Sergiu Selian

O ANIVERSARE / ERVANT ODIAN – 150 de ani de la naștere –

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul 1869 a fost generos cu poporul armean. După ce, în februarie și în aprilie i-a dăruit acestuia pe Hovhannes Tumanian, cel care avea să devină poetul național al armenilor, și respectiv pe reputatul romancier, dramaturg și poet Levon Șant, în septembrie aveau să vină pe lume cel mai important muzician armean, Komitas, și unul dintre cei mai proeminenți scriitori satirici armeni, Ervant Odian. Acum, la cea de a 150-a aniversare a nașterii acestor titani ai culturii armene, ne vom fi făcut datoria de a-l comemora pe Komitas prin trei cărți publicate la Editura Ararat, iar pe Odian – prin traducerea actualmente aflată în lucru a volumului său de memorialistică Ani blestemați 1914-1919, care consemnează pribegia autorului deportat în cursul Genocidului din 1915. Redăm în continuare, din virtuala carte, fișa biografică a scriitorului.

Ervant Odian este unul dintre cei mai importanți scriitori satirici din literatura armeană. După Hagop Baronian, vârful de lance al acestui gen literar, Odian poate fi considerat cel mai înzestrat și percutant umorist armean, care a lăsat pagini memorabile în proza clasică a limbii armene apusene. A fost etichetat, ca atare, „cel mai mare satiric armean născut pentru a stârni râsul”, tot după Baronian.

S-a născut la 19 septembrie 1869, în cartierul Yeniköy din Constantinopol, Turcia. Tatăl lui era funcționar guvernamental în Imperiul Otoman și, datorită serviciului său consular, se muta deseori dintr-o țară în alta, luându-și cu sine familia. Ca atare, încă de mic copil, Ervant a călătorit în Franța, Italia, Grecia, România și Egipt. El a crescut câțiva ani în casa din Paris a unchiului său (fratele tatălui), reputatul activist social-politic și publicist Grigor Odian, unde adesea a avut prilejul să fie de față la discuțiile unor figuri literare proeminente, ca Minas Ceraz, Nahapet Rusinian, Tovmas Terzian, Reteos Berberian. A căpătat cunoștințe literare datorită mătușii (sora tatălui) Evpime Odian. Fiind un băiat neastâmpărat și agitat, nu a urmat vreo școală, totuși în1892, când familia lui se înapoiase la Constantinopol, a fost înscris la Școala armenească Berberian, dar după un an și jumătate avea să-și continue studiile acasă, în particular, sub îndrumarea unor pedagogi angajați ad-hoc. A asimilat încă de copil limbi străine, ca franceza și germana, a avut lecturi din bogata bibliotecă în armeană și în franceză a familiei sale și s-a pătruns de atmosfera plină de interes față de știință, de artă, de literatură din casa părintească. La inițiativa aceluiași unchi, în 1879 a întreprins o călătorie de nouă luni în Europa, unde a vizitat orașele Paris, Vichy, Roma, Napoli și altele.

Pe când era elev la Berberian, Odian a redactat un ziar satiric școlar tras la șapirograf, „Vararan” (Soba), care curând avea să fie interzis de conducerea școlii, drept care el a editat apoi un ziar satiric personal, „Anhașt”  (Neîmpăcatul). La sfârșitul anilor 1880, a pătruns în arena literaturii cu traduceri și cu studii istorico-filologice. A debutat ca scriitor la 18 ani, cu creații proprii publicate în presă. La propunerea scriitorului și gazetarului Arpiar Arpiarian, în 1892 și-a asumat funcția de redactor-șef adjunct al cotidianului „Hayrenik” (Patria), întemeiat de Arpiarian, și în 1896 a devenit redactorul-șef al ziarului. A scris pentru publicația sa cronici-foiletoane și tot acolo i-au apărut nuvelele Martirul dragostei (1892), Cămătarul (1893), Poveste de Anul nou (1895), precum și romanul satiric Un încurcă-lume (1895-1920, ulterior intitulat Popa mijlocitor).

Ulterior, avea să scoată la rândul său publicații satirice: în Alexandria „Azat khosk” (Cuvântul liber, 1901-08, dar înființată la Paris), „Azat bem” (Tribuna liberă, 1903-06), „Orenk” (Legea, 1905) și „Crac” (Focul, 1905), iar în Constantinopol – „Arevelk” (Orient, 1907), „Kharazan” (Biciul, 1909), „Carapnat” (Ghilotina, 1910), „Sev catu” (Pisica neagră, 1912), „Manana” (Mana, 1913-14), „Ignat agha” (Aga Ignat, 1919-20) și „Erghițacan tarețuyț” (Almanah satiric, 1921-22).

Numele său a fost pus de autoritățile otomane pe lista de „persoane indezirabile”. Când, în august 1896, la Constantinopol au avut loc masacrele hamidiene, Odian a părăsit pe ascuns capitala imperială și a plecat într-un tur de 12 ani care avea să includă Atena, Cairo, Paris, Viena, Londra, Bombay (actualul Mumbay, unde a făcut negoț de bijuterii). Din cauza acestei existențe de pribeag, avea să rămână celibatar până la sfârșitul zilelor sale. După revoluția Junilor Turci, din 1908, s-a înapoiat la Constantinopol, reluându-și activitatea de publicist în paginile ziarelor armenești, organe ale partidelor naționale, fără să facă vreo discriminare politică, de la „Byuzantion” la „Jamanac” și la „Azatamart”.

În cursul Genocidului comis asupra armenilor, declanșat în 1915, inițial s-a ascuns în casa unui prieten și astfel a evitat să fie ridicat la 24 aprilie și exilat odată cu alți 235 de intelectuali armeni. La sfârșitul lui august, însă, avea să fie arestat și deportat în deșertul arab, la Deir ez-Zor, unde a rămas până în 1918. Datorită cunoașterii limbii germane, a fost utilizat ca translator de oficialitățile germane din localitate, până când un șofer armean care își tăinuia apartenența etnică l-a recunoscut pe fostul său profesor de la școala din Hama, unde Odian predase de la sfârșitul lui 1916 până în aprilie 1917, l-a făcut scăpat și l-a ascuns într-un loc sigur. După armistițiu, Odian s-a întors la Constantinopol, unde a colaborat din nou la presa armeană și pe de altă parte și-a asumat responsabilitatea strângerii orfanilor armeni rămași din deportări în deșerturile siriene și a plasării lor în orfelinate. Singura lui sursă de venit a fost, ca întotdeauna, scrisul său. Avatarurile acelor ani tragici urmau să fie relatate în scrierea Ani blestemați 1914-1919 (memorii personale), rămasă în manuscris și editată postum la Erevan, în 2004.

În 1922, când noul regim kemalist și-a făcut simțită tendința opresivă antiarmeană, Odian a plecat definitiv din Turcia acum republicană. S-a stabilit în București, unde a publicat ediții noi din O misiune la Dzablvar și Camaradul P. Panciuní la Vaspuracan, publicate anterior la Constantinopol. În 1924, a locuit la Tripoli (Liban), iar din 1925 s-a aflat la Cairo, unde a redactat cotidianul „Arev” (Soare), pentru ca în anul următor, la 3 octombrie, să moară de cancer.

*

Ervant Odian a fost un scriitor prolific, autor a 35 de romane și numeroase nuvele și povestiri. A publicat în presă mii de articole, foiletoane, pamflete, dialoguri alegorice, portrete satirice etc. Foiletoanele și pamfletele lui au fost o prezență originală și masivă în tezaurul prozei armene clasice: schițele din ciclul Paraziții revoluției (1898-99), povestirile Sabia regelui Levon (1898), Călăul cel bun (1899), Aga Hamparțum (1904), Lacom după aur (1905) și alte zeci, nuvelele Filantropul comunitar (1905), Ciughuprist et Co. (1910), Război și… pace (1911), Aventura amoroasă a lui Mike (1914), Scrisorile unui negustor sau Arta de a fi un om perfect (1914),romanele satirice Oameni de acțiune (1900-01), Propagandistul (1901), Familie, onoare, morală (1910), Eu nu mă însor cu una de afară (1913), Nevasta epitropului (1915) și îndeosebi trilogia Camaradul P. Panciuní (O misiune la Dzablvar – 1911, Camaradul P. Panciuní la Vaspuracan și Concepțiile mele asupra lumii – 1914, Camaradul P. Panciuní în exil – 1923), care a devenit capodopera satirei politice în literatura armeană.

Odian și-a semnat creațiile, pe lângă numele real, cu pseudonimele S. Jirayr, Erod, Vahram, Der-Coms (Părinte-Conte). Victimele condeiului său au fost acei activiști ai comunității armene care în vorbe se dădeau drept revoluționari, patrioți, eroi naționali, în timp ce prin faptele lor călcau în picioare ideile sacre. Scriitorul a creat o galerie întreagă de tipuri și de moravuri, biciuind în egală măsură lumea laică și clerul, pe parveniți și pe împilatori, pe falșii binefăcători și onorabili.

Un loc special nu numai în opera lui Odian, dar și în proza armeană, îl ocupă romanele istorice detectiviste de aventuri Abdül Hamid și Sherlock Holmes (1911) și Saliha hanâm sau Armata împotriva tiranului (1912), în care este reflectată lupta dusă în anii 1904-08 contra sângerosului regim hamidian dictatorial și sunt promovate idei generoase ca libertatea, egalitatea și solidaritatea națiunilor, patriotismul, umanismul.

O valoare cognitivă și artistică au romanele-foileton și cele cronologice: Noi bogătași (1919-20), Spionul nr. 17 (4 volume, 1919-21), Eroi de lut sau Conaționalii noștri (1921), Dapita sau Fete noi (1922), Femeia cu umbrelă verde (1923), Diaspora armeană (1924-25). Acesta din urmă, cel dintâi roman amplu închinat comunităților armene nou-create în lume după evenimentele tragice din 1915-18 care au decimat națiunea armeană și i-au silit pe supraviețuitori să găsească refugiu pe meleaguri străine de pământul strămoșesc, este un apel la revenirea în patria renăscută, drept chezășie pentru conservarea identității naționale.

Un alt loc aparte în moștenirea literară a lui Odian îl ocupă farsa Sărăntocul (1905), comedia Războiul franco-turc sau Piețarul Aga Artin (scrisă în colaborare cu Mikayel Gyurdjian, reprezentație teatrală în 1906, editare în 1909), memoriile Amintiri sângeroase (1898) și Doisprezece ani în afara Constantinopolului (1912-13), ciclul de portrete satirice Deputații noștri (1913).

Scrierile lui Odian au fost traduse în albaneză, bulgară, franceză, greacă, rusă, turcă. Unele au fost dramatizate, iar proza Spionul fals a fost ecranizată în 1964, în Armenia, sub titlul Monsieur Jacques și alții. La rândul lui, Odian a tradus romanele Învierea (1910) și Anna Karenina (1911) de Lev Tolstoi, precum și lucrări de Émile Zola, F. M. Dostoievski, Mark Twain, Maxim Gorki etc.

Sergiu SELIAN

(Din volumul în pregătire Ani blestemați 1914-1919)

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *