Giuseppe Munarini

O călătorie în Anatolia şi Armenia istorică Interviu cu Fabio Scarso şi Nicoletta Prandoni

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Am avut plăcerea să-i întâlnesc pe Fabio Scarso şi  Nicoletta Prandoni, doi soţi pe care i-am cunoscut la Comunitatea Armenească din Padova şi la întrunirile Asociaţiei „Italiarmenia”. Într-o seară, am asistat la o proiecţie de diapozitive, realizate de către Fabio şi Nicoletta. Evenimentul, intitulat „Testimonianze di arte e della presenza armena in Anatolia” «Արուեստի և Հաւատքի Վկայութիւններ. Հայկական Ներկայութիւնը Անատոլիայում» (Aruesti ew Hawatk΄i.Vkayut΄nner Haykakan Nerkayut΄iwner∂ Anatoliayum); Prezenţe ale Artei şi ale credinţei armeneşti în Anatolia) a fost introdus de către doamna profesoară Antonia Arslan. La sfârşitul proiecţiei, i-am cerut lui Fabio şi Nicoletta un interviu pentru revista noastră „Ararat”. Domniile lor au acceptat  bucuroşi să ne spună cîte ceva.

Întrebare: Buna seara, Fabio şi Nicoletta, ştiu că  frecventaţi comunitatea armeană din Padova, şi nu cu superficialitate ori din simplă curiozitate. Cunosc, de asemenea, interesele Dumneavoastră culturale şi religioase cu privire la popoare despre care nu este întotdeauna „corect in punct de vedere politic” de a vorbi, precum cel Tibetan.

Aţi dori să vă prezentaţi  pe scurt cititorilor noştri?

Răspuns: Suntem doi soţi, în timpul liber ne place să călătorim şi împărtăşim interesul faţă de arhitectură, artă şi fotografie. Când este posibil, planificăm itinerarele noastre cu o activitate preliminară de cercetare şi de lectură, care ne permite să înţelegem şi să preţuim într-un mod mai profund ţările pe care urmează să le vizităm. În Asia sunt concentrate ariile care ne atrag cel mai mult datorită manifestărilor culturale specifice şi pentru ambientul “natural”. În 1996, am participat la o călătorie extraordinară din Pakistan  până în Nepal, prin Xinjiang şi Tibet. Contactul cu aceste ţări şi cu locuitorii lor ne-a fascinat profund şi ne-a îndemnat să revenim de mai multe ori. Am organizat în localităţile menţionate călătorii individuale, direct cu ajutorul ghidurilor turistice sau prin agenţii locale. În special, Tibetul trezeşte în noi  întotdeauna un sentiment de “simpatie”. Într-o ţară chinuită şi oprimată de către un regim care se străduieşte să şteargă cu viclenie atât identitatea şi cultura (nepermiţând oficial nici măcar folosirea propriei limbi), cât şi sentimentul religios, într-o ţară căreia îi este negată nu numai independenţa şi libertatea, dar şi autonomia, noi am fost surprinşi de seninătatea emanată de către feţele surâzătoare ale poporului, de altfel foarte prietenos, şi de atitudinea primitoare pe care am găsit-o întotdeauna.
Precum identitatea religioasă, exprimată într-o anumită formă prin Budism (Tantra), a permis Tibetului să supravieţuiască  până  în  prezent, în  pofida unui destin advers, tot astfel credem că identitatea religioasă a Bisericii Armene, cu expresiile specifice ale Creştinismului, a produs acelaşi efect pentru poporul armean.

Frecventarea Comunităţii armeneşti din Padova ne este dictată de un sentiment similar de “simpatie” pentru cultura armeană, pe care o simţim foarte aproape de rădăcinile religioase comune. Sîntem legaţi printr-o prietenie personală cu unii dintre membrii săi dar, mai ales, cu interesul nostru faţă de vicisitudinile tragice ale  Armenilor, a căror cunoaştere ne angajăm să o aprofundam şi să o răspândim, în virtutea unei datorii civice.
Întrebare: Dvs, aţi întreprins o călătorie destul de originală în Anatolia şi în Armenia istorică, despre care ne-aţi vorbit, ilustrând itinerarul Dumneavoastră printr-o serie de diapozitive greu de uitat, conferinţă intitulată: Testimonianze di arte  e della presenza armena in Anatolia Արուեստի եւ Հաւատքի Վկայութիւններ. Հայկական Ներկայութիւնը Անատոլիայում.

Puteţi să le reaminţi cititorilor revistei noastre “Ararat” când şi cu cine aţi făcut  această călătorie? M-ar interesa să ştiu cine v-a îndemnat să o realizaţi, precum şi principalele etape pe care le-aţi avut.

Răspuns. Calătoria noastră în Anatolia şi în Armenia istorică a avut loc în august 2009 când, împreună cu şase prieteni (pe care i-am cunoscut în Tibet în 1996, ajungând să îtreprindem mai apoi şi alte călătorii), cu sprijinul logistic al unei agenţii locale turceşti, care a organizat rezervarea la hoteluri şi închirierea unui mini-autocar cu un şofer turc.

Am avut ca scopuri, în călătoria noastră, în primul rînd vizitarea unor  mărturii de artă şi arhitectură armenească din Anatolia, aceasta fiind o dorinţă comună care s-a ivit după vizitele anterioare din 2005 şi 2008, cînd am văzut cele  mai importante monumente armeneşti. Apoi am dorit să cercetăm legăturilor artei armeneşti cu arta europeană, în special romanică şi nu în ultimul rînd vizitarea unor monumente reprezentative ale arhitecturii islamice.

Am mers la: Erzurum, Kars, Ani şi împrejurimile sale, Dogubayazid, zona lacului Van, Diyarbakir, Divrigi, Esky Malatya, Kayseri, Göreme, Konya şi Istanbul.

Întrebare: Care au fost cele mai semnificative lecturi făcute pentru pregătirea călătoriei Dumneavoastră?

RăspunsArchitettura armena”, în 2 volume,Roma, 1988. Ed de Luca; Paolo Cuneo “L’architettura della scuola regionale di Ani nell’Armenia Medievale“ Relazione svolta nella seduta del 1 marzo 1976 (Arhitectura Şcolii Regionale de la Ani, în Armenia Medieval. Referat susţinut în cadrul simpozionului din 1 martie 1976. Accademia Nationale dei Lincei, Roma, 1977 ; A. Alpago Novello, G. Ieni, A. Manoukian, A. Pensa, G. Uluhogian, B. Levon Zekiyan “Gli Armeni”, Milano, 1999 Ed. Jaka Book

Pentru conturarea traseului, am folosit în special cele două volume L’architettura ale lui P. Cuneo, care sunt preţioase şi cuprinzătoare în ceea ce priveşte descrierea şi localizarea fiecărui monument catalogat.

Întrebare: După părerea Dumneavoastră, care au fost etapele cele mai semnificative?

Răspuns: Cu siguranţă Ani şi Aghtamar.

Întrebare: Cât timp aţi reuşit să staţi  în Ani, capitala regatului Bagratid?
Răspuns: Din fericire am  petrecut la Ani aproape o zi întreagă; acum este permisă vizitarea sitului arheologic şi  fotografierea (inclusiv în Cetate).

Întrebare Ştim că biserica din Aghtamar, a fost restaurată, şi că s-a căzut de acord în vederea aşezării unei cruci pe vârful sfântului lăcaş şi că s-a dat permisiunea celebrării unei Sfinte Liturghii, o dată pe an. La lumina experienţei avute, aţi putea să ne comunicaţi o impresie în legătură cu restaurarea sculpturilor şi frescelor?
Răspuns. Nefiind specialişti, ne regăsim în imposibilitatea de a exprima o opinie calificată, însă impresia noastră este că lăcaşul se află într-o stare de conservare bună. Am fost foarte impresionaţi de bogăţia iconografică a modelelor sculptate în exterior şi de frescele interioare; şi prin intermediul paginilor revistei “Ararat”, am dori să lansăm un apel oamenilor de ştiinţă, ca aceştia să le examineze şi să publice mai apoi concluziile lor.

De fapt, în timp ce arhitectura armenească din Italia a fost intens studiată (amintim nu numai titlurile menţionate, precum şi monografiile editate de către Facultatea de arhitectură a Politehnicii din Milano şi de “Academia de Ştiinţe din Armenia”), ni  se pare că nu există publicaţii italiene specifice în acest sens. Am putut consulta doar o carte descriptivă despre sculpturi (publicată în limba engleză şi turcă: The book of Ahtamar reliefs a lui Takeda Harada, Ed. A Turizm Yayinlari, 2003) (Cartea basoreliefurilor din Ahtamar), pe care am procurat-o la Aghtamar şi de asemenea o alta, de la Pr. Prof. B. Levon Zekiyan, căruia îi mulţumim, constituie o importantă referinţă bibliografică: Aghtamar, A Jewel of Medieval Armenian Architecture, compiled by Ara Sarafian-Osman Koker, Gomidas Instit. Birzamanlar Yayincilik, Istanbul, 2010. (Aghtamar, o bijuterie a arhitecturii medievale armeane).

Întrebare: Care este impresia Dumneavoastră cu privire la starea de conservare a celorlalte clădiri pe care le aţi vizitat în timpul călătoriei?

Răspuns: Toate celelalte clădiri vizitate se află într-o stare de abandon, adesea în condiţii grave şi de deteriorare, degradarea fiind mai avansată faţă de ceea ce se poate vedea din imaginile prezente în cărţile profesorului Paolo Cuneo. Conform  experienţei profesionale lui Fabio (inginer constructor) iată câteva concluzii:

– Într-un singur  caz, la Ani, biserica Sf. Grigor Tigran Honenc’, se făceau  lucrări de conservare, cu toate că acestea erau efectuate fără o documentare grafică (proiecte, desene), deci într-un fel necorespunzător;

– În mai multe cazuri, în special în bisericile Sfântul Sarkis,  Mănăstirea  Xc’konc’ şi Yiztibuztivank’ la Tuğ, pagubele nu se datorează doar unor cauze naturale (cutremure, intemperii, etc.), dar se pare că acestea ar şi fi rezultatul unor intervenţii umane: acoperişul masiv din  piatră, deşi deteriorate, sunt încă prezente, în timp ce pereţii prezintă găuri ample, ajungând chiar la statura unui om, din care s-au sustras materiale.

– În ciuda neîngrijirii, a acţiunii timpului şi a vremurilor, ceea ce rămâne vizibil din aceste clădiri impresionează de-a dreptul, datorită zidăriei făcută cu meticulozitate, a boltelor şi a tuturor celorlalte elemente structurale, cât şi pentru măiestria lucrăturii pietrelor ecarisate de ornament. Acest patrimoniu arhitectural trebuie ocrotit.

Întrebare. În introducerea conferinţei Dumneavoastră cu proiecţie, profesoara Antonia Arslan a subliniat prezenţa  “armenilor ascunşi”. Credeţi că cel puţin o parte  dintre ei vor recupera credinţa strămoşească pe care furia turcească  i-a determinat să o părăsească? Aţi întâlnit vreuna dintre aceste persoane?

Răspuns Această întrebare dureroasă l-a inspirat pe Kemal Yalçin, autor al cărţii “Con te sorride il mio cuore” (Cu tine îmi zâmbeşte inima). Putem doar să sperăm la modul cel mai sincer că acest lucru se va întâmpla. Noi nu am întâlnit armeni.

Întrebare Aţi făcut deja călătorii în Republica Armenia sau intenţionaţi să le faceţi de acum înainte?

Răspuns. Noi nu am fost niciodată în Armenia, însă dorim să organizăm o călătorie în această ţară, după o pregătire specifică în vederea selecţionării localităţilor de vizitat, întrucât nu am vrea să ne limităm la cele mai cunoscute.

Întrebare V-aş solicita trei sau patru fotografii ale unor clădiri ori peisaje pentru cititorii noştri. Aţi fi amabil să justificaţi şi de ce le-aţi ales tocmai pe acestea?

Xc’konc’ , Biserica Sfântului Sarkis. Foto Fabio Scarso

Se observă spărturile uriaşi care se află în secţiunea de bază. Am ales aceasta fotografie pentru următoarele motive. –La acest locaş, se poate ajunge doar pe jos, acesta fiind situat într-o poziţie naturală. Am fost foarte emoţionaţi când am văzut-o pe neaşteptate, după o căutare ce părea fără speranţă. Putem să observăm un alt element tipic al arhitecturii armene: acoperişul în formă de umbrelă.

-A existat un complex de cinci astfel de biserici, acest lăcaş fiind singurul care s-a mai păstrat.

Credem că merită să fie restaurată cât de repede.


Ani, Biserica Mântuitorului – Foto Fabio Scarso
Am ales imaginea de faţă, deoarece arată în mod emblematic starea de suferinţă a Bisericii Armene din Anatolia.

Lacul Van, Aghtamar, Biserica Sfintei Cruci, peretele dinspre Nord
Cei trei  tineri evrei în cuptorul de foc şi Daniel în groapa leilor, salvaţi prin intervenţie divină.

Prorocul Habacuc este dus de către un înger, care îl apucă de păr, pentru a-i duce de mâncare lui la Daniel. În medalionul din partea dreaptă-sus, proorocul Amos.
Foto- Nicoletta Prandoni.

Am ales această fotografie ca un exemplu de repertoriul iconografic bogat şi original.

Aghtamar, Biserica Sfintei Cruci. Ciclu de fresce din interior, detaliu.

Fotografie: Nicoletta Prandoni

Am ales operă această ca exemplu al intensităţii comunicative a frescelor bisericii Sf. Cruci.

Va mulţumesc în numele redacţiei Ararat, pentru amabilitatea  şi răbdarea dumneavoastră.

Giuseppe Munarini

  •  
  •