Cristina Manuc

O istorie armeană a Bazargicului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share


 

Armenii din Bazargicul de altădată este titlul celei mai noi apariţii editoriale semnate de Edvard Jeamgocian, venită la cîţiva ani după monumentala reconstituire dedicată de acelaşi autor Catedralei Armene din Bucureşti şi istoriilor sale adiacente. Cu aceeaşi meticulozitate „sursologică” deprinsă, cu decenii în urmă, pe lîngă învăţatul orientalist H. Dj. Siruni, dar şi cu rigoarea specifică inginerului de meserie, colaboratorul de peste Ocean al revistei Ararat ne restituie – de astă dată – istoria armeană a unei localităţi din vechiul Cadrilater: Bazargicul, astăzi oraş pe teritoriul Bulgariei (Dobrici, capitală a Dobrogei de Sud). Chiar dacă anvergura nu mai e (nu mai are cum fi!) aceeaşi, subiectul numaiavînd aceeaşi bătaie istorică, metoda strîngerii şi sistematizării tuturor probelor disponibile ab urbe condita şi pînă azi nu s-a schimbat. Cu o acribie de furnică, strîngînd bob cu bob toate informaţiile „armeneşti” disponibile despre istoria, oamenii, instituţiile oraşului sud-dobrogean, Edvard Jeamgocian a realizat o monografie compactă a micii, dar vechii (aprox. 500 de ani) şi foarte activei colonii armene din zonă, oferind o bază de date la care orice viitor explorator al domeniului va trebui să se raporteze. În treacăt fie spus, dimensiunea armeană a oraşului n-a scăpat nici scriitorilor români, dacă ne gîndim numai la nuvela din anii ’50 a lui Petru Dumitriu, Bedros din Bazargic, consemnată, şi ea, prompt în prezentul volum căruia nimic din ce-i bazargichean nu-i e străin: nici viaţa religioasă, politică, socială, cultural-artistică, economică, instituţională, sportivă ş.a.m.d…

Chiar dacă recunoaşte că nu ştie limba bulgară, Edvard Jeamgocian nu a evitat sursele istoriografice bulgăreşti – evident, pe lîngă cele armene (majoritare) sau româneşti. De mare ajutor i-a fost, în acest demers anevoios, venerabilul domn Dikran Tavitian (n. 1912), veteran al comunităţii armeneşti bazargichiene. În treacăt fie spus, chiar dacă autorul nu excelează defel prin virtuţi stilistice, interpretări şi narativizări meşteşugite, stilul său reconstitutiv fiind în plus grevat de anumite construcţii lexicale exotice, investigaţia sa „pozitivistă”, factologică, nu e lipsită de o stranie expresivitate, probabil nescontată, dar care se desprinde, între altele, din chiar „sunetul” depănării documentelor şi păstrează ceva din albul calcaros, însorit, al Caliacrei străbătute, de-a lungul veacurilor, de varii etnii (bulgari, greci, turci-otomani, ruşi, români şi, desigur, armeni). Avem de-a face, între altele, şi cu o istorie amănunţită a Dobriciului-vechiul Bazargic şi, într-un plan mai larg, a regiunii sud-dobrogene numite, spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, Cadrilater. E limpede că Edvard Jeamgocian şi-a propus să fie, înainte de orice, exact şi, în măsura posibilităţilor, exhaustiv, ceea ce probează, fără doar şi poate, etica profesională a cercetării sale. O arată, cu asupra de măsură, şi numeroasele, detaliatele statistici privind evoluţia structurii populaţiei din localitate de-a lungul timpului. Un merit major al cărţii de faţă, pe lîngă impresionanta ei bogăţie factologic-documentară deja semnalată, este latura iconică, mai exact – bogata şi foarte expresiva arhivă fotografică, în sepia, cu membri ai comunităţii armene, dar şi cu reproduceri ale sigiliilor sociale, culturale, sportive, şcoli, grădiniţe, lăcaşe de cult, străzi de ieri şi de azi, cromolitografii de epocă, imagini ale membrilor diferitelor asociaţii şi bresle etc. O adevărată fototecă a urbei, admirabil realizată grafic şi capabilă să ne transpună în atmosfera vechiului Bazargic. În mod semnificativ, volumul a fost finalizat în 2010, declarat oficial „an al prieteniei dintre Armenia şi Bulgaria”.

Că demersul istoriografic lui Edvard Jeamgocian a fost – este! – însufleţit de un intens, autentic patriotism, mi se pare aproape inutil să mai subliniem. N-aş vrea să închei însă această prezentare fără a menţiona reproducerea cu tîlc poetic (şi nostalgic) de pe coperta a patra a cărţii – e vorba de versurile poetului Derenig Demirgian: „Oamenii iubesc trecutul nu pentru a-l repeta,/Ci pentru a-i retrăi amintirile”. Armenii din Bazargicul de altădată constituie un veritabil recipient al memoriei comunităţii armeneşti din această pitorească regiune multietnică, greu încrcată de vitregiile istoriei.

Cristina MANUK

  •  
  •  

2 Responses to O istorie armeană a Bazargicului

  1. Manuela July 4, 2012 at 5:46 pm

    Buna ziua! Aveti cumva informatie unde pot sa gasesc aceasta carte? Am nevoie urgent de ea! Multumesc anticipat!

  2. Mihai Stepan Cazazian July 5, 2012 at 1:52 pm

    cartea poate fi gasita la Editura Ararat ( bl. Carol I nr. 43 ) la sediul UAR
    telefon 021.313.40.50