Elena Ciobanyan

Nu trebuie să-ți vinzi sufletul pentru scopurile tale… István Szabó dezvăluie filozofia vieții.

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

7176489_ori - Copy

Filmul “Mephisto” (1981) al faimosului regizor ungar, István Szabó, este adaptarea nuvelei “Mephisto”, a cărei personaj principal este Hendrik Höfgen. Un om, care își trădează conștiința și se alătură partidului nazist urcând, astfel, pe scara socială. Acțiunea filmului este dură, ironică, iar eroul este gata să-și vândă sufletul de dragul viselor sale.

Am obținut, în exclusivitate, un interviu cu marele regizor, István Szabó care ne vorbește nu doar despre filmul său “Mephisto”, ci și despre filozofia vieții.

–  Domnule Szabó, ne veți dezvălui filmul dvs. “Mephisto”?

Filmul este o interpretare unică a “Faust”-ului (de Goethe). Oamenii cad încă în capcana faustiană, din dorința de a se simți în siguranță și fac pactul cu satana. Filmul povestește despre un cântăreț de operă, H. Höfgen, care își vinde sufletul de data aceasta nu satanei, ci naziștilor și devine predicatorul ideologiei naziste. Iar pe acest drum calcă în picioare valorile prețioase ale vieții: familie, iubire, prietenie, umanitate, moralitate, arta veritabilă. Dar când își dă seama că a făcut o mare greșeală, este prea târziu.

            –  Ce este Faust pentru dvs.?

Aceasta este o mare problemă, deoarece omenirea este în stare să dea orice doar de dragul atingerii scopurilor sale. Astăzi această problemă s-a înlocuit cu alta.

– Întrebarea oare omul poate să fie sincer față de sine sau nu este cheia principală a majorității filmelor dvs.?  

Eu aceasta nu numesc sinceritate. Ce înseamnă sinceritate? Eu nu sunt filozof, ci regizor. Cred că cea mai importantă întrebare este “oare omul poate să rămână fidel față de sine însuși și să-și găsească identitatea”?

–          Iar ce este identitatea omului?

Identitatea este ceea ce ești tu, de unde provii, unde te duci, ce scopuri ai în viață etc.

– Dar oamenii în general nu pot să rămână fideli chiar față de sine însuși.

Poate ei sunt fideli față de esența lor, însă lumea nu-i lasă să rămână așa cum sunt. Aceste probleme vin de la istorie, politică și ideologie. Aproape toți protagoniștii filmelor sunt talentați, ei au ceva ce ar fi dorit să exprime, însă lumea pretinde altceva de la ei. Și de aici dilema. Oare ei pot să facă concesii? Pot să admită sau să sacrifice cei mai drag din viața lor..?!

–  Credeți, că istoria este în general tragică?

Nu numai în Germania, ci și istoria întreagii Europei Centrale a secolului XX-lea, care începe cu două războaie mondiale și continuă cu revoluții. Nu veți găsi nici un membru al unei familii, care să nu fi suferit în urma istoriei, politicii și diferenței ideologice.

Este foarte impresionant finalul filmului: când Hendrik se învârte în stadionul imens, în jurul său pe luminile farurilor..

…când din senin se aude râsul nesimțit al liderului nazist.

–   Cariera dvs. a început în anii 60, când în filmele dvs. era vizibilă influența franceză. Ne veți povesti?

Cariera mea se poate împărți în trei etape: ungară (1964-1980, de pildă filmul “Tatăl”), când scenariile filmelor le scriam eu, germană (1981-1988), care include triologia neoficială, cum ar fi filmele “Mephisto”, “Colonelul Redl” și “Hanussen”, și a treia etapă (începutul anilor 90), când au început colaborările mele internaționale.

–                      Ați notat o dată, că politica și arta nu pot fi separate…

Exact. Acestea nu pot exista una fără alta. Poate din această cauză filmele mele sunt politizate și autobiografice.

– Cum sunt condițiile producerii unui film astăzi?

Ni s-au cam redus posibilitățile. Se oferă din ce în ce mai puține finanțe pentru filmări și așa este peste tot… Publicul s-a schimbat, în primul rând, din cauza televiziunii. Dacă în timpul prezentării filmului tău stai în spatele oamenilor, vei vedea că aproape toți se joacă cu mobilele sau discută între ei. Nu înțeleg de ce cumpără bilete la cinema, dacă în timpul prezentării filmului trebuie să nu se depărteze de internet… Astăzi datorită tot acestui internet fiecare dintre noi poate să vizioneze, de exemplu, lucrările lui Leonardo da Vinci sau diverse filme, iar cinematografia a devenit mai mult un loc de distracție. Trebuie să cultivăm noi metode de realizare a filmelor interesante pentru oameni.

–    Ce atitudine aveți față de festivaluri?

Festivalele sunt importante, pentru că, de exemplu, publicului armenesc îi plac acele fime, care au ceva de spus, au cuprins și nu sunt comerciale. Bineînțeles că filmele trebuie să fie și comerciale, dar nu întotdeauna. Este nevoie să te exprimi clar, trezind interesul publicului, să-i impingă spre înțelegere, învățare. Cum poți să realizezi filme, care promovează sinuciderea?! Publicului trebuie să-i dai posibilitate să înțeleagă că viața este o dată și că nu se va repeta niciodată.

–  Cum sunt omul și viața de azi?

Ne lipsește iubirea. Dar aceasta se poate învăța. Când îți crești, educi copiii fără dragoste, ce te poți aștepta de la ei?! Fiecare în această lume încearcă să-și găsească identitatea, încercând, în același timp, să se diferențieze de alții. Dar, în cele din urmă, din cauza aceleieași dorințe de diferențiere oameni pot să cadă în capcană. Trebuie pur și simplu să citești, să mănânci ceea ce-ți place. Cred că aceasta este calea cea bună.

Elena Ciobanyan

  •  
  •