față de cei cu posibilități materiale reduse.

                        Casa sa, la capătul străzii Maior Ioan din Fălticeni, a fost clădită după planurile unui arhitect vienez şi a fost gazda unor evenimente culturale însemnate şi unor oaspeţi de seamă. Vasile Bianu, în ale sale ”Însemnări din războiul României Mari”, povestește că se află în gazdă ”în frumoasa și vasta locuință a domnului Dr. Gabriel Tatos, mobilizat pe front. Aci se află, în aceleași condițiuni de găzduire, și d. Dr. Louis Peyre, precum și doi ofițeri aviatori ruși.” În casa sa a funcționat la un moment dat și spitalul de copii.

                        În calitate de director al spitalului Stamate din Fălticeni, a purtat discuții la Paris, convingând totodată și autoritățile de București să furnizeze o ambulanță motorizată de producție franceză la Fălticeni. Era anul 1913. Ambulanța a fost folosită până în anul 1924, când a fost înlocuită tot cu una de proveniență franceză.

                        Din păcate, „blândul doctor Tatos” se sinucide în anul 1927, după ce o tânără pacientă moare din pricina unei operaţii nereuşite. Doctorul se învinovăţeşte de eşec şi-şi pune capăt zilelor, fiind înhumat în cimitirul bisericii din Şoldăneşti. A fost regretat de toţi fălticenenii. În anul 1938, locuitorii urbei şi autorităţile îi ridică un bust în curtea spitalului (opera sculptorului Richard Hette). În casa sa a funcţionat Spitalul de Copii din Fălticeni.

Casa lui Gabriel Tatos, strada Maior Ioan, Fălticeni

 

                        Jenică Tatos a fost avocat şi administratorul moşiei de la Şoldăneşti. El şi soţia, Aurelia, născută Popovici-Bâznoșanu, erau mari amatori de muzică, aveau faima unor oameni harnici, culţi şi buni administratori ai averii lor. De aceea, fălticenenii şi-au demonstrat încrederea şi respectul, alegându-l primar în perioada 1923-1924, respectiv 1931-1932.

                        Iată cum îl caracterizează germanistul Virgil Tempeanu pe Jenică, în casa căruia era oaspete frecvent: „Avea inimă de om, cum se spune, şi nu era în stare să profereze un cuvânt tare. El saluta întâi pe toţi cunoscuşii, chiar pe cei umili, şi era de-o hărnicie rară şi de-o pricepere în ale agriculturii, uimitoare…când semăna Jenică, toţi agricultorii din judeţ îi urma exemplul. Ară Jenică, seamănă Jenică, erau îndemnurile care treceau din gură în gură. Pe tărâm cultural am colaborat ani de-a rândul. Am scos împreună foaia „Săptămâna” cinci ani încheiaţi, cu apariţie extrem de regulată, el făcând administraţia… foaie nepolitică, urmărind numai interesul public, îndemnând, criticând, obiectiv şi civişiizat…După plecarea mea din acest oraş, a fost ales preşedinte al Ligii Culturale.”

                        Spiritul său gospodăresc l-a ajutat şi în exercitarea funcţiei de primar, când a finalizat lucrările pentru alimentarea cu apă şi canalizarea oraşului.

Casa Jenică Tatos, strada Sucevei nr.93, Fălticeni

 

                        Din nefericire, a venit prigoana comunistă. Averea familiei Jenică Tatos a fost naționalizată. Casa, în care locuiseră în timpul vacanțelor viitorii mari muzicieni, Valentin și Ștefan Gheorghiu, care dădeau adevărate recitaluri în timpul șederii lor, a fost confiscată. Inclusiv averea de la Șoldănești a fost confiscată. Din acest motiv, Jenică a murit în anul 1947 la azilul de boli mintale din Botoșani, iar soția sa s-a îmbolnăvit din cauza condițiilor dificile de trai: locuia într-o încăpere din casa sa, ocupată abuziv, care era situată deasupra beciului și dădea lecții de limba franceză și de pian, pentru a se întreține.

                        Muzicianul Valentin Gheorghiu a luat-o pe Aurelia Tatos la București, care a trăit în condiții decente până la finalul vieții, însă îi lipsea urbea în care trăise. Iată ce scria unui bun prieten, Vasile G.Popa: ”…Condițiile de trai sunt bune, dar asta nu-mi astâmpără dorul de orășelul meu în care am trăit șaizeci de ani cu iubitul meu soț Jenică Tatos, cu prietenii noștri, cu dealurile și iazurile, cu speranțele noastre, cu durerile și bucuriile noastre…În curând voi muri. Mă duc cu inima împăcată. Ne-am făcut datoria de buni români și creștini față de oameni, de oraș, de țară, de Dumnezeu. Și Jenică și eu. În rest, ce mai contează?”

                        Zinca Tatos a fost funcționar superior la Universitatea Cambridge. A deținut ediții de lux complete din Shakespeare, Scott, Shelley și operele complete Goethe, Schiller și Heine, pe care le-a donat cu generozitate bibliotecii din cadrul muzeului orașului Fălticeni, însă donația s-a pierdut în întregime după război, din cauza proastei gestionări.

Casa Zincăi Tatos

 

                        Teodor Tatos era fiul lui Davidel și s-a născut odată cu veacul al XX-lea. A urmat Facultatea de Drept de la Iași, dar și studii libere de pictură la Lausanne, în Elveția, unde și-a însușit tehnica acuarelei. A fost un artist sensibil, a scris și un volum de nuvele, intitulat ”O femeie și o picătură de întuneric”, publicat în anul 1932.

                        Regimul comunist dezlănțuit împotriva ”chiaburilor” nu-l iartă nici pe artist. Tatăl său, Davidel, pierde toată averea, iar Teodor este arestat pentru că era ”chiabur”. Viitoarea lui soție, Francisca Ida, de origine germană, este deportată în Siberia. Totuși, cei doi se vor căsători și se vor întoarce la Fălticeni.

                        Ironia sorții face ca Teodor și Francisca Ida să plătească chirie în propria lor casă! – ironic e că în prezent o parte a comunității armenești plătește chirie în propria casă… Lucrează la o fabrică de lemn, dar se apucă de pictură. Operele sale sunt apreciate și cumpărate, iar din anul 1961 participă la expoziții, personale sau de grup. Criticul de artă Aurel Leon îl denumește în 1974 ”poetul toamnelor despletite din fosta Dumbravă Minunată, menestrel al nostalgiilor crepusculare”.

                        Lucrările sale sunt expuse la Muzeul ”Ion Irimescu” din Fălticeni, Muzeul de Istorie din Suceava, în colecția de artă a Bibliotecii ”I.G.Sbiera” din Suceava, precum și în numeroase colecții publice sau private din România și din străinătate. Organizează prima sa expoziție personală în anul 1969, la Suceava. În anul 1972, realizatorul de emisiuni Aristide Buhoiu a filmat pentru televiziunea română peste patruzeci de lucrări din expoziția personală din sălile muzeului orășenesc din Fălticeni. A obținut premiul al treilea la Expoziția de artă populară din București, în anul 1976, respectiv mențiune la primul Salon al artiștilor plastici amatori din București, organizat în același an.

                        A avut și alte preocupări culturale, cum ar fi editarea la Fălticeni la ziarului ”Informatorul”; deși fusese solicitat de Octavian Goga să vină la București, la revista ”Țara noastră”, a refuzat, preferând liniștea urbei provinciale.

                        Era prieten cu scriitorii din regiune, iubea vânătoarea și participa la serate muzicale. Casa sa era frecventată de profesorul germanist Virgil Tempeanu, actrița și profesoara Agatha Bârsescu, pictorul Aurel Băieșu, sculptorul Ion Irimescu, actorul Gheorghe Cazaban.

                        În ultimii ani de viață se izolează și se stinge din viață în anul 1985, fiind înhumat la cimitirul armenesc din Botoșani.

Teodor Tatos

 

Acuarela ”Codrii de aramă” (Teodor Tatos)

                       

                                   

 

Afișul expoziției retrospective, dedicate lui Teodor Tatos în 2011, cu ocazia împlinirii unui veac de la nașterea artistului

 

                        În loc de încheiere…

                        Ne dorim să mergem pe urmele acestor oameni de soi și ne dorim să fi surprins măcar a mia parte din lumea normală în care viețuiau. Dacă dorim și noi acest lucru, atunci trebuie să le redăm locul cuvenit, câștigat.

Octombrie 2017, Corina D.

 

__________________

Bibliografie:   Cronica de Fălticeni

                        Eugen Dimitriu, Un album al viselor frumoase, Fălticeni, 2010

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *