Mihai Stepan Cazazian

O floare la umbra unei Cruci …de piatră – Khacikar

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Garnik Mekhitaryani Tovma Khachatryan

În dimineaţa zilei de 11 ianuarie 2013, comunitatea armeană din Bari, Italia, reprezentată de  Dl. Rupen Timurian, a dăruit oraşului amintit mai sus, o “Cruce de piatră – Khacikar”; simbol de credinţă, pace şi dragoste, care dovedeşte şi aminteşte puternica legătură instaurată între cele două popoare, deja din 1913, cînd bărbaţi, femei şi copii scăpaţi de masacrele turcilor, găseau, în capitala regiunii Puglia, refugiu şi ospitalitate, pentru că “a fi fraţi înseamnă a împărţi Pîinea şi Inima şi a ajuta pe cel care plînge”.

Aşezată în interiorul unei grădini situată în faţa Casei Portuare “Nazario Sauro”, “Crucea de piatră” se înalţă la doi paşi de mica Capelă dedicată sfântului Niculaie, peste drum de mare, “de unde au sosit moaştele Episcopului din Myra”, observa Părintele Lorenzo Lorusso o.p. (ordinul predicatorilor), dominican, superiorul Bazilicii Pontificale Sfântul Niculaie; amintind, în acelaşi timp, tuturor celor prezenţi la ceremonie, vocaţia ecumenică şi de pace a pămîntului acestei regiuni, care din totdeauna primeşte bine nevoiaşii şi străinii.

DSCI2055

Crucea de piatră – Khacikar” din Bari, a fost sculptată de arhitectul armean Ashot Grigorian, în “Porticul Pelerinilor”, situat vis-à-vis de Bazilica Pontificală Sfântului Niculaie, în anul 2001. La baza monumentului, pe o piatră dreptunghiulară se pot citi cuvintele poetului armean Hrand Nazariantz:

A ierta: a parfuma inimile cu florile calvarului…

A fi semnul crucii pe pămînt şi în cer,

a fi fraţi, a fi simpli şi puri: a Crede, a Iubi…

a crede, în Înţelegere, în Ritmurile supreme,

în Justiţia din Ceruri,

săracii, a crede mereu, braţele întinse spre Culmi,

a trăi bine, a realiza fiinţa însăşi, corpul uman este nimic…

Şi după aceea, a închide ochii trupului pentru a deschide pe cei ai Duhului,

A fi Sărutarea păcii pe gura muribunzilor

şi după aceea, la rîndul nostru, a surîde

a surîde în ceasul fericit al Morţii…

(Traducerea versurilor din limba italiană, în limba română, este făcută de autoarea articolului)

Perdonare: profumare i cuori ai fiori del calvario…

Essere il segno della croce sulla terra e sul cielo,

essere fratelli, essere semplici e puri: Credere, Amare…

credere, all’Armonia, ai Ritmi supremi,

alla Giustizia dei Cieli,

i poveri, credere sempre, le braccia tese alle Cime,

vivere bene, realizzare la propria anima, la carne è nulla…

E poi, chiudere gli occhi di carne per aprire quelli dello Spirito,

essere il Bacio di pace sulla bocca dei morenti

e poi, a nostra volta, sorridere,

sorridere nell’ora felice della Morte[1]

Porticul Pelerinilor

Autorul articolului păstrează şi acum o frumoasă amintire a relaţiilor de prietenie strînse cu lumea din zona veche, istorică a oraşului (Bari Vecchia), cea mai pitorească şi cea mai vizitată; cît şi a unor frumuseţi naturale şi arhitectonice văzute în Puglia, foarte asemănătoare cu cele existente în Armenia.

La eveniment au participat numeroşi reprezentanţi de asociaţii culturale şi personalităţi Armene şi Italiane.

Timurian Lorusso Emiliano

Primarul, dott. Michele Emiliano, recunoscînd Armenilor “extraordinara capacitate de a transmite urmaşilor o identitate culturală în mod pajnic, a precizat că, cu această ceremonie dăm justa onoare unei istorii foarte frumoase, dar totodată plină de durere şi melancolie, o istorie marcată de diasporă şi de genocidul acestui popor”.

Comunitatea armeană a mulţumit din toată inima şi a exprimat toată aprecierea sa pentru acţiunea eficace a Primăriei din Bari, care a consimţit realizarea evenimentului, străduindu-se pentru perfecta reuşită în fiecare aspect al său.

Text şi fotografii de Simona Paula Dobrescu[2]

(nota redacției  deși monumentul de la Bari a fost inaugurat în luna ianuarie 2013 publicăm acest articol în urma întîlnirii cu doamna Paula Dobrescu pe care am avut plăcerea, de curînd, să o cunoaștem și s-o avem ca oaspete în redacția noastră. )

 


[1] Poetul armean Hrand Nazariantz s-a născut pe 8 ianuarie 1886 la Űskűdar. Sosește la Bari din Turcia în 1913. Susţinut de cultura bareză de inspiraţie liberal-democratică, începe imediat o intensă propagandă pro-armeană prin intermediul presei democratice. Casa editorială «Humanitas» al republicanului Piero Dalfino Pesce, î-l numeşte director al ediţiei «Cunoaşterea ideală a Armeniei» pentru a ilustra istoria, arta, viaţa poporului armean şi a face cunoscută Situaţia Armeană. A decedat pe 25 ianuarie 1962 la Bari.

[2] Autoarea articolului este româncă ortodoxă, născută la Bucuresti. De mulţi ani locuieşte la Bari, în Italia, unde a obţinut Doctoratul în Sacra Teologie. Colaborează cu reviste de specialitate printre care “Orientul Creştin” din Palermo şi “O’ Odigos” al Centrului Ecumenic “P. Salvatore Manna” al “Bazilicii Pontificale Sfăntul Niculaie” din Bari. A partecipat la Mese Rotunde, Congrese, şi Seminare în multe oraşe italiane şi în străinătate în calitate de coordonator şi teolog. Exercită activitatea de Mediator Intercultural în Agenţiile educative prezente pe teritoriul regional.

  •  
  •