Lanis Sahazizian

O RECUNOAȘTERE DE O MARE IMPORTANȚĂ ȘI SEMNIFICAȚIE PENTRU POPORUL ARMEAN

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

ahmet_turk_786292108

Îmi amintesc că mulți supraviețuitori ai masacrelor armenești povesteau despre cruzimile, jafurile, omorurile, sau violurile, săvârșite de kurzi în ultimii ani de existență ai Imperiului Otoman.

În primele zile din februarie 2013, unul dintre liderii politici ai kurzilor din Turcia, Ahmet Turk, membru al Parlamentului din Turcia și Vicepreședinte al Congresului Democratic (partid pro-kurd) a cerut iertare poporului armean pentru rolul important pe care l-au jucat kurzii în masacrarea armenilor.

Într-un interviu acordat presei, printre altele,  Ahmed Turk a declarat:

“Bunicii și părinții noștri au fost folosiți în crimele comise împotriva armenilor, asirienilor și yezidizilor. Ei au sânge pe mânile lor.Ei și-au acoperit mâinile cu sângele acestor națiuni. Noi, copii și nepoții lor, ne cerem iertare în numele lor.Noi, kurzii, am comis aceste crime, dar le-am făptuit împotriva voinței noastre. Guvernul turc, în loc să nege aceste crime ar trebui sa-și ceară iertare. Este necesar să se producă schimbări fundamentale în această politică…”

Acest interviu a apărut și în cotidianul Asbarez din SUA.

Poate în viitorul apropriat ,politicienii turci vor recunoaște culpabilitatea bunicilor și parinților lor și, în acest fel, Genocidul armean să fie recunoscut și de Turcia.

Este un drum spinos, dar adevărul, recunoscut de majoritatea lumii, trebuie să fie recunoscut și de turci și de către Guvernul Turciei de astăzi.

Lanis Anton Sahazizian

Toronto

  •  
  •