Bedros Horasangian

O carte exemplară, un album minunat.

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

O carte pe care am fi vrut s-o scriem noi şi nu am fost în stare apare acum. O carte elegant şi erudit scrisă şi mai frumos alcătuită este acum la îndemîna noastră. O carte de mare valoare, nu doar documentară, ci de reală ţinută intelectuală. Ar fi de istorie, dacă nu ar avea aerul unui eseu pe temă dată. Ar fi de istoria artelor vizuale, dacă nu er fi şi una de istoria armenilor. Ar fi o mărturie personală şi subiectivă – Sunt şi eu armean! – despre o anume identificare etnică, dacă nu ar fi una multiculturală mult peste opţiunile identitare personale. Despre ce este vorba ? Bucuria este cu atît mai mare cu cît am umblat căutat, descoperit şi fotografiat la rîndul nostru mai toate locurile şi monumentele care apar într-o carte mult aşteptată. O surpriză mai mult decît plăcută, cumva necesară chiar, se dovedeşte o lucrare istoriografică editată în excepţionale condiţii grafice. Este vorba de “Patrimoniu artistic armenesc în România. Între nostalgia exilului şi integrare europeană” (Editura NOI, Media Print, 2011) ce apare sub semnătura lui Vlad Bedros. Un nume puţin cunoscut în bantustanul comunităţii armene din România, ce aparţine unui tînăr cercetător. Absolvent al Academiei de Arte din Bucureşti studiind şi specializîndu-se în istoria artei medievale, dar şi cu titlul de doctor în istoria artei  – obţinut în 2011, magna cum laude la teşcherea, Vlad Bedros reuşeşte un adevărat tur de forţă. Cumva natural şi firesc, fără crispări etnopatriotice şi puseuri naţionalist-egolatre ce fac furori prin comunităţile – nu doar armeneşti – din diaspora oricărui popor aflat oriunde. O formă de autoapărare a identităţii etnice, de  înţeles pînă la un anumit punct, contraproductivă, dincolo de alt punct, fac din asumarea excesiv de apăsată a valorilor proprii o povară mai mult, decît o formă de punere în valoare a propriilor virtuţi, calităţi sau a geniului colectiv cum se poate desluşi în nu puţine cazuri. Aşa că să semnalăm cu entuziam apariţia unui specialist adevărat printre atîţia pseudospecialişti în orice şi gata să emită orice fel de banalităţi sforăitoare cu orice prilej. Mai mult sau mai puţin cultural, mai mult sau mai puţin intelectual. Revenind la oile noastre era şi cazul şi timpul să apară un astfel de om cu expertiză profesională. O politică restrictivă înainte de 1989,  avînd alte prioritaţi au condus la o situaţie bizară. Să nu avem specilişti în armenologie şi orientalistică, proveniţi din rîndul comunităţii romanahai-lor care să valorifice uriaşul tezaur cultural şi istoric al comunităţii armene din România. Din întreg arealul balcanic şi sud-est european. Să sperăm că lucrurile se vor aranja din mers, prezenţa unor noi factori responsabili în cadrul unei îmbătrănite comunităţi să gasească soluţii şi să dea un nou impuls , nu doar comunităţii, şi cercetărilor legate de istoria ei. Aşa că ne bucurăm că avem acest studiu bine armat sub raport teoretic şi erudit exemplificat prin bogatul material istorico-artistic pe care prezenţa seculară a armenilor pe pămînt românesc le oferă. Ce face Vlad Bedros? Procedează judicios să inventarieze cîteva teme şi să le analizeze pas cu pas. Punînd într-o relaţie contextuală oameni şi lucrările lor. Biserici, clădiri civile cu vădite influenţe arhitecturale sau decorative caucaziene, obiecte de cult, etc analizînd motive care au circulat prin secole şi prin numeroase ţări. Este realmente uluitor cînd vedem ce minuni există la îndemîna noastră şi le ignorăm cu bună ştiinţă. Un circuit turistic prin România în cadrul unui proiect multicultural european ar fi benefic şi foarte posibil. De ce nu.Vlad Bedros nu scapă nici un prilej să ne atragă atenţia. Că sunt pietre tombale dinMoldova sau Muntenia, că sunt manuscrise miniate care au ajuns şi prin Ţările Române, că ele aparţin armenilor apostolici sau celor catolici, fiecare cu propriul lui prezent şi trecut. Ar mai fi ceva de remarcat foarte apăsat. Calitatea excepţională a materialului iconografic şi machetarea de excepţie a volumului. Multe clişee, inedite, în marea lor majoritate aparţin unui artist fotograf care are şi o excepţională arhivă foto. L-am numit pe prietenul Mihai Oroveanu, care ar putea oferi încă multe surprize documentare legate mai ales de armenii dinMoldova. Unde un boier precum G.Goilav, fotograf amator acum 150 de ani a lăsat o uriaşă istorie vizuală a armenilor acelor vremuri. Se cuvine continuată valorificarea acestei arhive. Din textul bine elaborat al lui Vlad Bedros şi imaginile ce însoţesc volumul iese o textură artistică excepţională. Să nu ne fie ruşine de cuvinte mari, mai ales acum cînd este şi cazul. Volumul lui Vlad Bedros ar merita rapid tradus în cîteva limbi de circulaţie şi ar lăsa o bună impresie. Mai ales acolo unde armenii sunt cunoscuţi doar ca buni negustori, eventual meşteşugari sau cafegii.Să nu uităm o obiecţie. Volumul putea benefia şi de o mică notă biobibliografică a autorului. Poate la o altă ediţie. Pînă atunci felicităm din toată inima pe Vlad Bedros  şi-i dorim în continuare multe biruinţe istorico-culturaliceşti. Nasc şila România armeni, ca să parafrazăm spusele cronicarului moldav.

Bedros Horasangian

  •  
  •