Edvard Jeamgocian

O pildă și trei fotografii

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Am primit la redacție un buchet de fotografii de la demonstrația anti-azeră ce a avut loc la 21 iulie 2020 în Los Angeles. Mulți dintre cititori vor spune nu este nimic deosebit, astfel de fotografii au fost deja publicate pe facebook-ul Araratului, iar altele, cu subiect similar, se pot găsi cu zecile pe internet.

Adevărat, dar aceste fotografii au o semnificație aparte pentru romanahayi de azi, ele demonstrează vitalitatea seminției patriotice sădite în România, demonstrează că sângele armenesc al romanahayilor, indiferent pe ce petec de pământ trăiesc ei, apă nu se face, demonstrează că ștafeta dragostei de patrie a fost transmisă generațiilor viitoare.

În fotografii se remarcă printre demonstranți Any și Macruhi Cialikian, nepoata și fiica arhitectului romanahay Vartan Cialikian.

Cu ani în urmă Vartan era nelipsit de la astfel de demonstrații pe care le considera o obligație morală, datoria lui de armean de a fi prezent la istoria contemporană a nației. La început mergea împreună cu fiica, apoi cu nepoata, cocoțate pe umerii lui pentru ca tricolorul armenesc sau placarda ce o purtau să se vadă de departe.

Anii au trecut și chiar dacă Vartan Cialikian nu mai poate participa fizic la demonstrații, patriotismul lui nu s-a stins, ștafeta a fost transmisă noii generatii și el continuă să fie prezent, prin Any și Macruhi. Acum este rândul nepoatei Any, să înalțe placarda, desenată de mâna ei, cât se poate de sus pentru ca mesajul scris  să fie citit.

Patriotismul familiei Cialikian a început în Kemakh, în satul Veri Pakarici , obârșia familiei dar și locul de naștere al lui Soghomon Tehlirian, și dăinuie de secole. În ultimii 100 de ani el și patriotismul său a trecut prin trei țări, patru orașe, a traversat trei continente și s-a transmis în sufletele a patru generații de Cialikieni: Margos-Harutiun-Vartan-Macruhi-Any.

Suntem convinși că mulți nu știu cine este și ce a făcut Vartan Cialikian pentru romanahay, iar cei, puțini, care l-au cunoscut i-au uitat de mult numele.

În anii când a trăit în România Vartan Cialikian, unul din cei 7 arhitecți (The Magnificent seven!) care au înălțat InterContinentalul, a fost motorul tineretului armean din București, a trezit patriotismul în sufletele tinerilor anilor `70.

Patriotismul lui Vartan să fie pildă pentru tineretul de azi !

E.

  •  
  •  

One Response to O pildă și trei fotografii