Redactor

O steluţă armeană în teatrul american

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Diaspora armeană îşi are valorile ei. Unele dintre acestea circulă, în virtutea împrejurărilor, din comunitate în comunitate pe cuprinsul diasporei. Şi mai puţine dintre ele se afirmă în alte domenii decât economie, ştiinţă, medicină. O astfel de persoană dedicată şi devotată culturii şi artei se numeşte Stella Grifiin. Sub acest nume se ascunde omul de teatru de origine armeană Asthig Aslanian, fiica lui Eduard şi a Angelei, născută la 25 aprilie 1953, în Bucureşti.

Iniţial, adică în 1960, familia ei, inclusiv bunica Mannig, a emigrat în Argentina, la Buenos Aires. Acolo, vreme de şase ani şi jumătate, Asthig a frecventat şcoala parohială armeană Instituto Arslanian, unde a asimilat limbile armeană şi spaniolă. În iulie 1966, ea a emigrat din nou, tot cu familia, de data aceasta în SUA, la Los Angeles, absolvind acolo liceul cu brio. În continuare, studiind la Universitatea Pepperdine din Malibu, Asthig a obţinut, în 1974, licenţa în arte având ca specific literatura engleză. Peste zece ani, ea avea să absolve Universitatea din Irvine, California, cu titlul de Master of Arts, specialitatea literatură engleză medievală.

În cursul studenţiei sale, Asthig s-a implicat în viaţa comunităţii armene din Los Angeles, cântând în corul Koussan, ceea ce într-un fel continua tradiţia familială, după ce mama ei, Angela Aslanian, fusese membră şi solistă atât a corului Comitas din Bucureşti, cât şi a corului organizaţiei Raffi din California. Tot atunci şi-a manifestat Asthig talentul dramaturgic, jucând în piese reprezentate în limba armeană de echipa de teatru de amatori locală.

Măritată în 1974, cu John Aram Memley, Asthig / Stella şi-a început cariera pedagogică la Huntington Beach, California, unde se mutase cu soţul ei. După doi ani, a dat naştere unei fete, Adrina Esther, dar totodată a rămas văduvă, continuând pe de altă parte să profeseze. În 1980, după ce s-a recăsătorit cu Keith L. Griffin, s-a înscris la cursurile postuniversitare de la aceeaşi Universitate californiană din irvine. După ce a născut încă două fete, Naomi Arminée şi Elyse Anoush, Stella şi-a completat masteratul şi a revenit la catedră, predând în continuare vreme de douăzeci de ani retorica şi compoziţia la nivel de colegiu şi engleza în învăţământul liceal.

În paralel cu interesul său pentru literatură, Stella a condus clase de teatru, în care a predat arta actoriei, ea însăşi jucând în spectacole şi de asemenea regizând piese de teatru. Din 1999, ea este instructor de teatru şi regizor la Brethren Christian High School, calitate în care în ultimii zece ani a pus în scenă câte trei piese pe an. Repertoriul pe care-l abordează ajunge de la Shakespeare şi Molière la musicaluri americane ca “West Side Story” şi „Godspell”. Activitatea secţiei de teatru a liceului a fost recompensată, datorită contribuţiei Stellei Griffin, alias Asthig Aslanian, cu premii şi trofee în fiecare an.

Cel mai recent spectacol realizat de Stella şi reprezentat în aprilie-mai 2010 a fost cel cu piesa „Fiddler on the Roof” (Scripcarul de pe acoperiş), un musical inspirat din proza scriitorului evreu Shalom Alehem. Cum tradiţia se cuvine să fie perpetuată în familie, asistenţa de regie a fost semnată de Elyse Griffin. Cât o priveşte pe regizoare, ea nu şi-a uitat nici de data asta rădăcinile. În prezentarea pe care a făcut-o în introducerea din programul de sală, Stella a scris, printre altele:

„Ca armeancă, sunt familiarizată cu efectele genocidului etnic. Un milion şi jumătate de oameni din generaţia bunicului meu au fost ucişi, torturaţi şi deportaţi în Asia Mică în anul 1915. Singurul lor delict a fost acela că erau armeni. Astăzi, toţi armenii au rude printre cei care au pierit în genocid. În mod tragic, pogromuri, lagăre de concentrare, marşuri forţate ale morţii, gropi mortuare comune, înfometare şi holocausturi au marcat secolul douăueci în numeroase locuri din lume. Cum ne putem opune unui astfel de rău? Cred că rememorând trecutul, înţelegând istoria şi apărând libertatea. O altă cale este să celebrăm binele prin talentul şi harul nostru. Cântăm, povestim, dansăm şi ne amintim.”

Sergiu Selian

  •  
  •